Ministrul Sănătății: 80% din spitale ar trebui închise

Sistemul de Sănătate are foarte multe vulnerabilităţi, iar dacă s-ar aplica toate măsurile punitive, 80% din spitale ar trebui închise, spune ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.

„Trebuia luate foarte multe măsuri şi nu s-au luat, iar sistemul are foarte multe vulnerabilităţi. Iar faptul că nu s-au luat măsuri fie proactive fie coercitive, respectiv de controale şi amenzi, fie de prevenire şi investiţii, ne-a adus în situaţia în care suntem astăzi. Dacă ar fi să aplicăm acum toate măsurile punitive, 80% din spitale ar trebui închise, ceea ce este o opţiune complet nerealistă şi ar arunca ţara în criză”, a declarat Voiculescu într-un interviu pentru revista Capital.

Ministrul precizează totodată că o privatizare a spitalelor nu ar fi o soluţie imediată. „Privatizatizarea, în general, contrar celor spuse de unii, nu este o prioritate a mandatului meu sau a guvernului din care fac parte. Privatizarea spitalelor nu e un panaceu universal. (…) Pregătim şi vom face public un plan de investiţii pe termen mediu. Vorbim de un buget de peste un miliard de euro pentru următorii ani”, a mai spus Voiculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.