Suntem deci consultaţi „în vederea maximizării beneficiilor de mediu aduse de proiectul Roşia Montană etc.”. Ce să înţelegem prin „maximizare”, o expresie, în treacăt fie spus, folosită numai de semidocţi? Că poate că încă nu suntem destul de fericiţi, că nu zburdăm de bucurie că în câţiva ani poporului român i se va lua tot aurul, că i se va distruge patrimoniul istoric, că vor fi raşi patru munţi şi că în locul acestora ne vom trezi cu un lac de cianuri şi de metale grele, sprijinit de bine de rău de un baraj de 185 m, iar din atâtea bogăţii ne vom alege cu praful de pe tobă? Să înţelegem că se poate şi mai bine, adică şi mai multe cianuri, un baraj şi mai înalt, că ne vom distruge întregul patrulater aurifer, că ne vom vinde întreaga ţară pentru ca nişte domni din Bucureşti sau de aiurea să-şi umple buzunarele? Această perversă „notă pentru consultarea publicului” este dovada clară că interesele României au fost vândute de către cei plătiţi de noi pentru a le apăra şi este, cu alte cuvinte, un act de trădare naţională. Condiţiile pe care cică Ministerul Mediului sau noi înşine le-am impune companiei arată ca şi când ar fi fost dictate de către aceasta din urmă, iar Ministerul Mediului şi cel al Culturii se comportă ca nişte avocaţi necinstiţi, care, în timpul procesului, în loc de a-şi apăra clientul, îl înfundă şi mai tare.
Înţelegem perfect că Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului nu pot fi la sfârşitul afacerii mai corecte decât la începutul ei.
Conform legii 5/2000, Roşia Montană se afla pe lista monumentelor de valoare excepţională. Conform Legii Minelor, nr. 85 din martie 2003, Art. 11, alin. 1: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,…., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.” Mai departe, la Art. 11, alin. 2, se adaugă: „Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.” Or, cum Rosia Montana a fost declarata prin Legea 5/2000 monument de valoare excepţională, săpăturile de salvare nu trebuiau nici măcar să înceapă, iar dacă au început, nu trebuiau sa continue fără ca guvernul României să fi clamat interesul naţional în aceasta investiţie. Nu a făcut-o şi nici nu o putea face, fiindcă proiectul era unul privat şi reprezenta interese private. De ce a fost însă Ministerul Culturii mai preocupat de interesele unei firme private decât de îndatorirea de a apăra patrimoniul national? Răspunsul este simplu: din cauza corupţiei. Dacă Ministerul Culturii s-a lăsat „sponsorizat“, adică mituit de firma canadiană în modul cel mai oficial cu putinţă, de pildă în privinţa premiilor acordate de către minister pe anii 2002 şi 2003, ne putem închipui cum se vor fi petrecut lucrurile în subteran. Să ne mai mirăm că o arheoloagă de la muzeul din Bucureşti a trecut în fruntea unei firme, Dalem Consulting, create de RMGC cu scopul de a conduce săpăturile de salvare în conformitate cu interesele acesteia? Cum era altfel cu putinţă ca în 2001-2002 să fie cercetate arheologic 2,2 ha de teren, dar să fie dat aviz de descărcare arheologică pe 1100 ha?
Cum bine se ştie, certificatul de descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic a fost anulat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Ce-a înţeles Ministerul Culturii prin „definitiv şi irevocabil“? Comisia Naţională de Arheologie, păstorită de Mircea Angelescu, a dat în unanimitate o nouă descărcare arheologică. Nu-i de mirare, fiindcă din această comisie au fost scoşi toţi oamenii de meserie sau cu conştiinţă civică. Întreaga filozofie a Ministerului Culturii, întregul său simţ de răspundere, întregul său patriotism se concentrează în cuvintele eternului său demnitar, Mircea Angelescu: „între două excavatoare vom mai găsi şi noi ceva“.
De acelaşi dispreţ pentru patrimoniul naţional şi pentru istoria poporului român este pătrunsă şi amintita „notă“ a Ministerului Mediului. Iată câteva exemple:
“Anterior demarării lucrărilor de construcţie şi exploatare in zona Orlea (adică a distrugerii acesteia, n. n.), titularul va finaliza cercetarea arheologică preventivă pentru monumentele istorice situri arheologice din zona Orlea, respectiv aşezare romană de la Alburnus Maior, zona Orlea”. Astăzi din galeriile romane din muntele Orlea sunt deschişi publicului 400 m. Ele însumează însă 8 km. Dacă cercetarea lor ar mai putea dura câţiva ani, nu crede Ministerul Mediului că ele ar putea prezenta interes şi pentru cetăţeanul român sau pentru turistul european? Întrebarea capitală este însă alta: cine a luat decizia criminală a distrugerii lor?
Crede Ministerul Mediului că „realizarea unor modele 3-D care să ilustreze caracteristicile galeriilor miniere de epocă romană, medievală şi modernă de la Roşia Montană“ ar compensa pierderea acestora? Adică numai aşa, ca să ştim ce-am pierdut?
Ministerul Mediului prezintă drept sigură conservarea in situ a perimetrului arheologic Piatra Corbului, ceea ce înseamnă că şi-a dat acordul faţă de distrugerea Muntelelui Cârnic, unde au fost descoperite 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane. Oare Ministerul Mediului nu ştie că avizul de descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic a fost anulat de justiţie în mod definitiv şi irevocabil? Acesta este respectul pe care acest minister îl are pentru statul de drept? Crede Ministerul Mediului că nişte mulaje la scara 1:1 ale galeriilor pierdute se pot compara cu originalul pierdut? Îşi închipuie că turişti din lumea întreagă vor da năvală pe malul unui lac de cianuri pentru a vedea o caricatură?
A consultat oare Ministerul Mediului şi specialişti cinstiţi, care să-i spună că la primele explozii nu numai puţinele galerii care ar urma să fie conservate, ci şi monumentele de suprafaţă, se vor prăbuşi? Că galeriile ar acţiona ca nişte guri de tun în propagarea exploziilor?
Din zona Roşiei Montane se exploatează aur de mai bine de 2000 de ani. Toate toponimele antice sunt dacice, iar săpăturile echipei franceze de arheologi în masivul Cârnic au dovedit, pe baza analizei carbonului C14, că galeriile erau exploatate încă din epoca dacică. Cu toate acestea, nicio aşezare preistorică sau dacică nu a fost încă identificată pe teren, din lipsa cercetărilor. Ştie Ministerul Mediului sau chiar al Culturii în cât timp poate fi cercetată o zonă ca aceea a Roşiei Montane? Ei bine, le spunem noi: în multe decenii.
Ştiu cele două ministere că de la sfârşitul cruciadelor până la descoperirea Americii, Munţii Apuseni au constituit principala sursă de aprovizionare cu aur a Europei? Ştiu ele în ce măsură au fost cercetate galeriile medievale? Le spunem noi: deloc.
Îşi asumă cele două ministere starea jalnică a celor mai multe dintre clădirile cumpărate de companie, indiferent dacă se află sau nu pe lista monumentelor istorice? Ştiu ele câte s-au distrus din neglijenţa actualului proprietar? Ştiu ele că în puţinele cazuri în care clădirile de pe lista monumentelor istorice au fost restaurate, restaurarea s-a făcut cu materiale nepotrivite şi prin încălcarea principiilor elementare ale restaurării? Au tras pe cineva la răspundere?
Ştie Ministerul Mediului că în apărarea Roşiei Montane în 2002 au semnat un protest 1038 de instituţii academice reprezentative şi pesonalităţi ştiinţifice din întreaga lume? Îşi însuşeşte oare reacţia lui Mircea Angelescu, că „ăia habar n-au?“.
Ştiu cele două ministere că există în Europa şi ministere ale culturii responsabile? Au avut oare curiozitatea de a vizita minele de aur romane de la Las Medulas din Spania? Ştiu ele că datorită eforturilor Ministerului Spaniol al Culturii acestea au fost înscrise în patrimoniul UNESCO? Ştiu ele că de-atunci întreaga zonă a înflorit economic?
De ce pentru Ministerul nostru al Culturii înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO nu mai este o opţiune? Din acest motiv a fost schimbat din funcţia de secretar de stat un distins specialist, arhitectul Sergiu Nistor? Este mai conform liniei ministerului dl Radu Boroianu, pentru care opozanţii proiectului sunt fie alcoolici, fie plătiţi de Soros? Îşi însuşeşte şi Ministerul Mediului această atitudine ciocoiască? Nu mai avem voie să fim de altă părere? Iar dacă suntem, ea nu mai contează? Pentru ce au ieşit unii dintre noi în stradă în decembrie 1989?
La simulacrul de întâlnire pe care a avut-o cu opozanţii la Roşia Montană, dl Radu Boroianu, actualul secretar de stat pentru patrimoniu, a fost întrebat dacă are vreo garanţie că firma îşi va onora obligaţiile privind patrimoniul şi mediul şi că nu va fi nevoit în cele din urmă să se adreseze unei cutii poştale. Ne-a răspuns că statul român va solicita sume enorme pentru asigurare. Fiind întrebat cine ar fi dispus să plătească asemenea sume, nu a fost în stare să dea vreun răspuns. Ne poate oare răspunde ministerul Mediului la această întrebare? Iar dacă aceste sume ar exista, ar putea ele compensa imensele pierderi suferite de patrimoniu, de natură, de sănătatea oamenilor şi de această ţară?
Noi avem răspunsul. Asigurarea noastră o constituie distinsele persoane care au încheiat acest târg murdar şi în contul cărora se vor aduna maldăre de dosare penale. Minuni s-au mai văzut. Cine ar fi crezut că un fost prim ministru sau un „cavaler al luminii“ vor înfunda vreodată puşcăria?
Avem şi noi o notă de dat Ministerului Mediului: nota 0 (ZERO)!
Prof. dr. Ioan Piso
Preşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montană
Sursa foto: Alexandra Dodu, Fundaţia Culturală Roşia Montană
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.