Merkel amenință din nou Rusia

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat miercuri Rusia că orice încălcare gravă a actualei încetări „fragile” a focului în estul Ucrainei va determina Uniunea Europeană să impună noi sancțiuni contra Moscovei pentru sprijinirea separatiștilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

”Până acum avem o încetare a focului fragilă, care trebuie să fie stabilizată. Dar dacă acordul de la Minsk este grav încălcat, liderii europeni și Comisia Europeană sunt gata să pregătească și să impună sancțiuni suplimentare”, a spus Merkel, într-o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Președintele american Barack Obama a prelungit cu un an sancțiunile împotriva Rusiei, ca urmare a agravării conflictului din estul Ucrainei, a anunțat serviciul de presă al Casei Albe.

Rusia ar putea plăti „un preț mult mai greu” dacă separatiștii din Donbas vor încerca să acapareze noi teritorii, se menționează într-un comunicat difuzat marți seara de administrația Obama, la finalul unei videoconferințe ce a avut loc între președintele SUA, premierul britanic David Cameron, șeful statului francez Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Matteo Renzi și președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Liderii occidentali au pledat, de asemenea, ca toate părțile implicate în conflictul ucrainean să se abțină de la orice acte de ostilitate, să coopereze cu OSCE și să efectueze schimbul de prizonieri, în conformitate cu înțelegerile convenite în capitala belarusă la 12 februarie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.