Militari la deszăpezirea din București

O sută de militari ai Ministerului Apărării Naționale au intervenit miercuri în București, la solicitarea autorităților locale, pentru deblocarea spațiilor pietonale din jurul unor instituții publice, a anunțat ministerul într-un comunicat.

„În sectorul 5, un detașament de 50 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” acționează în zona școlilor gimnaziale nr. 115 și 150, iar 25 de militari ai Batalionului 96 Geniu „Dr. Joseph Kruzel” intervin pentru înlăturarea zăpezii din proximitatea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”. O echipă de 25 de militari și două mijloace tehnice aparținând Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” îndepărtează zăpada din zona Arcului de Triumf”, menționează instituția.

Și sportivii au ajutat

Membrii echipelor de volei, handbal, rugby și baschet de la Clubul Sportiv Municipal București au deszăpezit, miercuri, în jurul orei 14,00, trotuarele de pe Calea Victoriei.

La acțiune au participat aproximativ 110 sportivi, atât de la echipele de juniori, cât și de la seniori, înarmați cu lopeți, care au degajat în ritm alert zăpada, fiind împărțiți, în șir indian, pe cele două părți ale bulevardului.

Antrenorii și managerii, unii dintre ei având la rândul lor lopeți în mână, îi încurajau cu câte un „haideți, băieți”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.