Membrii LIONS sunt cavaleri în lupta împotriva întunericului

Interviu cu Daniela Holzheimer, Guvernator Lions România.

Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de voluntari din lume. Cât de dezvoltat este voluntariatul în România?

Organizată în peste 46.000 de cluburi, însumând peste 1.400.000 de membri, răspândiți în peste 220 de țări ale lumii, LCI este cea mai mare organizație de servicii din lume, membru fondator al ONU, care în 2017 împlinește 100 de ani de existență. Se ghidează după motoul „We Serve“ și, după cum bine spunea unul dintre președinții internaționali, după principiul „Acolo unde există o problemă, acolo există un Lion“.

În România, voluntariatul este încă în fașă, dar se poate observa un real progres de la an la an, la acțiunile noastre participând tot mai mulți voluntari, de toate vârstele. Un rol extrem de important îl are și legislația care are tendința de a se alinia la legislația europeană și care conferă avantaje celor care fac voluntariat.
Cu ocazia Centenarului Lions, care va avea loc anul viitor, s-a lansat o provocare, și anume ca numărul persoanelor servite de către LCI să depășească 100 de milioane într-o perioadă de 3 ani. Deja această provocare a fost depășită cu mult, la zi fiind servite 127.364.194 persoane.

Principalele domenii urmărite sunt: • educarea tineretului; • protecția mediului; • protejarea și tratarea vederii; • eradicarea foamei. Cele 65 de cluburi românești au participat la această provocare într-o proporție care a depășit media mondială, fapt care a dus la obținerea unei aprecieri oficiale pentru Districtul 124 România din partea board-ului internațional.

Ce presupune înscrierea în Asociația Lions? Ce calități trebuie să aibă un membru?

Pentru a deveni membru Lions, este nevoie de o invitație din partea unui membru, numit sponsor, dar și de acordul tuturor membrilor clubului.

Pentru a putea trece de aceste cerințe, este nevoie să fii un om de caracter și să ai o bună reputație în societate. Nu contează categoria socială, veniturile de care dispui, orientarea politică, sexuală sau religioasă. Membrii Lions trebuie să fie animați de dorința de a servi pe cei care au nevoie, de a putea fi modele pentru cei din jur și să nu creadă că apartenența la Lions le aduce privilegii sau avantaje materiale.
Membrii Lions trebuie să fie altruiști, să manifeste compasiune pentru pesoanele defavorizate, să poată munci foarte bine în echipă și să fie buni prieteni cu colegii lor, pentru a instaura o atmosferă plăcută și pozitivă în cluburile în care sunt membrii.

LIONS este foarte cunoscută pentru programele sale în lupta împotriva pierderii vederii

Care sunt proiectele speciale ale Lions în țara noastră?

Lions District 124 România a implementat în România mai multe proiecte internaționale care funcționează cu succes: Concursul Muzical Lions, care a ajuns la a șasea ediție, în fiecare an promovând tinere talente la diferite instrumente. Câștigătorul ediției naționale participă la o fază europeană, unde România a primit numeroase premii. Concursul Muzical Național este organizat în Timișoara, chiar de clubul Lions Diamond, din care fac și eu parte. Lions Quest este un program național educațional care se adresează profesorilor, în special diriginților din clasele gimnaziale. În România, au parcurs deja acest program circa 1.500 de profesori, din peste 20 de orașe.

La nivel internațional, Organizația LIONS este foarte cunoscută în special pentru programele sale în lupta împotriva pierderii vederii.

Membrii LIONS sunt ,,Cavaleri în lupta împotriva întunericului“.

În acest scop, vom organiza în ianuarie o Gală Lions pentru strângerea de fonduri în vederea achiziționării unor aparate performante cu care urmează să organizăm la nivel național un screening oftalmologic gratuit pentru circa 100.000 de copii preșcolari și școlari. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, vom avea nevoie de voluntari care să se implice în acest proiect alături de membrii Lions din cele 65 de cluburi din toată țara.

Programele Lions sunt prezente în peste 140 de țări

Există concurență pe piața cluburilor cu acest profil?

Tendința oamenilor este întotdeauna de a concura, dar acest lucru nu este în spiritul voluntariatului. Acesta nu se face în mod agresiv, ostentativ, cu dorința de a demonstra că tu faci lucruri mai importante decât alții. De exemplu, în cazul colaborării cu cluburile Rotary: ne unesc aceleași idealuri, ambele sunt asociații foarte mari, cu extindere mondială, diferențele fiind doar de abordare a voluntariatului. În multe cazuri, împreună se rezolvă probleme mai dificile, fiecare contribuind în maniera caracteristică.

Faptul că ne facem cunoscute acțiunile nu înseamnă că dorim laude din partea societății, ci doar că dorim ca aceasta să știe că existăm, că putem fi un interlocutor de nădejde în rezolvarea unora dintre problemele sale și că putem fi cei care pot coagula mai multe energii în acest scop. Că lucrăm transparent, la vedere și cei care ne pun la dispoziție bunuri materiale sau resurse financiare nu vor fi dezamăgiți de modul în care au fost gestionate, în opere caritabile sau de importanță socială.

Ce trebuie să știe companiile pentru a căpăta încredere în aceste asociații și să se implice în proiectele lor?

De multe ori suntem nemulțumiți cu toții de modul în care administrația ne gestionează banii. Direcționând o parte din impozitele noastre către ONG-uri validate în timp și cu probitate recunoscută, ne putem gândi că acești bani vor ajunge mai direct unde trebuie. Aceasta, și datorită faptului că din cluburi fac parte oameni cu o paletă largă de profesii, multe liberale, altele ale unor persoane cu experiență în administrație. Din confruntarea de idei a acestor oameni, fără parti-pris-uri și datorită unei mai mari flexibilități în acțiuni, rezultă soluții mai aproape de nevoile imediate și cei care ne-au urmărit acțiunile au putut constata acest lucru. Totodată, cei care ne vin alături cu sponsorizări, donații, pot avea rapoarte clare asupra utilizării acestora, conform scopurilor stabilite împreună.

Deviza „We Serve“ este cheia de boltă a acțiunilor membrilor

Ce îi mână pe voluntarii Lions în luptă?

Nu cred că există un profil-robot al voluntarului. Sunt oameni care s-au săturat doar să asiste și să stea pe margine. Au ajuns la concluzia că, asociindu-se, pot face lucruri mai mari, cu mai puțin efort personal, în cadrul unui grup pe care ajung să-l prețuiască, în care dezvoltă prietenii la care nu se gândeau înainte și cu care au principii de viață similare. Mai târziu, apare și satisfacția adusă de surâsul unui copil, a unui nevăzător sau a unui vârstnic servit, ce îți aduce lumină în suflet pentru mult timp. Lucru pe care ajungi să-l cauți în fiecare acțiune a ta. Cred că în voluntariat primești mult mai mult decât dai. Sunt sentimentele multora dintre noi, la început mai puțin încrezători, dar care astăzi nu se concep în afara lionismului.

Daniela, în calitate de Guvernator District 124 Lions România, care sunt greutățile de care te-ai lovit în demersurile făcute pentru asociație?

Lipsa de disponibilitate și responsabilitate a celor implicați, apoi mai sunt orgoliile personale care uneori primează scopului și misiunii principale pentru care ne implicăm. Chiar dacă nu întodeauna lupta ta este și a celorlalți, cred că dacă vrei cu adevărat, poți să schimbi ceva în bine, găsind oamenii potriviți la locul potrivit. Pentru aceasta este nevoie de multă diplomație, perseverență și entuziasm. Eu sunt un om optimist și cred că se poate face mult bine în această țară, cu puțin efort din partea fiecăruia.

În voluntariat primești mult mai mult decât dai

Cum motivați tinerii să se implice în voluntariat? De fapt, care sunt categoriile de vârstă cel mai implicate în aceste acțiuni?

Cluburile Lions care doresc pot dezvolta pe lângă ele cluburi LEO, adică organizații de tineri voluntari între 12 și 30 de ani, posibili viitori membri Lions. Între 12-18 ani avem de a face cu cluburi LEO Alfa, iar între 18-30 de ani, cu cluburi LEO Omega, acestea fiind probabil limitele optime ale vârstei voluntarilor. În ciuda așa-numitului război între generații, există o colaborare activă între membrii Lions și Leo, concretizată în multe proiecte de impact pentru societate. Este de datoria noastră, a celor maturi, să le dăm exemple bune de urmat. De multe ori, conjunctura, mediul, anturajul pot să-i determine pe tineri să aleagă căi greșite de exprimare. Bine ghidați, ei aduc energia, prospețimea și infinita imaginație în acțiunile celor mai în vârstă. Astăzi, pe lângă faptul că-i putem convinge că voluntariatul înnobilează și că le asigură un loc într-o comunitate de tineri cu idealuri frumoase, sistemul legislativ ne permite să-i premiem. Orele de voluntariat se cuantifică, reprezintă vechime în muncă și pot fi criterii de apreciere la obținerea unor gradații sau chiar locuri de muncă.

Lions International a constituit, începând cu acest an, două diplome, Sigiliul de Argint și Sigiliul de Aur, diplome care recompensează 50, respectiv 100 de ore de voluntariat în școală, în ONG-uri, pe lângă o biserică, în cluburile Leo sau pe lângă cluburile Lions, pentru tinerii voluntari până la 18 ani. Premierea lor se va face în momente speciale, pentru a le da un impact cât mai mare: 1 Iunie, începerea sau sfârșitul anului școlar, zilele orașului, ziua internațională LEO etc.

Implicarea în voluntariat înseamnă o mai mare aplecare spre toleranță, solidaritate, sensibilitate la nevoile celorlalți, dar și spirit civic, atât de necesare în dezvoltarea sănătoasă a unei societăți, abilități pe care Lions International le cultivă în relațiile interumane, astfel încât „we serve“ nu mai sunt doar niște cuvinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandra C.C. Dumitriu 62 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.