Minoră dată în urmărire generală, violată de doi polițiști

Doi polițiști de la IPJ Călărași au fost reținuți de colegii lor, după ce au fost acuzaţi că au violat o minoră de 15 ani fugită de la centrul de plasament „Perișoru”.

Update: Cei doi polițiști de la Călărași au fost trecuți în rezervă, potrivit unui comunicat publicat vineri de ministerul Afacerilor Interne. Ministrul Gabriel Oprea condamnă cu fermitate astfel de fapte, precizând că, indiferent de hotărârea instanței, cei doi nu mai pot face parte din Poliția română.

”Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost informat în cursul serii trecute despre situația înregistrata la Poliția Călărași, unde doi agenți de ordine publică au fost identificați și reținuți de către colegii lor, sub acuzația de viol comis asupra unei minore în vârsta de 15 ani. Gabriel Oprea și Ministerul
Afacerilor Interne condamnă ferm astfel de fapte care sunt de neacceptat pentru niciun cetățean şi, cu atât mai mult, pentru un angajat al Poliției Române”, se arată în comunicatul citat.

”Având în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzați, cei doi polițiști au fost trecuți în rezervă, urmând a răspunde penal pentru faptele săvârșite. Cei doi vor fi prezentați astăzi (vineri – n.r.) instanței cu propunere de arestare preventivă”, mai transmite MAI.

“Indiferent de decizia pe care instanța de judecată o va lua, cei doi nu mai pot face parte din Poliția Română. Situația este intolerabilă și total nedemnă pentru calitatea pe care aceștia au avut-o. Este regretabil că astfel de oameni au purtat uniforma statului român si au jignit, prin faptele lor, munca celor aproape 60.000 de polițiști care lucrează în Poliția Română”, a susținut vicepremierul Gabriel Oprea, potrivit aceleiași surse.

Totodată, ”vicepremierul Gabriel Oprea dorește să asigure cetățenii că în Ministerul Afacerilor Interne nu există toleranță pentru cei care încalcă legea sau pentru cei care disprețuiesc munca de zi cu zi a miilor de angajați cinstiți și corecți, aducând prejudicii grave Poliției române”, se mai arată în comunicatul MAI.

Minora care a fugit de la centrul de plasamentera a fost dată în urmărire generala. Polițiștii au fost cei care au găsit-o, iar în drum spre secție au oprit mașina în câmp și au violat-o. Scena a fost văzută de un cioban, care a alertat…Poliția.

Cei doi polițiști din Călărași au fost reținuți de colegii lor. Unul dintre violatori era angajat în Poliție de pe 1 august, fiind absolvent al promoției de anul acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.