Megafoanele islamului vorbesc în arabă

Posibila ridicare a celei mai mari moschei din Europa la București va aduce capitala României în centrul atât de controversat al problemelor lumii islamice. Desigur, numai o catedrală de măreția Sfintei Sofia, din Istanbul, în chiar capitala republicii turce ar putea crea premisele unei reciprocități. Amploarea inițiativei, dacă este reală, informațiile fiind confuze, pune România într-o provocare fără legătură cu mirajul cultural sau cooperarea.

Ar fi un proiect așa cum dominația otomană de secole, ale cărei urme se văd până astăzi, nu a reușit. Martirajul încărcat de sfințenie al Brâncovenilor este realmente blasfemiat, chiar prin simplă referință. Eforturile tuturor celor implicați în stabilitatea și identitatea culturală românească sunt șterse de niște personaje inconștiente cățărate în fruntea statului nostru. Când însăși Turcia traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, unii dintre oamenii noștri politici, care ar fi trebuit debarcați din prima linie a administrării treburilor publice, par anexați acestui fenomen în esența lui manipulatoriu. Islamul, ajuns la contradicții interne irezolvabile, extreme, chiar pe neutra filieră turcească, urmează calea unei prea bine cunoscute, unilateral legitime, extinderi în Occident. Turcia lui Erdogan nu exportă doar o religie care la ea acasă distruge toate eforturile de reformare ale unei țări de peste un secol, ci se află printre suspecții care susțin Statul Islamic.

Cultura orientală, una dintre marile culturi ale lumii, însuși fundamentul culturii, este ea însăși astăzi o victimă a islamului fundamentalist. Dispar în această zonă, zilnic, distruse cu bună știință, site-uri care depun mărturii esențiale. Lumea eclesiastică islamică, din interior sau exterior, nu face aproape nimic să se distanțeze de aceste barbarii. Asasinatele, care sunt politica Statului Islamic, nu sunt nici ele denunțate pe măsură, pericolul fiind la granițele Europei. Condiția femeii, a intelectualilor aflați în opoziție, jurnaliștii și scriitorii încarcerați sau uciși nu fac parte din discursul milostiv al prelaților. O asemenea criză de identitate, ajunsă una dintre cele mai mari provocări a momentului, nu poate fi importată decât de cei care vor să participe, din varii motive, la extinderea ei.

Turcia este un stat NATO, însă dacă ar fi să ne referim doar asupra relațiilor sale cu Cipru și Grecia, și la neasumarea pogromului armenilor, lucrurile au atins de multă vreme limita. Instalarea accelerată, necritică, habotnică a presupuselor valori islamice nu poate decât să facă loc unor rezerve totale față de actualul regim de la Ankara. Inițiativa Moscheei de la București, chiar dacă mai veche, aparține unor lideri politici antidemocratici. Aproape sigur, fondurile pentru finanțarea proiectului vor veni din aceleași surse care finanțează ISIS. În ce privește partea română implicată în această poveste, aceasta s-a dovedit suspect de obedientă într-o chestiune care poate tulbura echilibrul dintre cele două țări. O asemenea inițiativă poate fi supusă unui referendum național sau local, respectiv la nivelul Bucureștiului, nimeni altcineva nu are căderea să negocieze asemenea inițiative.

Construcția laică a statului turc modern, a lui Kemal Ataturk, este de o importanță capitală pentru stabilitatea din zonă. Minoritățile nu pot fi împinse să acceadă la o exacerbare care le-ar expune, așa cum, în numele unor dezechibre interesate, s-a întâmplat în Romania. Așa cum creștinismul este autentic in spațiul sau istoric, căpătând agregarea necesară ființării, la fel stau lucrurile și cu alte religii. Megaproiectele religioase în alte spații culturale și religioase nu servesc sacrului, ecumenismului. Ele sunt imposibile, fără sens. Se poate construi justificat o moschee, un centru cultural, însă nu mai mult. Nici Turcia nu acceptă mai mult, și bine Avem un remarcabil Centru de studii orientale al Universității din București, care ar putea fi sprijinit și extins.

Limba și literatura turcă au un real punct de excelență aici. Aceste formule ar trebui sprijinite de statul turc, în cooperarea cu guvernul român, contribuția la dezvoltare fiind astfel infinită. Dintre multele aberații ale globalizării, dereglarea islamului, prin implicarea în politică, are nevoie de o intervenție diplomatică pe măsură. Când terorismul se va fi instalat în Romania, va fi prea târziu. Liderii religioși, nevinovați, ca de obicei, nu vor putea face absolut nimic să îndrepte lucrurile. Interesele comunității turce din România nu țin de prozelitismul religios, și nu se pot situa împotriva acestuia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.