„Métaphone”, o premieră arhitecturală

La 20 de minute de Lens, Arras şi Lille, puţul 9-9 bis de la Oignies, situat în centrul bazinului minier din Pas-de-Calais, a fost reconvertit în spaţiu muzical, intitulat “Métaphone”. La doi paşi de un depozit de steril, la distanţă de instalaţia ce permite coborârea ascensoarelor până în adâncul minei, acesta a fost inaugurat în ultimele zile ale lunii iunie.

“Métaphone” este o construcţie cu aspect greu de definit, aparent unghiulară, cu suprafaţa acoperită cu “solzi” de sticlă, oţel corten şi pin, şi cu un “vestibul” de mari dimensiuni. O sală de concert capabilă să se transforme într-un instrument muzical gigantic.

Sală de concert şi instrument de muzică în acelaşi timp, “Métaphone” poate fi numită un “corp sonor”. “Construcţia nu este o incintă care întoarce un sunet, explică responsabilul cu latura muzicală a sitului 9-9 bis, Valery Desmarets, citat de jurnalistul Jean-Jacques Larrochelle. El rezonează ca placa de bronz a unui pian. E un instrument nou pe care încercăm să-l înţelegem”.

Intrarea în Metaphone

Puţul de extracţie 9-9 bis de la Oignies, ultimul care a funcţionat în complexul minier din Pas-de-Calais, datează din 1930 şi în jurul lui s-au construit două localităţi. Mina fost închisă în 1990 şi clasată monument UNESCO în 1994. Edificiile careului sunt impresionante, cu arhitectura lor monumentală, flancate de turnurile ascensoarelor şi de clădirile construite în anii ’30 de arhitectul Dellile şi inginerul Foby, angajaţi ai Companiei Miniere din Dourges, în stilul neo-regional tipic perioadei de după Primul Război Mondial.

Mina de la Oignies a servit de decor în mai multe filme, printre care, “Le Promeneur du Champ-de-Mars” al regizorului Robert Guédiguian, cu Michel Bouquet în rolul principal, peliculă ce povesteşte “sfârşitul unei domnii şi al unei vieţi”, cel al lui François Mitterrand, şi “Germinal”. Pentru acesta din urmă însă, multe scene au fost turnate la mina Arenberg din Wallers.

Din 2003, puţul 9-9 bis a devenit obiectul unui proiect de reconvertire, iniţiat de zona Hénin-Carvin, formată din 14 comune în care rata şomajului în rândul tinerilor ajunge la 25%.

Sală de concert din interiorul clădirii

Concursul, la care au participat trei studiouri de arhitectură, a fost câştigat de cabinetul “Hérault Arnod Architectes”, în 2005.

Arhitecţii din Grenobles, Isabel Hérault şi Yves Arnod, au imaginat “Métaphone” ca pe o sală de concert şi un instrument urban de muzică. Sala se deschide către exterior în formă de portavoce, cu pereţii echipaţi cu panouri din diferite materiale cu proprietăţi acustice, care le permit să producă sunete prin rezonanţă mecanică sau electrocustică. Ansamblul a fost conceput de muzicianul Louis Dandrel, compozitor, cofondator al revistei “Le Monde de la Musique”, responsabil al unităţii de design sonor a Institutului de Cercetare şi Coordonare Acustică şi Muzicală (Ircam) şi jurnalist, împreună cu inventatorul Luc Moreau şi lutierul Sylvain Ravasse.

Dorinţa consta în transformarea sitului într-un spaţiu destinat muzicii.

Trebuia păstrat, în acelaşi timp, patrimoniul existent, constând în maşinile minei, care au fost îmbrăcate în aluminiu polisat. Acolo se află spaţiul de primire şi accesul către un café-concert, un restaurant şi o galerie sonoră.

În sala vestiarelor au fost create săli de repetiţie în interiorul “dulapurilor”, ca nişe cutii în cutii. Sala duşurilor a fost transformă într-o mică sală de concert.

S-a pus, de asemenea, problema readucerii locului la viaţă din punct de vedere sonor, pentru a anihila tăcerea profundă unei mine închise şi pentru a atrage lumea.

Concert la inaugurarea Metaphone

La inaugurarea “Métaphone”, Louis Dandrel a făcut să răsune cele 48 de membrane de pin care formează “pielea sonoră” a construcţiei.

Noaptea, când se lasă liniştea, edificiul este învăluit de lumină, ritmurile vizuale înlocuind-le pe cele sonore. “Atelierul Hervé Audibert” a imaginat pereţii de sticlă polisată ca pe o suită de ferestre ce se deschid spre o viaţă interioară imaginară.

Sunetele par să ricoşeze pe faţadă. Plăcile de lemn vibrează ca nişte membrane. Sunetele se produc în ritmul jocului de lumini de pe panourile de sticlă, luminate din spate de LED-uri ce pot fi programate.

Edificiul pare să se mişte graţie “vestibulului” său compus din volume bine definite: o cutie roşie în care se află o cabină de regie, o scară din oţel şi o mică senă exterioară. Sunt dispuse, de asemenea, 12 ciudate instrumente mecanice, o vielă cu roată, boluri tibetane sonore, marimba, vibrafon, tuburi de rezonanţă şi alte cutii mari cu interfeţe electronice.

Vechile clădiri ale minei

Echipată cu faţada sonoră, de 8×2 metri, clădirea permite realizarea unor noi tipuri de compoziţii şi difuzarea tuturor genurilor de concerte, în sala de concert clasică, din interior, de 500 de locuri, ce poate primi însă până la 1.000 de spectatori în picioare, adăpostită într-un volum de beton negru, cu o structură din oţel. Acoperişul sălii este prevăzut cu captatori fotovoltaici.

“Când am câştigat concursul, ne-a venit ideea de a dedica această veche mină muzicii şi sonorităţilor contemporane. Ne-am bazat pe relaţia strânsă a locuitorilor cu fanfarele regiunii şi pe practica, foarte vie, a muzicilor actuale. Am avut ideea unei clădiri-instrument. Din câte ştim, este prima arhitectură sonoră de acest tip”, declara Isabel Hérault. Mai mult ca sigur, “Métaphone” va deveni un loc de întâlnire al practicilor muzicale.

Un nou edificiu de birouri, din inox, situat pe un vechi atelier, produce, la rândul lui, reflexe interesante.

Cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, “Métaphone”, care a costat peste 6,4 milioane de euro, a fost destinat atragerii turiştilor şi, mai ales, turismului de afaceri. Încă o dată cultura este chemată în ajutorul unui spaţiu industrial dezafectat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.