Ministrul Educației îi felicită pe absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, i-a felicitat duminică pe toți absolvenții de liceu care au promovat prima sesiune a examenului de bacalaureat.

„Felicitări tuturor absolvenților de liceu care au susținut, zilele acestea, examenul de Bacalaureat. Le urez succes pe mai departe celor care au promovat și, totodată, îi încurajez pe cei care nu s-au pregătit suficient să-și păstreze încrederea în forțele proprii și să învețe mai mult pentru următoarele sesiuni de examen. De asemenea, mulțumesc cadrelor didactice care s-au implicat în buna organizare și derulare a probelor de anul acesta. Rezultatele acestui examen reflectă munca depusă atât de elevi, cât și de profesori de-a lungul celor patru ani de liceu”, a afirmat ministrul, potrivit unui comunicat de presă.

Pricopie a reiterat ideea potrivi căreia elevii care nu au promovat în această sesiune nu vor fi abandonați.

„Există, desigur, o departajare în funcție de performanțe, dar este foarte important că elevii care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară vor fi sprijiniți pentru a obține performanță în viitor. Ei nu sunt și nu trebuie să se simtă abandonați”, susține Pricopie.

Potrivit Ministerului Educației 59,18% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie— iulie 2014, după centralizarea a 99,62% din date.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a vorbit sâmbătă despre Ordonanța de urgență ce modifică Legea Educație, în contextul disputelor iscate în jurul oportunității demersului inițiat de guvern afirmând că actul normativ nu numai că aduce lucruri bune, ci remediază o lege făcută prost.
Șova a mai susținut că demersul guvernului ar trebuie înțeles și ca un semnal în favoarea elevillor care nu au trecut examenul și pe care PSD-ul nu îi abandonează, așa cum face președintele Băsescu. Acelați lucru a spus și Remus Pricopie sâmbătă, acesta afirmând că ordonanța cu pricina reprezintă rezultatul unor discuţii şi negocieri și că schimbările nu vor bulversa sistemul.

În legătură cu a treia sesiune de bacalaureat, Pricopie a spus că prin OUG vor fi sprijiniţi cei care nu trec acest examen.

Nemulțumit de Ordonanța de Urgență care modifică Legea Educației, Traian Băsescu a trimis o scrisoare Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
Preşedintele solicită să fie sesizată Curtea Constituțională, acesta nefiind de acord cu introducerea unei a treia sesiuni a examenului de bacalaureat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.