Minunile lumii la Palazzo Venezia

Pentru a opta ediţie a „Bienalei de Anticariat” de la Roma, 70 de expozanţi italieni şi străini aduc piesele de top ale colecţiilor lor, piese de mobilier şi opere de artă, vizând excelenţa.

„Bienala de Anticariat” îşi celebrează cea de a opta ediţie într-un climat nu tocmai euforic. Criza există şi se vede. Este un moment critic din punct de vedere economic la nivel mondial şi, parţial, şi în acest sector.

Totuşi, cei aproximativ 70 de participanţi care vor veni între 5 şi 14 octombrie la acest eveniment au găsit un antidot al acestei situaţii tocmai în excelenţa propunerilor lor. Ei sunt convinşi că nu este cazul să păstrezi capodoperele pentru timpuri mai bune, pentru că operele cu adevărat preţioase nu cunosc greutăţile pieţei. Cuvântul de ordine printre anticarii selecţionaţi: să arătăm ce este mai bun.

Suprafaţa expoziţională este de 1.200 de metri pătraţi, cu 15% mai mult decât la ediţia anterioară. Vor fi expuse cel puţin 2.000 de opere. În 2010, au fost 17.000 de vizitatori, cu 51% mai mulţi decât la ediţia din 2008, iar organizatorii speră ca anul acesta să depăşească această cifră.

Triumful frumuseţii declinată în multe nuanţe

Orazio Gentileschi, Odihnă în timpul fugii în Egipt

Anticarii sunt gata să-şi etaleze comorile, de la tablouri şi sculpturi la piese de argint, mobile, obiecte de artă şi covoare, într-un spaţiu în care vor fi admirate şi probabil achiziţionate de importanţi colecţionari particulari şi publici, adică bănci, muzee, fundaţii. Aici, după cum susţine decanul anticarilor florentini, Giovanni Pratesi, preşedintele Asociaţiei Anticarilor din Italia, este „sigur că arta veche provoacă o plăcere subtilă, care are nevoie de calm şi seninătate. Dar să nu uităm că marile colecţii s-au creat după criza din 29 şi că revenirile economice dau naştere unor procese interesante. Apoi, un colecţionar adevărat este un fel de tarantulă, ca şi anticarul, este cuprins de o pasiune morbidă faţă de estetică şi de dorinţa de a poseda opere frumoase”. Şi se pare că este o boală care nu se vindecă.

Cal din timpul dinastiei Han, 206 î.Ch.

Pentru acest tip de public, cel mai rafinat şi sofisticat, Pratesi aduce la Bienală două capodopere ale „Officinei Farnesiana” reprezentându-i „all’antica” pe împăraţii Septimiu Sever şi Hadrian, cu capul modelat în bronz şi corpul din marmură colorată, opere semnificative pentru oraşul care găzduieşte Bienala. La Roma, printre altele, anticarii florentini s-au întors la ediţia trecută după o lungă absenţă. „Ne-am reunit forţele şi astăzi este o frumoasă atmosferă de colaborare”, explica Cesare Lampronti, care relevă şi piesele forte ale standului său, picturi de Orazio Gentileschi, printre care, „Odihnă în timpul Fugii în Egipt”, Mattia Preti, Gaspar van Wittel.

Natură moartă de Giovan Battista Ruoppolo

Un larg spaţiu va fi acordat picturii de calitate, cu propuneri diverse, de la opere de autor la maeştrii clasici. Printre ele, o încântătoare „Madona cu Pruncul”, a lui Lippi, în Galeria „Moretti”, un uimitor „Sfântul Petru penitent”, adevărată capodoperă semnată de Guercino, propusă de Galeria „Robiland şi Voena”, sau un rar Todeschini în grandioase dimensiuni, adus de „Carlo Orsi”.

Printre operele secolului al XIX-lea italian, două vedute de Ippolito Caffi şi de Simone Pomardi, la Galleria „Antonacci”, sau câteva portrete de Mario Cavaglieri. De admirat şi un vas unic, desenat de Gio Ponti pentru Expoziţia de la Paris din 1925. Medardo Rosso prezintă o lucrare din colecţia Sarfatti, care se află în Galeria Russo, în timp ce „Phidias” expune „Lectura pictată” de Victor Reggiani. Pot fi admirate opere semnate de Fontana, Picasso, Max Ernst…

Combustie spontană de Alberto Burri

În domeniul mobilelor, se poate vedea un gust rafinat, dacă am numi numai comodele franţuzeşti şi consolele toscane propuse de „Bortolozzi”, cât şi cele ale marelui ebenist Nicolas Grevenich, la Galeria „Wannenes”.

Nu lipsesc nici operele chinezeşti propuse de Galeria „Ajassa” din Torino, cum ar fi un „Cal” în teracotă pictată, din dinastia Tang (618-907), dar şi o pereche de animale fantastice din teracotă pictată, covoare rare, printre care un „Susani” istoric, şi cinci paravane pictate care pot fi găsite în Galeria „Luciano Cohen”.

Dar şi pentru îndrăgostiţii de argint lucrurile sunt de o mare varietate, de la o capodoperă de la jumătatea secolului al XVI-lea, la o cruce din cristal de rocă şi argint, ce a aparţinut unui mare demnitar spaniol, propusă la Galeria „Cesati”.

Bust de împărat în bronz şi marmură policromă, Galeria Da Pratesi

„Adoraţia păstorilor”, operă siciliană din secolul al XVIII-lea, în fildeş, lapislazuli, perle şi ambră, poate fi găsită şi admirată în Galeria „Dario Ghio” din Montecarlo.

Bienala aduce şi un omagiu artei feminine care rimează cu Artemisia Gentileschi, Sofonisba Anguissola, Fede Galizia, Properzia de’ Rossi, Maria Luigia Raggi şi Virginia da Vezzo, considerate pioniere ale creaţiei feminine. Între pictură şi istorie, între peisaj şi portrete, femeile au demonstrat în arta lor o puternică personalitate compoziţională şi estetică ce poate fi admirată la această ediţie, sub titlul „Mâna feminină”.

De la arheologie la arta modernă

Bienala de la Roma din 2010

Romei nu putea să-i lipsească un spaţiu de protagonistă în arheologie, cu propuneri care nu lasă audienţa indiferentă, precum Bustul în marmură reprezentându-l pe „Herrinius”, fiul împăratului Decio, operă rafinată din secolul al III-lea.

Pe pictura medievală şi perioada neoclasică se va focaliza Galeria „Tomasso Brothers” din Londra.

Imagine din Palazzo Venezia

Printre nou-veniţii la această ediţie se află unul dintre cei mai importanţi anticari interesaţi de arheologie, „Kahn”, din Basel, dar şi un galerist specializat în secolul al XX-lea, Mazzoleni, care mărturiseşte: „Am participat la MINT (expoziţie de artă antică şi modernă) şi am fost foarte mulţumit. Astăzi, târgurile de artă contemporană sunt mai interesate de propunerile tinerilor, în timp ce anii ’50 şi ’60 pe care îi prezint eu sunt deja un capitol de istoria artei. Din acest motiv m-am hotărât să încerc Roma”.

O oază de frumuseţe în Roma

Sosesc la Palazzo Venezia capodopere de Alberto Burri, cel care a obţinut un preţ record la vânzarea de artă italiană de la Sotheby’s, Londra, în octombrie 2011, cu peste 3.600.000 de euro, şi opere de Lucio Fontana. Apoi, desigur, „clasicii” Enrico Castellani şi Agostino Bonalumi. „Să investeşti în Agostino Bonalumi în acest moment ar putea fi chiar interesant”, afirmă el. „Se poate achiziţiona o operă din anii ’60 cu 12 mii de euro, o evaluare care, în mod sigur, este destinată să crească”.

Printre marile nume ale secolului al XX-lea, Mazzoleni propune un Alberto Savinio din 1929, un De Chirico, „Consolatorul”, la care aspiraţiile antice şi metafizice se contopesc, şi o lucrare a futuristului Giacomo Balla. Acesta din urmă se află şi printre piesele forte ale Galeriei romane „Russo”.

Marii maeştri

Ippolito Caffi, Veduta Portului Genova

Un omagiu Romei este adus de standul cuplului Alessandra şi Alberto Di Castro, care declară: „În fiecare an organizăm o expoziţie cu temă. De data aceasta am optat pentru un omagiu adus gustului roman”. Printre propuneri, două strălucite picturi de flori pe oglindă, câteva sculpturi şi o oglindă romană din secolul al XVIII-lea, în stil arhitectonic. Di Castro este optimist. „Cred că, în mod curios, este un moment bun pentru anticariat şi mai ales pentru artele decorative italiene faţă de care se manifestă un mare interes, pe care, personal, nu l-am întâlnit la TEFAF în Mastricht”.

Fausto Pirandello, Natură statică estivală

Francesco Maglione, de la „Art Collector” din Pisa, a punctat pe naturile statice, printre care una de mari dimensiuni de Carlo Manieri şi o alta de Giovan Ruoppolo, datată 1653 şi evaluată la 120.000 de euro. Expune de asemenea o „Naştere a Galateei” de Giuseppe Chiari şi un „Eliazar al pozzo” de Pacecco de Rosa. „În momentele de criză, afirmă el, rămân colecţionarii experţi, cei care caută un tablou pe care nu-l au. Chiar dacă dispare cumpărătorul care priveşte opera ca pe o mobilă, colecţionarul cultivat este mereu prezent. Din acest motiv trebuie să te prezinţi la nivelul cel mai înalt”.

Reggiani, Lectură, ulei pe pânză, din Galeria Russo

În acelaşi fel gândeşte Maurizio Nobile din Bologna, care mizează pe două lucrări ale pictorului din secolul al XVIII-lea Alberto Carlieri, dar şi pe renascentistul Amico Aspertini, de care poate fi văzut un rafinat grisaille, o tehnică specială. El propune, ca o anticipare a unei expoziţii pe care o va organiza în galeria sa, dedicată sfârşitului lumii, „Cele trei vârste ale omului”, o operă de Renato Guttuso din 1978.

Afişul Bienalei

În sfârşit, o noutate remarcabilă: Luigi Michielon, care organizează evenimentul, subliniază generozitatea tuturor participanţilor, care şi-au împărţit cheltuielile restaurării picturilor din Capella della Passione din Biserica Santa Maria in Aquiro din Roma. În timpuri grele, aceasta este o veste bună.

Un SOS italian

Cruce din argint şi cristal de rocă, Spania, secolul XVI

Preşedintele Comitetului de Organizare a Bienalei din Roma a lansat un SOS. „Este nevoie să schimbăm legislaţia, numai în acest fel se va susţine valorizarea patrimoniului artistic italian, apăsat astăzi de reguli prea restrictive. În ceea ce priveşte bunurile culturale, Italia şi Grecia sunt singurele naţiuni care n-au aderat la Tratatul de la Maastricht şi asta spune multe. Operele italieneşti suferă din cauza unei legi a tutelei prea restrictivă, cum este astăzi cea care notifică operele. De fapt, pe piaţă, ele au o valoare inferioară celei a operelor străine, deşi calitatea lor este aceeaşi, dacă nu chiar superioară. În consecinţă, colecţionarii preferă să meargă şi să cumpere în străinătate, pentru că foarte mulţi anticari italieni au deschis galerii dincolo de graniţă. Ceea ce voi face şi eu, la Londra. Bienala poate fi şi un spaţiu pentru discuţii pe teme importante cum sunt cele de care depinde supravieţuirea sectorului”.

De menţionat faptul că publicul şi colecţionarii au găsit la Palazzo Venezia siguranţa autenticităţii şi calităţii operelor propuse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.