Merkel rezolvă problemele Chişinăului la mica înţelegere cu Rusia

Aflată în vizită la Chişinău, Angela Merkel a arătat că situaţia ţării nu este uşoară şi că în dosarul transnistrean este necesară răbdare. Cât despre integrarea europeană, Merkel a oferit o perspectiva vagă, însă, foarte important pentru cetăţenii moldoveni, a deschis discuţia despre liberalizarea vizelor

Formatul 5+2 este un format bun pentru reglementarea problemei transnistrene, însă atât Republica Moldova, cât și țările europene trebuie să aibă răbdare. Declarația îi aparține cancelarului german, Angela Merkel, care a susținut o conferință de presă împreună cu premierul Vlad Filat, in cadrul vizitei la Chişinău, transmite Unimedia.md..

„Formatul 5+2 este un format bun și, după cum a spus dl premier Filat, populația Republicii Moldova este de aceeași părere și crede că lucrurile trebuie continuate în această direcție. Este important ca statele europene să se implice. Trebuie să avem răbdare în acest proces care nu s-a terminat. Și acest lucru nu trebuie să-l uite nici RM, nici Europa. Trebuie să discutăm și să avem mai multă mobilitate”, a declarat Merkel, la Chișinău, potrivit Jurnal.md.

Cancelarul german a mai declarat că este la curent că „situația în RM nu este ușoară”, dar că indiferent de această situație Republica Moldova are perspectivă europeană. „Acest proces trebuie urmat pas cu pas. RM are o perspectivă europeană. Acum e important să se facă primii pași – Acordul de Liber schimb, Acordul de Asociere, liberalizarea vizelor. Guvernul Filat face eforturi în acest sens. Spun în mod expres că UE a înființat Parteneriatul Estic pentru că vedem perspectiva europeană a R. Moldova.

La rândul său, Vlad Filat s-a arătat mulțumit de declarațiile lui Merkel. Premierul a declarat că „Republica Moldova are un prieten sincer necondiționat – Germania”.

În afara declaraţiilor foarte evazive privind Transnistria şi perspectivele europene ale Republicii Moldova, Filat a avut şi o întrevedere cu uşile închise împreună cu cancelarul german, întrevedere care va alimenta în continuare speculaţiile privind substituirea UE cu Germania în formatul de negocieri “5+2” privind Transnistruia şi transformarea acestora într-o afacere ruso-germană, în care rolul OSCE, al Kievului, Chişinăului şi Tiraspolului va fi foarte mic.

Încă din iunie 2010, în cursul întrevederii de la Palatul Meseberg (Berlin), Angela Merkel a convenit împreună cu Dimitri Medvedev, să-şi aducă contribuţia la soluţionarea conflictului îngheţat. Atunci s-au nascu temerile cu privire la acordarea unui statut special Transnistriei într-un viitor stat federal, ceea ce nu ar insemna decât punerea în practica a memorandumului Kozac din 2003, pe care Rusia nu a reusit să-l impună în timpul preşedinţiei lui Vladimir Voronin. Teama este că Germania poate avea o şansă în plus în mandatul lui Vlad Filat.

Analiştii politici occidentali consideră că soluţionarea diferendului transnistrean s-ar putea produce “la mica înţelegere” între Germania şi Rusia, iar vizita cancelarului german, Angela Merkel, la Chişinău ar fi o dovadă că respectiva problemă ocupă un loc aparte pe agenda politicii externe a celei mai importante ţări din Uniunea Europeană.

“Până acum, totuşi, situația din Republică nu a fost în vizorul politicii externe germane. Iar acest lucru s-a schimbat. Doamna Merkel, sigur, lansând acea iniţiativă, acel memorandum de la Messeberg din 2010 a crezut şi poate crede şi astăzi că ar putea să se rezolve conflictul transnistrean. În acel memorandum s-a arătat destul de neclar, dar totuşi s-a făcut o încercare de a defini această problemă. Şi de a încerca să o rezolve între Rusia şi UE. Germania acţionând în acest caz ca stat important în ceea ce priveşte politica estică a UE. Iar faptul că s-a identificat totuşi Rusia ca un jucător important în această problemă poate fi interpretat în două feluri. Pe de o parte, luându-se în consideraţie şi iniţiativa Rusiei pentru a se crea o arhitectură de securitate nouă în perimetru european. Dar pe de altă parte, o putem interpreta şi ca o recunoaştere din partea Germaniei a faptului că totuşi cheia este la Moscova pentru rezolvarea acestei probleme”, susţine analistul politic german Anneli Ute Gabany, într-un interviu pentru Europa Liberă, citat de 24h.md.

Pe fondul acestor afirmaţii din presă, raportorul Parlamentului European pentru acordul de asociere UE-Republica Moldova, Graham Watson, a declarat că discuţiile despre federalizarea Republicii Moldova nu au sens. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Partidului Liberal din Modova, Mihai Ghimpu.

Watson a mai declarat că Moldova a facut progrese in implementarea reformelor şi ca viitorul ţării este in familia europeană. El a arătat că este important ca ţara să se distanţeze de ideologia comunistă şi să progreseze în lupta împotriva corupţiei şi în consolidarea statului de drept.

Şefa misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, a declarat pentru Europa Liberă ca vizita lui Merkel este un semn al interesului opentru reluarea negocierilor privind Transnistria. “Cred că este un semnal puternic al interesului pe care nu doar Germania îl arată, ci şi UE, pentru rezolvarea acestei crize. Şi mai cred că este un semnal puternic că lumea acordă atenţie Moldovei şi că există interesul ca aceast conflict să se încheie”, a spus Brush.

Rusia mentine circa 1.000 de militari in Tranistria, a căror misiune oficială este paza arsenalului enorm pe care Armata a 14-a l-a lasat in regiunea separatistă. In iulie, in conducerea serviciilor secrete transnistrene, KGB, a fost cooptat ca director adjunct generalul rus Petruşev, un militar cu o biografie foarte confuză, despre care se crede că ar fi noul om al Moscovei la Tiraspol, plasat ca reacţie la instalarea scutului antirachetă al SUA în România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.