Un vechi proverb spune „aşchia nu sare departe de trunchi”. În peisajul literar românesc sunt demne de urmărit naşterea, ascensiunea şi decăderea generaţiei optzeciste.
Imediat după revoluţie, o mare parte dintre membrii ei ocupau redacţia principalelor ziare şi s-au erijat în formatori de opinie, dar şi acuzatori publici ai trecutului apropiat.
Opinia publică era obişnuită doar în privinţa compromişilor clasici, Păunescu şi Vadim. Generaţia lui Cărtărescu poza într-una imaculată şi pregătită să impună un nou canon literar şi moral.
În acele perioade tulburi, cu mitinguri, proteste şi manifeste, prea puţini jurnalişti s-au ocupat de trecutul acestora. Prea puţini puteau să bănuiască câte texte obediente a putut să producă generaţia optzecistă.
Luându-şi ca protecţie mentori cunoscuţi în lumea literară precum Ovidiu S. Crohmalniceanu, Ion Dodu Bălan sau Nicolae Manolescu, aveau toate garanţiile unei baze profesionale solide. Această perdea de fum a durat foarte mult, la data formării lor, mulţi din generaţia optzecistă nu intraseră în vizorul lui Virgil Ierunca sau M. Niţescu.
Starea confuză s-a prelungit şi ca urmare a atitudinilor puternic anticomuniste şi anti-iliesciene. Dezvăluirile despre trecutul lor au început prin atât de româneştile „dări în gât” dintre confraţi. A fost de ajuns să cadă unul, după care, precum popicele, s-au rostogolit aproape toţi.
În preajma anului 2008 deja apăreau texte compromiţătoare semnate de I.T. Morar, Traian Răzvan Ungureanu, Dan Pavel, Ion Stratan etc., care se doreau a fi uitate. În paralel cu activitatea penibilă a ciracilor apăreau şi textele marilor mentori.
(…)”Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi” (Nicolae Manolescu, „Contemporanul”, nr. 34, 1964).
„Virtutea umanismului socialist stă în faptul că realizează pentru întâia oară o sinteză armonioasă şi deplină a omenescului. Cu alte cuvinte, o artă militantă, superioară, îşi află unitatea într-o mare varietate de preocupări, convergenţe către înalte idealuri comuniste” (Ov.S. Crohmălniceanu, „Flacăra”, 6 decembrie,1975).
Crohmălniceanu coordona tabăra prozatorilor iar printre cei care s-au bucurat de sprijinul lui, între mulţi alţii, amintim aici selectiv pe Mircea Nedelciu şi Cristian Teodorescu. Nicolae Manolescu a fost „protectorul” poeţilor.
În ierarhia obedienţei, deasupra mentorilor se aflau protectorii politici. Cei mai renumiţi au fost Ion Dodu Bălan şi Gheorghe (Gogu) Rădulescu.
„(…) în viziunea partidului nostru, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, istoria, limba şi literatura română sânt considerate ca având un rol determinant… în procesul de formare şi modelare a omului nou, în educaţia patriotică şi comunistă a tineretului” (Ion Dodu Bălan, „Spirit revoluţionar, educaţie şi cultură”, „România Literară”, anul XXI, nr. 51, 15 decembrie 1988, p. 3).
Ion Dodu Bălan, ca preşedinte al Societăţii Literare a Studenţilor în anul 1978, a avut ca secundanţi, adică vicepreşedinţi, pe liderii optzecişti Mircea Cărtărescu şi Radu Călin Cristea.
Alături de Ion Dodu Bălan, un alt protector politic faimos a fost Gheorghe Rădulescu (alintat Gogu Rădulescu printre intelectualii obedienţi). Acesta a fost agent al KGB şi patron al „intelectualităţii” PCR, de la Blandiana la Dinescu, şi a stat lângă Ceauşescu până la mitingul din 21 decembrie 1989.
Oaspeţi statornici ai demnitarului comunist „au fost actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu, Amza Pellea şi Florin Piersic; muzicienii Dan Grigore şi Gheorghe Zamfir; scriitorii Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Mircea Dinescu, Marin Sorescu şi Augustin Buzura; istoricul Cristian Popişteanu cu soţia, Adina Darian, chirurgul Setlacek şi doctorul oculist Boeraş. Ascultau muzică, citeau literatură şi discutau. Lăudate de musafiri erau şi poemele Dorinei Rădulescu. După moarte i-au ridicat în curte statuie. Comemorările soţiei demnitarului se făceau prin spectacole de muzică şi poezie în ocolul plin ochi de floarea elitei bucureştene. De ce roiau artiştii şi intelectualii la Comana? „Îi ajuta pe toţi domnul ministru, ştie «tanti Miţa». Pe bază de serviciu, dacă aveau ceva neplăceri…”, cum aflăm dintr-un articol publicat de Lavinia Betea în „Jurnalul” din 25 mai 2010.
În ciuda evidenţelor, optzeciştii, în loc să-şi toarne cenuşă în cap, devin şi mai agresivi. Ori neagă făţiş textele reproduse cuvânt cu cuvânt, ori caută scuze penibile precum Mircea Vasilescu, detectivul atât de agil care, după ce mi-a reproşat că nu pot să îl identific pe celălalt Vasilescu, a reuşit această performanţă într-o jumătate de oră. Era el însuşi; se uitase din sufragerie în dormitor; sau recurg la ameninţările cu justiţia, cum a făcut-o fierar-betonistul Teodorescu.
Realitatea însă a demonstrat că textele omagiatoare nu erau decât o trambulină de afirmare literară. Unii dintre cei pomeniţi mai sus creând un cult al personalităţii chiar în cadrul generaţiei lor. În „Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului” (pe care îl vom numi pe scurt SLAST), din 10 ianuarie 1982, poate fi citită o laudatio la adresa poetului Traian T. Coşovei, laudatio la care au participat între alţii Nicolae Manolescu, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu şi Denisa Comănescu. Florin Iaru spunea că „cine îl iubeşte pe Traian zice adio definitiv comodităţii”. Mircea Cărtărescu recunoştea faptul că „un lucru nu suport la el: scrie al dracului de bine. Dar îi trec cu vederea această scădere căci, la urma urmelor, nimeni nu-i perfect”.
Iar Denisa Comănescu a fost atât de cucerită de premiile obţinute de Traian T. Coşovei, şi mai ales de faptul că şi-a recitat versurile tocmai în RSS Tadjikistan, încât a declarat: „M-am hotărât să devin o amică fidelă a poeziei lui Traian T. Coşovei. Nimic nu-i scapă. Ai milă, Traiane! Sau n-ai milă! Dă-i înainte!”. Dacă aceste afirmaţii ar fi fost sincere, atunci de ce Editura Humanitas nu publică o retrospectivă a poeziei lui Traian T. Coşovei?!
În acelaşi an 1982, Traian T. Coşovei spunea despre „drumul cuvântului” că reprezintă „o instituţie de muncă uriaşă, de efort depus în slujba Cuvântului Partidului, trăit pe deplin cu intensitatea unui mare eveniment al conştiinţei” (Traian T. Coşovei, „Drumul Cuvântului”, SLAST, 15 august 1982, p. 1).
Bazându-se pe un sprijin cvasigeneral în revistele literare ei se prezentau nu numai ca disidenţi, dar şi autori de mare suprafaţă. Care erau argumentele lor? Lauda reciprocă, escamotarea publicaţiilor din perioada 1970-1989 şi încercarea de a impune ca repere morale anticomuniste oameni care în realitate serviseră cu sârg PCR-ul, precum Ana Blandiana, Dinu Săraru, Ovidiu Ioaniţoaia, Ioan Buduca, Mircea Micu etc.
Or, această tehnică pe care o credeau impecabilă a „falimentat” într-o bună zi. Parcurgând excelentele cărţi ale lui Virgil Ierunca şi M. Niţescu am observat o serie de goluri sau omisiuni. Şi atunci m-am hotărât să fac o cercetare în marile biblioteci ca să vedem care era starea de fapt a revistelor studenţeşti din perioada 1970-1989, şi anume „Viaţa Studenţească”, „Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului” (SLAST), „Amfiteatru”, „Convingeri Comuniste”, „Universitatea Comunistă”, „Tânărul Leninist” etc.
Surprizele au fost uluitoare. Aproape întreaga generaţie care se află în mass-media, cultură sau în partidele politice s-a format în revistele sus-menţionate, de la Adrian Năstase la Sorin Roşca Stănescu.
Şi cu asemenea oameni aflaţi la vârful piramidei sociale ne mai mirăm că economia de piaţă arată cum arată, că legea lustraţiei încă nu s-a adoptat, că procesul comunismului nici măcar nu a început.
Cu acest lanţ de interaşantajabili şi compromişi nu mă miră deloc că Nicolae Ceauşescu ar fi putut câştiga azi din primul tur ce scrutin alegerile prezidenţiale.
Fără eliminarea acestora din funcţiile de răspundere politice, culturale, economice etc., viitorul României va arăta exact ca prezentul ei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.