Două texte mi-au atras atenția, primul scris de Cristian Hrițuc și cel de-al doilea de Sebastian Lăzăroiu, ambele discutând viitorul politicii în mediul virtual. Cele două articole pot fi unite în jurul aceleiași concluzii: eșecul partidelor pe Facebook nu înseamnă și un eșec al politicii. În umbra lansării candidaturii lui Hillary Clinton și a două campanii extrem de puternice ale lui Barack Obama în SUA, ca modele de comunicare online cât se poate de moderne, cei doi practic prezintă cazul campaniilor politice la firul ierbii pe Facebook.
Problema politicienilor români care au descoperit Facebook-ul, ca și social media în general, este, însă, mult mai amplă decât o prezintă cei doi: este, de fapt, o eroare sistemică. Ține de amatorismul celor care administrează paginile respective pe Facebook și ține de faptul că internetul încă nu s-a dezvoltat atât în România cât să permită activismul politic adevărat.
Nu sunt 8,7 milioane de utilizatori de Facebook în România. Minus conturile duble sau moarte și minus cele ale PJ-urilor, adevărul scade pe undeva pe la 4 milioane. Facebook-ul este locul de joacă al oamenilor educați, urbani, cosmopoliți, al celor care merg pe bicicletă ca lifestyle și înțeleg ce este unmeme, făcând mișto de ultima prostie dacopată. Or cetățenii ăștia se reduc la jumătate de milion de bucureșteni și încă pe atâția în afara capitalei. Sunt departe de a reprezenta o forță pentru schimbare politică, indiferent cât de bine îi organizezi. Restul de 3 milioane sunt români ca tot românul, dar îmi vine greu să cred că ar putea fi scoși în stradă sau trimiși la vot. Să fim serioși, totuși, ieșirile în stradă din ultimii 5 ani au fost puternic populate de membri de partid, ca formă de asigurare politică. Nu a făcut Facebook-ul ce au făcut organizațiile politice de sector. Uniți, salvăm, dar cu telefon de la sediu.
Cum scriam și aici, românii au aflat în cea mai mare măsură de măgăriile din străinătate la alegerile prezidențiale de la Andreea Esca. Restul a fost o campanie prost-plasată în online de echipa lui Iohannis despre care am scris și eu și care s-a întâmplat să se suprapună defulării la vot; dacă s-ar fi jucat campania strict pe online, Ponta câștiga fluierând, tocmai pentru că a fost adresată diferenței de 3 milioane de non-hipsteri (ca sa fiu rău cu cei maxim un milion despre care vorbeam mai sus).
Dar hai să o luăm altfel. Ce a început, de cele mai multe ori, cu diferiți consilieri de până-n 30 de ani plantați prin diferite posturi politice și care, în lipsa de experiență politică sau profesională, s-au gândit să se facă utili construind un site sau o pagină de Facebook mai mult din lipsa de interes a șefilor de a-i crește s-a transformat cu timpul în cashcow sau vacă de muls pentru consultanții politici ceva mai deștepți. Când s-a descoperit că Facebook-ul funcționează al dracului de bine pe bani, cu leul și like-ul, mai toate echipele de imagine și-au crescut bugetele și facturile pentru a acomoda tipul acesta de activism politic indirect. De cealaltă parte, partidele și-au angajat postaci care să acopere politicienii cu osanale ieftine. Și așa s-au trezit cele mai dubioase personaje politice ale momentului cu zeci de mii de like-uri, comentarii cât mai patetice și încrederea că sunt iubiți până la comanda „DNA!”.
Citiţi articolul integral pe contextpolitic.net
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.