Ministrul Culturii, anunț important despre Roșia Montană

Roșia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunțat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.

„Am înscris Roșia Montană în Lista indicativă pentru Patrimoniul Mondial. Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat în această dimineață către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montana în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial. Este primul pas procedural în vederea includerii pe această listă. La finalul acestei proceduri vom putea înainta dosarul către Centrul Patrimoniului Mondial. Roșia Montană se înscrie în categoria peisaj cultural, care vizează recunoașterea interacțiunii pozitive, generatoare de valoare, între om si mediul sau natural. Vom iniția în perioada următoare o serie de măsuri pentru asigurarea dezvoltării zonei prin activarea resurselor sale, patrimoniul cultural și natural”, a scris ministrul pe pagina de Facebook.

Asociația Alburnus Maior, care a protestat în 2013 față de exploatarea de la Roșia Montană, consideră că este o „decizie istorică”.

„Patrimoniul din Roșia Montană se bucură începând de astăzi de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale. Localitatea a fost inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Anunțul făcut public de pe pagina ministerului culturii vine după 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civila”, se arată într-un comunicat al organizației transmis Cotidianul.ro.

În opinia președintelui Asociației Alburnus Maior, Eugen David, “aceasta nu este doar un imens câștig pentru patrimoniul cultural, ci o mare victorie a societății civile, a miilor de oameni din țară și din străinătate care au cerut salvarea Roșiei Montane, au iesit în stradă cerând să nu fie distrusă natura și cultura în favoarea mineritului cu cianuri”.

 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.