Miki „Şpagă”: Adrian Năstase va mai avea un cuvânt de spus în România

Vicepreședintele UNPR, Șerban Mihăilescu, crede că fostul premier Adrian Năstase ”va mai avea un cuvânt de spus în România”.

”Năstase este un om relativ tânăr și cred că va mai avea un cuvânt de spus în România. Nu este omul care să cedeze, indiferent de situație”, a declarat, marți, pentru Agerpres, Mihăilescu.

Șerban Mihăilescu, care a fost secretar general al Guvernului în mandatul lui Năstase, nu a comentat decizia de luni a instanței.

”Nu am comentat niciodată decizia instanțelor. Nici măcar când a fost vorba despre mine. Așa că nu pot să comentez nici această decizie’, a menționat acesta.

Judecătorii de la Înalta Curte l-a condamnat luni pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian. Pe lângă pedeapsa propriu-zisă, judecătorii l-au mai condamnat Adrian Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.