Minerii de la Lupeni au suspendat protestul

Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni au decis luni dimineața să suspende acțiunile de protest declanșate în urmă cu o săptămână, după ce au luat în considerare faptul că termocentralele au nevoie de cărbune pentru a produce mai mult curent electric, în condițiile în care consumul de energie a crescut pe fondul răcirii vremii.

Președintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a declarat, pentru Agerpres, că termocentrala Mintia, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara (CEH), va porni luni al doilea cazan de la grupul energetic 3 și că este posibil să fie pus în funcțiune și grupul energetic 5, ceea ce va impune o creștere a cantității de huilă livrată spre producătorul de electricitate.

„Minerii de la Lupeni au decis suspendarea protestului având în vedere situația prin care Comandamentul de Iarnă a solicitat pornirea celui de-al doilea cazan la grupul energetic 3 de la termocentrala Mintia și o iminentă punere în funcțiune a grupul 5”, a afirmat Câmpean.

Liderii Sindicatului „Muntele” vor avea luni după amiază o întâlnire cu președintele Consiliului de Administrație al CEH, Bogdan Stănescu, la sediul CEH din Petroșani, prilej cu care sindicaliștii îi vor prezenta revendicările salariaților.

În ceea ce privește protestul liderilor sindicali de la Mina Lonea și Preparația Coroiești, Vasile Păduraru și Dorin Vezure, aceștia au intrat luni în cea de-a șasea zi de grevă a foamei, cei doi aflându-se în sediul CEH din Petroșani.

„Starea lor de sănătate este precară. Ei refuză controlul medical, deși i-am rugat să le accepte”, a apreciat Câmpean.

Minerii de la Lupeni au protestat, începând cu 3 ianuarie, solicitând ca administrația CEH să renunțe la măsura prin care săptămâna de lucru s-a redus la patru zile pentru personalul auxiliar și TESA, respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă, asigurarea de materiale pentru lucrul în subteran și demiterea conducerii executive a companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.