Ministrul Anca Dragu, acuzată că apără interesele băncilor contra statului

Raiffeisen Bank Internaţional este pe punctul să piardă orice şansă de a duce statul român la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID), după ce a notificat autorităţile în legătură cu Legea dării în plată, ameninţând cu deschiderea unui proces la ICSID, scrie Bursa.ro.

Preşedintele ţării Klaus Iohannis a luat măsuri de protecţie a statului împotriva şantajului unor dintre investitorii străini.
În urmă cu două săptămâni, mai precis în data de 8 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret care anulează acordurile bilaterale dintre România şi alte ţări europene privind protejarea reciprocă a investiţiilor.

Decretul 799/2016 a fost emis „pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene”.
Decretul este contrasemnat de premierul Dacian Cioloş.

În acest context, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir subliniază: „Acum este vădit că Anca Dragu, ministrul Finanţelor, apără interesele băncilor, atâta vreme cât, deşi acest decret era semnat înclusiv de Cioloş, a dezinformat Senatul, transmiţând o sesizare în care avertiza asupra pericolului pe care îl presupune notificarea Raiffeisen. Vorbim deja de rea credinţă”.

Avocatul Vasile Deleanu ne-a spus că decretul dat de şeful ţării are următorul efect: „Cererile făcute de investitorii europeni de judecată la ICSID nu-şi vor mai avea temei legal, întrucât acordurile de garantare reciprocă a investiţiilor cu ţările europene au fost anulate, în conformitate cu indicaţiile Comisiei Europene”.

Raiffeisen Bank a avertizat, recent, România că, dacă în trei luni nu va interveni pentru modificarea Legii dării în plată, atunci va deschide un proces la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID). Raiffeisen Bank a solicitat modificarea actului normativ, astfel încât să nu mai ameninţe siguranţa investiţiilor băncii în ţara noastră.

Referitor la acest aspect, Daniel Zamfir, care a iniţiat legea, ne-a precizat: „Raiffeisen susţine că i-a fost afectată proprietatea. Dar pe ce este banca proprietară? Pentru că bancherii tot timpul au spus că banii nu sunt ai băncilor, ci ai deponenţilor. În acelaşi timp, Raiffeisen susţine că şi-a redus profitul pentru că au constituit provizioane. Dar aceste provizioane nu înseamnă bani pierduţi, sunt sume ţinute deoparte, care vor fi eliberate după ce va trece aşa-numitul pericol.

Referitor la pretinsele contracte bilaterale, odată intrată în UE, ţara noastră funcţionează în baza Tratatului de aderare, care spune că toate tratatele bilaterale devin inoperabile dacă aderarea nu s-a făcut cu păstrarea acestor tratate. Aşadar, banca invocă aceste tratate bilaterale, care nu mai sunt operabile”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.