Merkel: Rusia este un element indispensabil pentru securitatea Europei

Rusia este un element indispensabil pentru securitatea Europei, a afirmat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cursul unei vizite în Polonia, transmite AFP, preluată de MEDIAFAX.

„Securitatea Europei, pe termen mediu şi lung, nu poate fi asigurată decât împreună cu Rusia. De aceea, sancţiunile nu pot fi un scop în sine. Vom menţine dialogul cu Rusia”, a declarat Merkel.

Cancelarul german a făcut aceste declaraţii la Krzyzowa, în sud-vestul Poloniei, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reconcilierea istorică între Berlin şi Varşovia.

Reamintind că integritatea teritorială a Ucrainei a fost încălcată de către Rusia, Merkel a subliniat că Germania intenţionează să respecte „principiul solidarităţii” dacă vor exista ameninţări la adresa unor state NATO.

Pe 12 noiembrie 1989, la două zile după căderea Zidului Berlinului, cancelarul german de la acea vreme, Helmut Kohl, s-a întâlnit la Krzyzowa cu premierul polonez din acea perioadă, Tadeusz Mazowiecki.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.