Ministrul elen de Interne susține că ar putea exista noi alegeri

Ministrul elen de Interne declară că “dacă este necesar” ar putea avea loc noi alegeri în Grecia. Acesta susține că în acest fel ar putea permite poporului să se pronunțe asupra politicii guvernului stângii radicale, informează Agerpres.

„Cei care își imaginează că actualul guvern este o paranteză… greșesc; poporul a votat (recent) și, dacă este necesar, o va face din nou”, spune Nikos Voutsis.

Declarația a avut loc în timpul unei dezbateri aprinse în Parlament asupra decretului privind transferul fondurilor organismelor publice la Banca Greciei, măsură adoptată pentru a contracara lipsa finanțelor publice.

În schimb, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al stângii radicale SYRIZA spune că “guvernul nu dorește alegeri anticipate sau referendum”.

“Ne dorim un compromis cu creditorii asupra problemelor economiei, dar în cazul în care opoziția cere legitimitatea acestui acord de către popor, nu ne temem (de alegeri)”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.