Meleşcanu a demisionat de la conducerea MAE

La opt zile după ce a preluat portofoliul MAE, ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, şi-a anunţat marți demisia.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei declaraţii de presă susţinută la la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Suplimentarea secțiilor de vot este singurul lucru pe care nu l-am făcut. Regret disfuncționalitățile, îmi cer scuze. Faptul că nu toți cetățenii din diaspora au putut să-și exercite dreptul la vot trebuie asumat. Eu îmi asum acest lucru și îmi voi prezenta demisia, a spus Meleșcanu.

Principalele declarații:

„Fac această scurtă prezentare în legătură cu desfăşurarea procesului de vot în străinătate. Am preluat conducerea MAE cu doar 5 zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Obiectivul meu a fost să aducem condiţiile de vot din străinătate la un nivel cât mai apropiat de aşteptările cetăţenilor.

La nivelul conducerii MAE ne-am deplasat în ziua votului în toate secţiile cu dificultăţi în turul I. Nu am putut suplimenta secţiile de votare, deoarece BEC nu a putut oferi clarificările privind existenţa unei soluţii în acest sens.

Ne-am asumat responsabilitatea pentru măsurile de fluidizare a votului şi am organizat turul II de o manieră care a permis un număr record de voturi în străinătate.

Nu au fost semnalate incidente grave privind corectitudinea procesului de vot. Au existat şi excepţii, la Londra, Paris, Muchen, Torino şi altele.

Regret aceste disfuncţionalităţi şi îmi cer scuze românilor care au stat la coadă ore în şir pentru a-şi exercita dreptul de vot. Responsabilitatea nu aparţine cetăţenilor, ci rigidităţii cadrului juridic existent.

Nu toţi românii din străinătate şi-au exercitat dreptul de vot şi acest lucru trebuie asumat. Eu, ca un om de onoare, îmi asum responsabilitatea şi îmi voi depune mandatul”.

Teodor Meleşcanu a preluat portofoliul MAE pe 10 noiembrie, după ce Titus Corlăţean şi-a dat demisia, după organizarea alegerilor prezidenţiale în diaspora. Corlăţean afirma că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

După ce au stat mai multe ore la coadă, și la turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost foarte mulţi români care nu au reuşit să voteze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.