Ministru: Oamenii au prins curaj să ceară informaţii de interes public

Ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, a declarat într-un interviu la RFI, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dreptului de A Şti, că situaţia accesului la informaţii de interes public s-a schimbat, chiar dacă mai sunt multe de făcut. Ea precizează că problemele cele mai mari sunt în zona companiilor din subordinea ministerelor economice şi în privinţa contractelor de achiziţii.
„Din numărul impresionant de semnale pe care noi îl primim pe toate canalele deducem în primul rând că oamenii au prins curaj să folosească acest drept şi se adresează instituţiilor cu o serie de solicitări (…). Oamenii ne semnalează disfuncţionalităţi, de regulă, sunt şi persoane care ne spun că lucrurile s-au schimbat atât în administraţia locală, cât şi în cea centrală, dar desigur, către noi se îndreaptă aceia care au anumite nemulţumiri şi ne semnalează disfuncţionalităţi. Faptul că ne scriu arată că în acest an, mai mult decât oricând, oamenii, poate nu toţi şi este firesc să nu se întâmple peste noapte o schimbare de această manieră, dar oamenii încep să-şi folosească acest drept şi ne dau semnalul cuvenit”, a afirmat Violeta Alexandru.

Întrebată unde sunt problemele cele mai mari, aceasta a spus: „Nu sunt în măsură să fiu mulţumită, în chestiunea accesului la informaţii nu există perfecţiune şi nu există o reţetă unică, pe care s-o iau şi s-o import ca atare într-o instituţie sau alta (…). Sunt foarte multe zone în care mai avem de lucru, cum ar fi companiile din subordinea ministerelor să le zic aşa economice, în care insist foarte mult ca lucrurile să se schimbe. Am anumite nemulţumiri despre accesul la informaţii privind execuţia contractelor de achiziţii şi fac eforturi împreună cu ANAP-ul şi cu colegii din Ministerul Finanţelor să găsim o soluţie instituţională, durabilă, prin care să se poată oferi accesul oamenilor în timp real la modul în care sunt implementate contractele de achiziţii, pentru că în acest moment informaţia, dacă vreţi, sistemic se opreşte la momentul atribuirii, se opreşte la etapa în care se atribuie contractul, cetăţeanul nemaiavând acces la date esenţiale despre cum se pune în practică acel contract”.

Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic organizează miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dreptului de A Şti, mai multe evenimente, între care şi unul în stradă, la ora 18.30, la staţia de metrou Piaţa Unirii

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.