×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Sâmbătă, 22 iulie 2017, 17:50
EUR (€)
+0.0083 ↗
4.5737 RON
USD ($)
-0.0416 ↘
3.9269 RON
• • •
Cu ochii la al patrulea mandat consecutiv
Merkel și-a schimbat abordarea faţă de UE

Decizia britanilor de a părăsi Uniunea Europeană şi cea a francezilor de a-l alege pe Emmanuel Macron preşedinte i-au schimbat punctul de vedere cancelarului german Angela Merkel cu privire la UE, care merită, în opinia sa, să fie consolidată, relatează Reuters, potrivit News.ro.

La Zingst, pe malul Mării Baltice, şefa Guvernului s-a angajat să aprofundeze proiectul european, dacă alegătorii germani îi acordă, la 24 septembrie, al patrulea mandat consecutiv.

Apartenenţa Germaniei la blocul comunitar este, în opinia cancelarului, una dintre cele mai mari forţe ale ţării ei, iar victoriile în Franţa şi Olanda ale susţinătorilor Uniunii au contribuit la schimbarea abordării sale europene.

”Pentru mulţi, inclusiv pentru mine, ceva s-a schimbat atunci când i-am văzut pe britanici vrând să plece, atunci când noi eram îngrijoraţi de rezultatul alegerilor în Franţa sau în Olanda”, le-a spus Angela Merkel susţinătorilor ei.

Europa, a recunoscut ea, este departe de a fi perfectă şi pare uneori prea birocratică, ”însă am realizat în aceste ultime luni că Europa este mult mai mare decât birocraţia şi reglementările economice, că Europa şi traiul în comun în Uniunea Europeană sunt intim legate de război şi de pace, că deceniile de pace de după al Doilea Război Mondial ar fi fost complet de neimaginat fără Uniunea Europeană”.

Născută în Germania de Est, Angela Merkel a deplâns faptul că prea multe persoane nu apreciază Uniunea şi avantajele ei, că este vorba despre libertatea de exprimare, libertatea religioasă ori libertatea circulaţiei.

”În multe părţi ale lumii, aceste lucruri nu există, şi de aceea trebuie să ne batem pentru această Europă”, a îndemnat ea.

”De aceea unul dintre afişele mele de campanie spune «Dacă Europa este mai puternică, atunci Germania va fi puternică»”.

Angela Merkel s-a declarat totodată deschisă unei consolidări a Uniunii Europene prin înfiinţarea unui minister al zonei euro, însărcinat să supervizeze un buget comun destinat investiţiilor şi cu transferuri care să permită amortizarea dificultăţilor cu care se confruntă o ţară sau alta.

(R.C.)Publicat Sâmbătă, 15 iulie 2017
4017
 | 0
 | 30
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
mariuta
+2
@calm, spirit de golan, simulare.....nu-si da nickul, si apoi cand ii raspunzi devine Fecioara Maria, ca nu el e ala...cica e persoana, aiurea, e neica-nimeni, adica o stafie..
Publicat Luni, 17 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
@Calm Mariuta, calm: deci dumneata sustii ca atunci cand vorbesti despre * dezastrul catre care ne indreapta dementa criminala si agresiva a unora ca stapinii la care slujesti !* cand spui * Esti chiar proasta sau nu intelegi ca lumea s-a saturat de toata globalizarea voastra de borfasi, de mafia UE de la Bruxelles, de incercarile de a ne impune cu sila o "cultura" si un mod de viata de degenerati si de jefuirea pe care stapinii tai o fac de ani de zile asupra Romaniei ?* de fapt doresti reformarea UE? pai nu este mai simplu sa faci o petitie-online cu astea si sa organizezi un referendum? s-au facut erori grave in conducerea UE? bai frate, dupa cate imi dau seama, dumneata esti o somitate, ai *verb* si ai putea cu usurinta sa faci mitinguri de protest! la lucru frate! dumneata esti o mina de aur in ce priveste reformarea UE, declansezi precum Cameron un referendum si soliciti schimbarea regulilor jocului pentru Romania! te rog, nu ne lasa pe mana lui Iohannis, Dragnea, Tariceanu, Ludovic Orban, Tudose, ia fraiele in mana, iesi in strada, aduna oameni, ca de hahalere mi-e trenul plin, plus pe vagoane, mai ceva ca transportul in Bangladesh! evident ca eu nu voi merge la mitingurile dumitale pentru ca eu cred ca Romania care avea in 1992 pibul de 15 mii de miliarde, iar acum il are de 150 de mii de miliarde, daca nu era in UE, era precum Republica Moldova acum! eu nu vreau sa traiesc ca in Republica Moldova! daca dumneata vrei, poti sa-ti iei cetatenie si te duci sa aperi acolo bogatiile tarii adoptive si poti doar acolo sa lupti pentru cultura autentica nedegenerata! un singur lucru ma face sa cred ca esti doar un gurist: schimbi nickul! pai daca nici in virtual nu=ti asumi identitatea, cum o sa lupti cu dusmanul pe strada, pe viu?
Publicat Luni, 17 iulie 2017
+Răspunde
Calm @ mariuta
0
@Mariuta. Draguta, bati campii cu gratie!! Unde Doamne iarta-ma ai vazut tu ca am scris eu: "dezastrul catre care ne indreapta dementa criminala si agresiva a unora ca stapinii la care slujesti !" Nu le reiau si pe celelalte! Honey citeste atent! Si stai blanda nu am schimbat nici un nick. Ti-am scris o singura data. Daca toate concluziile tale se bazeaza pe supozitii ca asta ca as fi altcineva, crede-ma ca nu te va baga nimeni in seama niciodata. Cat priveste reformarea UE nu conteaza daca iti place tie sau nu. E o realitate pe care si Merkel a recunoscut-o chiar daca prea putin si scrisnind din dinti. Ca ar trebui multe schimbate stie o lume intreaga. Dar, tinand seama ca fabulezi grandios punand in gura mea lucruri pe care nu le-am spus da-mi voie sa-ti recomand sa iesi din faza asta un pic prea patimasa ( as zice chiar isterica). Nu de alta dar prea multa patima nu e buna nici la sex. Relax and get a life honey! Vezi ca din cauza patimei cam ratezi procesul de gandire si in loc sa raspunzi cu argumente cat de cat coerente te dezlantui in tribulatii fara acoperire as spune chiar ridicole. Verifica cam ce am spus, si vino cu argumente coerente. Aia cu PIB-ul si Moldova e penibila. PIB-ul nu e un secret. Si nu l-am contestat. Doar pentru ca a crescut pib-ul nu inseamna ca trebuie sa am orbul gainilor si sa nu vad ce nu merge. Oricum, tinand seama ca suferi la capitolul educatie democratica si habar nu ai ca intr-o dezbatere de idei mai trebuie respectata si parerea celorlalti, si ca, esti plina de frustrari nerefulate, amestecand lucrurile in niste fabulatii ciudate, o sa te rog sa-mi permiti sa ma retrag. Nu mai raspund la "scrierile tale stiintifico-fantastico - democratice". Te las, poate gasesti remediul in sex. Se pare ca ai nevoie. Asta daca nu cumva esti high!
Publicat Luni, 17 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
@Hadrian: 1. nu am afirmat nimic despre plata taxelor si impozitelor! asta este treaba statului roman! 2. nu stiam ca Tiriac este multinational, dar ma rog, discutam problema! esti dumneata prim-ministru si te duci la o intalnire cu multinationale! ti se spune, asa cum a spus-o si marele patriot Tiriac, ca daca maresti salariul minim, din ratiuni de profit, vei da afara atatia oameni cu cat ai marit salariul minim! adica, ai o firma cu 1000 de angajati, toti angajati cu salariul minim, maresti salariul minim cu 200 de lei si te costa salarizarea in plus pe luna 200000, asta insemnand micsorarea profitului pe luna cu 45000 de euro, adica pe an cu 600.000 de euro. Si-ti spune managerul, voi da afara atatia angajati ca sa nu maresc costurile salariale si sa-mi mentin profitul! ce faci domnule prim-ministru in aceasta situatie, in care te vei trezi cu someri, vei mai mari salariul minim? unde se vor duce astia sa se angajeze? presupun ca daca ar fi avut alternativa, nu stateau ei pe salariul ala minim de la firma in cauza! o spun din experienta: nu stiu care guvernare a bagat o lege in care spunea ca angajatul cu studii superioare trebuie sa ia salariul mediu pe economie, a bagat-o prin iunie, contractele erau facute la anumite costuri salariale si m-a adus astfel in pragul falimentului! 3. aia cu mutti a mea si cu spatiul vital al Germaniei tin de flecareala! Constitutia europeana prevede respectarea drepturilor omului ( nu doar ale cetateanului!). Inca nu stim cine a creat acest exod care a pus la grea incercare pe europeni! daca ar fi ridicat ziduri tot islamul ar fi sarit ca europenii nu respecta drepturile omului si din cauza lor sunt mii de morti in apele Marii Mediteranene! iti dai seama ce grenada ai fi pus in mana islamului radical? in ed. humanitas este o carte foarte buna legata de ura impotriva occidentului, ce este o chestie istorica! apoi, eu nu stiu cati din acesti refugiati nu sunt crestini! nu cunosc nivelul lor de calificare! stii dumneata? scrie!
Publicat Luni, 17 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
Mariuta, huta huta ! Nu ai spus nimic, dar nimic! in afara de invective, acuzatii, din garderoba anilor 50! loaza, lucrurile sunt simple! de esti destept initiaza un referendum pentru iesirea tarii din UE! lasa vorbele, de revolutionari in cuvinte mi-e trenul plin, stau si pe vagoane! la munca, nu la dat din gura precum activistul de partid ce condamna Occidentul ticalos! am certitudinea ca nu esti in stare de asa ceva, asa ca ciocu mic!
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Calm Mariuta, calm @ mariuta
0
@Mariuta huta huta. Draguta, citeste ce ai scris pana acum si opreste-te o secunda si gandeste: tu reactionezi foarte violent ori de cate ori cineva se leaga de UE, Merkel sau Germania. Pentru tine cele trei enumerate sunt Dumnezeu din cer. Suni exact ca cei pe care ii acuzi: un propagandist virulent, cu un bagaj de cunostinte disparat si destul de sumar. Suna tare prost, chiar pentru cei pe care ii sustii. Fii mai relaxata. Viata e mult mai complexa. UE oricat nu-ti place, e intr-o criza profunda. De voie de nevoie, Merkel recunoaste ca s-au facut greseli in conducerea UE. Ori ea a fost la conducere. Nu prea o face usor, ci fortata dar tot e un castig. Nu trebuie sa fii papa sau Steven Hawking ca sa vezi ca ultimii zece ani din istoria UE si ai euro au fost grei si marcati de erori grave. Nu prea vrea lumea desfiintarea UE ci mai degraba restructurarea ei si eliminarea acelor greseli si abuzuri facute mai ales de Merkel si echipa ei dar si de altii (Barroso, Junker et co). Asa cum este la ora actuala UE nu rezista mult. Pe sleau cam toti, dar mai ales est-europenii refuza dominatia Germaniei transformata in vataful continental, dar careia ii lipsesc capacitatea de a intelege ca directia ( altfel profitabila numai lor) NU mai merge. Or sa fie multe lupte pana cand lucrurile se vor seta. Iar daca nemtii o vor vota va fi doar o prelungire a chinurilor din ultimii zece ani. Da, toti occidentalii europeni traiesc foarte bine, tocmai de aceea sunt atat de refractari cand le cere Trump 2% cheltuieli militare. Dar, problema asta e legata si de lupta dintre republicanii americani si neo-liberalii americani si europeni. Neo-liberalii sunt cam in defensiva dupa criza financiara si economica pe care au generat-o cu politicile lor asa ca Merkel a ramas ultimul bastion ( apropo de propagandisti si limbaj din anii 50 care te irita pe tine). Revenind, las-o mai moale ca dai impresia unui agent german de influenta disperat si agasat, incapabil de a intelege ce se intampla.
Publicat Luni, 17 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
@Radu Humor: cred ca stiu foarte bine cum e cu fondurile europene, ti-am dat un exemplu! dar sa-ti mai spun cate ceva: suntem tara care fraudam cel mai mult fondurile europene, din alea 26! cand intr-o firma ai oameni de proasta calitate ce faci? ii dai afara? si daca nu poti sa-i dai afara ce faci? bagi control! ca si in cazul nostru, bagi control si iar control, iar controlul mareste birocratia! s-a inteles sau nu? UE este aproape stat, sa-ti intre asta bine in minte! nu da bani decat pe axele statele de Bruxelles! un exemplu: autostrada coridorul 4! evident ca pe noi ne intereseaza autostrada Transilvania! ei nu se opun, numai ca pe-asta trebuie sa o facem din resursele proprii! nu esti in stare pe axele europene sa folosesti banii, nu esti interesat de acele axe, evident ca banii vor merge la cine este interesat! ce este rau in asta, intra in logica managementului! repet, cred ca stiu despre fondurile europene mult mai mult decat iti inchipui, nu este cazul aici sa o demonstrez aici! nu ne place in UE este simplu, facem referendum ca britii si iesim! uita-te la briti ce probleme au, asa ca mai usor cu critica...
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Radu Humor
-1
@MĂRIUŢA, te cam joci cu rima şi dai lecţii aiurea ! De unde ai dedus tu că eu cred că banii de la UE sunt daţi cu dobândă ? Nici vorbă : sunt daţi fără dobândă legală, dar sunt doar parte din banii noştri, pe care-i puteam folosi în mod mult mai inteligent decât ne cer ei ! Şi încă ceva : să ştii că fondurile pe care nu le putem accesa noi din cauza unei birocraţii imbecile ( mă rog, ce să facă şi droaia de personal Ue decât birocraţie, că lA CEVA BUN PENTRU NOI NU SE PRICEP !?) îi repartizează altora, care le sunt recunoscători pentru asta ! Dar de unde să ştii tu astea, cu mintea ta de postac ce n-are habar ce i se cere şi te vâri ca proasta-n vorbă, ca să nu zic în altceva !
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Matei
+1
Deci « Uber Alles » nu mai este Deutschland ci UE ? Se face « frate cu dracul » pentru a mai obtine un mandat ?...
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
0
@Mariuta, huta huta !: esti rusofil, ca sa stiu! sau din grupul alora care controland finantele din City-ul londonez nu doreau sa le verifice afacerile?! nu este nimic rau in asta,numai sa o spui de la inceput, ca sa stim fiecare pe ce pozitie stam si cat putem dialoga! noi suntem o societate cu distanta mare de putere, din mosi-stramosi, nu de-acum! a incercat comunismul ceva, dar dupa 1990 dupa cum vedem, lucrurile au luat-o razna in ce priveste ecartul stratificarii sociale! problema tine de politicile de impozitare pe care fiecare tara le adopta! cum elita noastra politica, fie ea de stanga, fie de dreapta, nu merge pe ideea unui impozit diferentiat, consecinta se vede! nu avem taxe diferentiate la *mosteniri*, care sa mai taie din *inaltimea* alora bogati si acest lucru se vede! nu suprataxam foarte sever proprietatile multiple! deci aici sunt solutiile, nu in apartenenta sau nonapartenenta la UE! iar cat priveste afirmatia ca *lumea* s-a saturat de UE este ca si cum ai afirma ca ai trait nopti minunate cu Angelie Jolie! ca sa poti afirma asa ceva, trebuie ceva sondaje care sondaje sunt obligate sa-i includa si pe ai 4 milioane de romani care lucreaza in strainatate! hai pa, ca nu pricepi nimic...ps. am remarcat curajul in plan virtual, nefolosindu-ti nickul, ce sa mai spunem de curajul de a-ti asuma o idee, un steag in plan real...asta este un din caracteristici hahalerei...
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Mariuta, huta huta ! @ mariuta
+4
Las la o parte romana matale aproximativa (probabil ca tataie Soros nu va plateste si ore de limba romana, ci numai din cele de "limbaj de lemn" !) si iti pun doar o intrebare (nu ca ma framinta, dar sint chiar curios) : esti chiar proasta, prostuta sau de-a dreptul masochista, cind vezi ce caruta de minusuri iei de fiecare data, dupa postarile cu vadit interes manipulator ? Lasa si vrajeala cu "rusofilii", nu mai tine nici macar pe la bufetul unde se aduna betivii din comuna, baga la capul ala cu mintea pe bigudiuri ca pe aici sint aproape sigur ca nu sint din acestia (si daca sint, care-i problema ? decit sa citesti "literatura" de talcioc sau horoscopul, cum o faci matale in fiecare dimineata, mai bine Dostoievski sau Tolstoi). Daca citesti (? greu, taica, chiar extenuant !) o mare parte din cei care posteaza aici nu sint nici filorusi, nici filoamericani, nici filoeschimosi, sint doar oameni normali la cap care realizeaza dezastrul catre care ne indreapta dementa criminala si agresiva a unora ca stapinii la care slujesti ! Daca o incepe beleaua la care "lucrezi" cu spor, demn de o cauza mai buna, iti recomand totusi sa nu fii pe acasa, cind te-or cauta familiile victimelor acestei demente ! (nu-ti fa griji nici pentru "nick", cu totii, poate mai putin citiva "colaboratori" ca matale, avem dosarase care incep inca de la gradinita ! C-asa e-n "democratia" VOASTRA ...)
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
.Anti-UE convins
+7
.Mamaie, bati cimpii ! DOAR O MICA PARTE dintre francezi l-au ales pe Macron presedinte (asa ca el este ILEGITIM in functia pe care o ocupa, datorita unui sistem electoral debil care face ca, exagerind putin, daca la vot se prezinta trei persoane si doua din acestea voteaza cu "X", "X" va cistiga alegerile !!) iar in Franta (poate si in Olanda, nu sint asa sigur) daca se face un referendum cu privire la raminerea in UE, sint mari sanse ca raspunsul sa fie NIET ! Da' cine sa accepte un referendum, daca deja v-ati fript cu englezii ? ...
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Realistul
+6
Führer Angelica are o misiune să metiseze și islamizeze europa, căci capitalul în europa nu își permite cheltuieli cu reproducerea forței de muncă, au exploatat până la exterminare, acum înlocuiesc sclavii cu uni mai puțin costisitori in reproducere.
Publicat Duminică, 16 iulie 2017
+Răspunde
Recomandate
DNA nu trece de firewall-ul Microsoft (I)
Publicat acum 6 ore şi 39 minute
Produse românești ignorate de români
Publicat acum 9 ore şi 44 minute
Cătălin Ivan, idei năstrușnice
Publicat acum 23 ore şi 36 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
13 articole/ Actualizat Miercuri, 12 iulie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
28 articole/ Actualizat acum 28 minute
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
137 articole/ Actualizat Joi, 13 iulie 2017
Sorin Avram

Laura Codruţa Kovesi refuză cu încăpăţânare să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

Sorin AvramPublicat acum 22 ore şi 8 minute