Pe acorduri de „Romanță anonimă“, turiștii se plimbă pe aleea Castelului Peleș. Acordurile chitarei fac parte integrantă din peisajul acustic al păsărilor cântătoare pentru turiștii mioritici sau străinii care trec perechi-perechi și în grupuri. Este o zi caldă de primăvară, dar aici, în apropierea pădurii, zăduful din București este uitat complet.
Chitara își schimbă acordurile și își deapănă „Amintiri din Alhambra“, acompaniată de povestea lui Cătălin Comnoiu, menestrelul Castelului Peleș. Menestrelul, în ton cu vremurile noastre, este îmbrăcat cu o helancă, în blugi și în adidași; stă pe o bancă aflată lângă un perete sur și, în timp ce cântă, privește turiștii care se perindă alene pe aleea Castelului Peleș, pe unde, odinioară, treceau trăsurile regale.
„Ca țestoasele, așa am urcat“
„Acum 20 de ani, am venit de sus, de acolo, de pe cealaltă alee și cântam. Și marcam 10 metri pe an. Am evoluat așa… dacă te uiți pe Animal Planet, cum urcă meduzele alea. Sau mai bine zis, ca țestoasele… Ca țestoasele alea, așa am urcat. S-a obișnuit lumea cu mine până am ajuns aicea. Știi, că la început mai venea un gardian și zicea: «Dom’le, de ce cânți aici?», dar lumea zicea: «Lasă-l, dom’le, că în Occident se poartă ca să cânte un menestrel la castel». Și acuma am acordul de la direcțiune ca să cânt aici și fac ceva frumos, pentru că nu cânt manele, cânt muzică clasică. Aia e ideea. Dar peste toate astea, peste oameni, e mila lui Dumnezeu și harul Lui de mi-am găsit locul ăsta aici. Și cânt și la 10 grade minus, când ți-e frică să-ți scoți mâinile din buzunar.“
„… au plâns… și au intrat în șoc hipotermic“
„Zice George Enescu așa: Muzica este o artă cu care trebuie să vibrezi și să-i faci și pe ceilalți să vibreze când te ascultă. Deci e o artă care exprimă realitatea cu ajutorul imaginilor sonore. Așa zice George Enescu în definiția muzicii. Important e că în muzica pe care o cânt am rămas în inimă la multă lume. M-au ascultat Demi Moore, Lance Henriksen, din filmul Millennium, premieri, miniștri, parlamentari. Aici, la castel, vine lumea bună din toată lumea. Și am avut ocazia să îi spun lui Demi Moore: You are very pretty woman. The best in the world! Lumea fură din mers muzică. Dar am avut fete și femei care m-au ascultat, care au rămas 10 minute, un sfert de oră, o jumătate de oră și au plâns… și au intrat în șoc hipotermic. Au plâns pentru că muzica le-a cercetat inima și și-au adus aminte de cât au suferit. Și au plâns cu lacrimi. Am avut persoane care au plâns. Asta a fost o experiență frumoasă. Am avut, măi fată dragă, recital, am cântat la evenimente la Marriot, la Radisson, la Sofitel, la Palatul Snagov… “
Cătălin Comnoiu
„A fost mai mare ca dragostea de o fată“
„Hai să-ți spun cum m-am luat de chitară. Prima dată eram în clasa a IV-a, și am văzut o femeie care cânta la mandolină. Cânta atât de frumos… Și mi-a plăcut cum cântă, și când am văzut chitară prima dată am zis că m-am îndrăgostit mai rău decât de o fată. Doi ani m-am rugat de tata să-mi ia chitară. Și când mi-a luat chitară… noi suntem trei frați și cantam 10 minute, cu ceasul, fiecare. Am zis că m-am electrocutat când am dat pe corzi prima dată. A fost mai mare ca dragostea de o fată. Și apoi m-am dus la școală, am început cu folk, am fost la Cântarea României, am luat premiul I pe județ, pe țară. Apoi m-am dus acasă, la Plopeni, am învățat clasică, cu profesorul Petrovan Gheorghe. Și m-am ținut de clasică.“
„Brânză bună în burduf de câine“
Îl întreb dacă își mai amintește care a fost prima melodie cântată la chitară. „Ce primă melodie… că prima melodie a fost melc, melc codobelc, pe o coardă. De la zero am pornit. Mi-aduc aminte că îmi făceam bătăi la degete și profesorul de desen, Vlăscean Gheorghe, îmi zicea – exersează, exersează. Și îmi plăcea. Și ai mei mă trimiteau în altă cameră, că-i deranjam de multe ori. Și exersam ca Michael Jackson mersul pe lună, până la epuizare. Cum să zic… Dacă aveam alt destin, probabil, la talentul meu, trebuia să fiu mare concertist în lume. Dacă era, la talentul meu, să cânt pe marile scene ale lumii, și să continui să fac școli și astea, aveam CD-uri vândute în toată lumea și banul îmi intra direct în cont, dar e nevoie de multe sacrificii ca să fii maestru virtuoz. Eu cânt la nivelul ăsta, dar sunt brânză bună în burduf de câine.“
Prin dreptul nostru trece un grup de turiști italieni, care îl salută entuziasmați, iar Cătălin le răspunde: „Ciao ragazzi! Viva Italia!“, în timp ce începe să cânte la chitară Allegretto, de Mauro Giuliani. „Le-am cântat mai devreme, când au sosit la castel, și au fost foarte încântați!“, îmi șoptește Cătălin.
„Frumosul e pe riscante“
„Care este piesa mea de suflet? O piesă de suflet este Zi de noiembrie, de Leo Brouwer… Oricum, noroc în dragoste nu am avut. Am cinci decepții în dragoste. Pe care le-am iubit, nu m-au iubit. Dar bine că nu m-a costat și nota, și divorțul. Mă bucur că sunt prost, dar când văd alții mai mari ca mine, îmi saltă inima. Adică în sensul că toți facem greșeli. N-am fost însurat, divorțat, n-am făcut probleme la fete… dar când am văzut că una s-a întors la fostul ei prieten, alta care lucra prin Guvern, tobă de deșteaptă – era aproape nebună de deșteaptă, nu era hotărâtă de căsătorie… păi, nah, când te îndrăgostești de una, speri la alta, pe urmă te duci la alta și mergi așa, de la Ana la Caiafa. Am umblat și după frumos, și frumosul e pe riscante. Se uită și alții. E ca cu mașinile alea de lux.“
„Cristina îmi dădea mâncare de cosmonaut“
„Eu sunt obișnuit să fiu liber, independent, să nu mă cicăle nimeni la cap… Am cunoscut o fată, Cristina, care e profesoară de sport și are și bani. Dar dacă îmi face salate din alea numai din grăunțe, ca la porumbei… și poate ne batem cu oalele de mâncare, știi?… Dacă eu vreau ciorbă de burtă și ea îmi dă mâncare de cosmonaut? Iar eu atunci să-i zic că nu-mi pasă de banii ei, eu mă duc la mama să-mi taie o găină și să-mi facă o ciorbă… Oricum, nu e bine ca omul să fie singur. Așa a zis Dumnezeu când i-a făcut pe Adam și Eva – a luat din coasta lui și a făcut-o pe femeie. Vezi, deci trebuie să vină dragoste din ambele părți, și iubire, și respect. Și merge totul ca pe bandă rulantă. Eu asta aștept, știi? Să-mi găsesc jumătatea. Dar dacă nu e de la Dumnezeu, nu va fi.“
În Rai, cu chitara
„Eu sunt evanghelist de firmă. Eu, pe Biblie sunt mai tare ca pe chitară de 1.000 de ori și cunosc pe de rost Noul Testament mai ales. Am citit din fașă Biblia. Nu mă duce nimeni cu zăhărelul. Ca să fii bun creștin, trebuie să ai roada Duhului Sfânt în inimă- dragostea, bucuria, pacea, îndelung răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea poftelor. Astea sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă unul care zice că e întru Hristos. Dacă nu are roadele astea, înseamnă că e un creștin pârpălit, mânjit, corupt. Pârpălit pe-o parte, așa, cum e un porumb din ăla necopt. Noi suntem neoprotestanți și credem în venirea lui Iisus pe norii cerului și în răpirea credincioșilor, așa cum a fost răpit Ilie în Vechiul Testament. L-a luat Dumnezeu într-un car de foc. Iar dacă vine Domnul Iisus acuma, eu mă văd în Rai, cu chitară cu tot.“
„Am service de suflete“
„Sunt și vrăjitor de meserie. Eu am mai vorbit cu fete care au suferit în dragoste… Sunt reparator de suflete. Am service de suflete. Eu vorbesc numai cu alea care au suferit în dragoste și au găsit la mine înțelegere, consiliere. Se aruncă în brațele mele și eu le vindec. Fac terapie de șoc intensivă. Eu sunt un băiat foarte cuminte, că sunt pretențios – știi, la caracter mă refer. Că nu e de ajuns frumusețea. Frumusețea e trecătoare, înțelegi tu? Am avut o fată la Buzău, pe Roxana, de picai în limbă după ea, te duceai pe sub pământ numai să o vezi, că nu puteai să dormi lângă ea în pat. Am stat cinci ani de zile mai tare ca sfinții și nu ne-am înșelat… Dar ce vină am eu că s-a întors la fostul ei bărbat? Eu aveam 30 de ani pe vremea aia, ea avea 20. Și bărbată-su avea 40. Dar bărbată-su avea magazin, Ford Mondeo… Poate l-a iubit pentru bani, dar maică-sa mi-a zis că s-a întors la el nu pentru bani, ci că a fost prima ei iubire. Am iertat-o pe Roxana și m-am întors la ea, că o iubeam. O voiam de nevastă, nu așa, aventură. Și s-a întors la el și iarăși la mine. De două ori. Culmea răbdării este să stai la rând ca să să-ți iubești femeia. Să-i zici lu’ ăla care a luat-o: «O lași tu să o iau eu». Să joci ping-pong cu ea. Pe cuvânt, m-am dus la service la el și i-am zis: «Băi, hotărăște-te. Ori o iei tu, ori o iau eu, dar hotărăște-te, că își bate joc de amândoi». Și el: «Dar cine sunteți? Că nu vă cunosc». El era mai prost ca mine. Că omul bun e prost, în sensul ăsta. Dar m-am vindecat, mi-au trebuit vreo doi ani… “
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.