Mesajele lui Iohannis și Grindeanu de Ziua Culturii Naţionale

Președintele Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook, de Ziua Culturii Naţionale, o colecţie de imagini de la diverse evenimente culturale la care a participat, în imagini fiind surprinși și mari artiști. Într-un mesaj alăturat, președintele afirmă că respectul pentru România se clădeşte în bună măsură pe aprecierea internaţională a culturii şi artiştilor ei.

„M-am simțit onorat de fiecare dată când am avut ocazia ca, în numele românilor, să acord cele mai înalte distincții celor care și-au dedicat întreaga viață creației culturale. Operele lor ne-au bucurat inimile şi ne-au îmbogățit spiritual. În lume, respectul pentru țara noastră se clădește în bună măsură pe aprecierea internațională a culturii și artiștilor ei. Patrimoniul nostru cultural continuă să fie cel mai elocvent și reprezentativ act de identitate al națiunii române”, spune Iohannis în mesajul său.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a transmis un mesaj duminică în care afirmă că Ziua Culturii Naționale, „care se suprapune în mod fericit cu numele lui Mihai Eminescu”, e menită să ne reconecteze, încă din primele zile ale Anului Nou, cu rădăcinile noastre de identitate culturală.

„Am remarcat cu bucurie că prima mare sărbătoare laică a anului este chiar ziua de astăzi, Ziua Culturii Naționale, o dată care se suprapune în mod fericit cu numele lui Mihai Eminescu. La fel cum luna ianuarie din calendarul religios începe cu sfințirea apelor pentru primenire și bună așezare, tot așa, ziua de astăzi e menită să ne reconecteze, încă din primele zile ale Anului Nou cu rădăcinile noastre de identitate culturală”, se arată în mesajul prim-ministrului.

Grindeanu mai spune că în această zi și-a amintit de vremurile în care bunicii își învățau nepoții versuri de Eminescu și, totodată, subliniază că și în cele mai grele clipe pentru poporul român, cultura a adus mereu bucurie și libertate.

„De asemenea, mi-am reamintit cu nostalgie de vremurile în care bunicii își învățau nepoții, încă din primii ani de viață, versurile lui Eminescu. Eu însumi am învățat primele poezii ale lui Eminescu, tot așa. Cultura este vie și este Viață. Cultura a stat mereu la porțile Spiritului și ne-a adus Bucurie și Libertate, chiar în cele mai grele clipe pentru acest popor. De aceea, să nu lăsăm să treacă ziua de astăzi fără să permitem Frumosului să ne încânte în toate formele lui, fie că e vorba de cărți, teatru, muzică, film, pictură, sculptură sau orice altă formă artistică de expresie creată în acest spațiu cultural ! Să ne celebrăm și să ne iubim oamenii de cultură, artiștii, pentru felul în care au ales să își împlinească misiunea pe pământ!”, susține premierul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.