Merkel, Merkel uber alles

“Se pare că sala s-a decis să o aplaude orice ar fi spus”. “A fost un discurs bun. Dar să vedem ce se va întâmpla în următoarele luni. Cât de mulţi refugiaţi vor veni”. Acestea sunt singurele critici ale politicienilor creştin-democraţi la adresa prestaţiei Angelei Merkel după conferinţa anuală a CDU pe care le publică presa internaţională.

Conferinţa pare să fi fost pregătită cu o mână de fier de către oamenii cancelarului. Merkel a avut parte de puţine critici în presă din partea membrilor partidului, de altfel vocali în ultimele săptămâni. A avut parte de opt minute de ovaţii furtnunoase. Şi, mai important, in ajunul conferintei de la Karlsruhe a fost anulată o rezoluţie împotriva politicii sale pentru imigranţi prin care s-a dorit iniţierea unei fronde în cadrul partidului. Apoi, gura organizaţiei de tineret al CDU, mai critică la adresa lui Merkel, a fost închisă de seniorii partidului. Şi, în cele din urma, singurul lider al CDU care se mai opunea pe faţă lui Merkel la ora conferinţei de la Karlsruhe, Arnold Vaatz, a ajuns să vorbească în faţa unei săli aproape goale. Cât despre bannere cu mesaje împotriva politicii şefei partidului, acestea au lipsit cu desăvârşire din sală.

Angela Merkel s-a prezentat în faţa liderilor partidului său la conferinţa de la Karlsruhe venind de pe o poziţie extrem de fragilă. CDU a căzut în sondaje de la 43% în august la sub 37% in luna decembrie, aliaţii tradiţionali din Bavaria au ajuns la cuţite cu guvernul federal, la fel şi mulţi dintre edilii oraşelor germane şi autorităţi ale landurilor. Totul în urma încăpăţânării Angelei Merkel de a menţine deschise frontierele Germaniei pentru imigranţi, chiar dacă aceasta înseamnă o încălcarea flagrantă a regulilor europene Dublin III.

Merkel a câştigat din nou susţinerea partidului pentru politica controversată pentru refugiaţi – aceasta va continua. Însă cancelarul a trebuit să facă o concesie – influxul de imigranţi (care doar în Germania va ajunge în acest an la un milion) va trebui “redus semnificativ”. A-i ajuta pe refugiaţi este “un imperativ moral”, a spus Merkel în faţa unei a 1.000 de persoane, care la finalul discursului au aplaudat-o opt minute în şir. “Dacă facem asta cum trebuie, avantajele vor fi mult mai mari decât riscurile”, a mai spus Merkel.

Ce a rămas din rezoluţia pregătită împotriva politicii lui Merkel a fost o frază: “Continuarea actualului influx pe termen lung va copleşi statul şi societatea, chiar şi într-o ţară ca Germania”. În aceeaşi linie, Merkel a mai adăugat un bemol politicii sale pro-imigraţie, un ecou al declaraţiei ale despre “moartea multiculturalismului” din 2010. “Cei care căuta azil la noi trebuie de asemenea să respecte legile şi tradiţiile noastre şi să înveţe limba germană. Multiculturalismul duce la societăţi paralele şi de aceea multiculturalismul este o mare iluzie”.

Merkel şi-a apărat sloganul cu care a ieşit în fata germanilor în ultimele luni ale crizei provocate de imigranţi – “putem face asta”. A comparat acest slogan cu “am votat pentru libertate” al alui Konrad Adenauer şi a spus că, aşa cum după decenii s-a dovedit cât se poate de adevărat, la fel şi politica sa se va dovedi viabilă şi salutară.

“Acum zece ani lucrurile nu arătau bine. Europa era divizată în privinţa războiului din Irak. În Germania erau cinci milioane de şomeri. Oamenii vorbeau despre teama germanilor, eram omul bolnav al Europei”, a spus Merkel pentru a sublinia performanţele guvernării CDU. “În secolul 21 izolarea nu mai este o opţiune”, a mai spus Merkel, apărând politica uşilor deschise.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.