Merkel şi primăriţa Parisului, şterse din grupul somităţilor prezente la marşul din Paris

O fotografie istorică? Este întrebarea ce şi-o pune site-ul Rue89, care se se referă la ceea ce a publicat ziarul israelian « Hamevasser » pe prima pagină a numărului său de luni.

Numai că, dacă cineva priveşte atent imaginea a doua din grupajul nostru, va observa că, faţă de prima fotografie şi ceea ce a văzut în transmisiile televiziunilor sau în ziare ori reviste, lipsesc unele persoane aflate chiar in primul rând al somităţilor prezente la marele marş al solidarităţii desfăşurat duminică, la Paris. La început, unii ar putea crede că lipseşte doar cancelarul german Angela Merkel ( în poza originală aflată chiar în mijloc, cu Francois Hollande, în dreapta ei) şi s-ar putea întreba dacă este vorba de motive politice, legate cumva de trecut. Cam greu de crezut aşa ceva sau chiar de sugerat, din moment ce, în poza din ziarul israelian e prezent Mahmud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, considerat un adversar, dacă nu un duşman, al Israelului. Cum se poate observa după o studiere atentă a celor două variante ale imaginii, în cea din « Hamevasser » lipseşte şi socialista Anne Hidalgo, primar al Parisului. Cele două ilustre nume au un punct comun : sunt femei. Or, « Hamevasser », ziar hasidic, consideră indecentă prezenţa femeilor în fotografiile publicate de el. Ca urmare, graţie unui abil trucaj, a scos cele două doamne din cortegiul personalităţilor de cel mai înalt rang ce au defilat duminică în capitala Franţei.

Nu este singurul ziar israelian ce a recurs la această tehnică, invocând motive religioase. În 2009, revista pariziană « L’Express » a relatat că alte două cotidiane israeliene ultrareligioase ( în franceză se foloseşte formula « ultraortodoxe », care, în română, are alte conotaţii), « Shaa Tova » şi « Yated Neeman », eliminaseră din fotografii două femei ce ocupau portofolii de ministru în primul guvern al lui Benjamin Netanyahu. A fost vorba despre Limor Livnat, la Cultură şi Sport, şi Sofa Landver, ministru al Integrării.

De fapt, tehnica trucării fotografiilor oficiale nu este una nouă. În regimurile comuniste ea făcea ravagii, începând chiar de la Moscova, când imaginile cu Stalin şi diferiţii săi camarazi bolşevici erau « toaletate » cu grijă înainte de a fi publicate în « Pravda » sau alte ziare bolşevice, după ce unii dintre acei indivizi erau înlăturaţi de « tătuc », unii fiind chiar ucişi. Şi în România socialistă, tehnica trucării fotografiilor oficiale a fost la mare preţ. În « era Ceauşescu » erau scoşi din fotografii de grup cei căzuţi în dizgraţia « Tovarăşului » sau a « Tovarăşei » : Vasile Patilineţ, Virgil Trofin, Cornel Burtică şi mai ales dezertorul Pacepa, lista fiind foarte lungă.

Evident, pe atunci, motivele erau politice (oficial), acum, la « Hamevasser », fiind vorba de considerente religioase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.