Ministrul Educației, „mai multe scenarii” înainte de verdictul în cazul Codruței Kovesi

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) este aşteptat să decidă, joi, în cazul acuzaţiilor de plagiat care o vizează pe șefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

În acest context, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat miercuri, pentru RFI, că în astfel de situații există mai multe scenarii, printre care, inclusiv acela ca lucrarea să fie refăcută.

„În principiu, sunt posibile mai multe decizii, mai multe scenarii, ca să mă exprim aşa. Acela în care se va spune că din moment ce există un anumit fragment, o anumită porţiune din teză care este copiată, atunci poţi să declari că ai de-a face cu un plagiat, dar dacă plagiatul nu este masiv, ci este o porţiune mai redusă din teză, poţi să faci o recomandare ca acea teză să fie refăcută, pentru a se înlătura acele pasaje care sunt incorect structurate şi alcătuite. Poţi să dai o pedeapsă care să fie proporţională cu frauda respectivă”, a declarat Mircea Dumitru.

„Fără îndoială că aici trebuie în primul rând ascultaţi specialiştii din domeniu, pentru că nu există un for sau o instanţă superioară specialistului din domeniul X sau Y, care să ne spună ce anume contează drept plagiat în domeniul respectiv şi să ne facă apoi o recomandare dacă pe baza faptelor pe care le-au putut afla, este nevoie, este cazul să se retragă titlul de doctor pentru persoana respectivă sau să nu se retragă, dar să se recomande un alt gen de reparaţii”, a mai explicat ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.