„Miky Șpagă”, audiat în dosarul licenţelor IT pentru şcoli

Senatorul Şerban Mihăilescu, fost şef al Secretariatului General al Guvernului, s-a prezentat joi la DNA pentru a fi audiat în dosarul de corupţie privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Şerban Mihăilescu a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită.

Mihăilescu nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul DNA.

Şerban Mihăilescu a fost, în perioada 2000-2003, ministru coordonator al Secretariatul General al Guvernului.

DNA a anunţat, în 10 iulie, că procurorii efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013.

„Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ”, a precizat DNA.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracţiuni de corupţie, luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA vizează trei contracte referitoate la licenţele IT, derulate între 2001 şi 2013.

În acest dosar au mai fost audiaţi ca martori actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru,Eugen Bejinariu, fost şef al SGG, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, Ioan Cordoş, fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor, Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România, şi Corina Dumitrescu, membru CSM şi fostă angajată a Ministerului Justiţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.