Ministerul Sănătății: Nicio legătură cu vaccinarea

Sindromul Hemolitic-Uremic al copiilor din Argeș nu are nicio legătură medicală cu vaccinarea, susține Ministerul Sănătății într-un comunicat.

„Ministerul Sănătății afirmă că nu poate fi făcută o legătură între îmbolnăvirea copiilor din Argeș cu E-coli enterohemoragic și vaccinări. Este regretabil că asocierea în spațiul public a unor teme independente dintr-un raport de control riscă să pună în pericol campanii de vaccinare necesare pentru evitarea reapariției unor fenomene epidemice în România”, a transmis ministerul într-un comunicat.

Corpul de control al premierului nu a identificat cauza îmbolvărilor la bebeluşii din Argeş, dar a solicitat Parchetului General verificări privind stocurile de vaccinuri existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, a spitalelor şi a cabinetelor medicale individuale şi calitatea acestora.

În raportul Corpului de control al premierului se arată că ”unora dintre copiii din judeţul Argeş diagnosticaţi cu afecţiuni grave ale aparatului digestiv şi internaţi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie li s-a administrat vaccin hexavalent/pentavalent, furnizat de Ministerul Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Argeş, după cum urmează: vaccinul hexacima a fost administrat, în perioada 17.09.2014 – 23.11.2015, unui număr de 13 copii; vaccinul infanrix a fost administrat, în perioada 18.02.2015 – 09.06.2015, unui număr de 3 copii; vaccinul pentaxim a fost administrat, în perioada 18.02.2015 – 18.06.2015, unui număr de 2 copii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.