Miracolele şi secretele Israelului

Istoria evreilor este plină de miracole, iar despre ele au scris nenumăraţi evrei şi neevrei, unii atenţi la ceea ce se petrece în profunzimea vieţii evreieşti, alţii vehiculând clişee. Cum să scriu, la rândul meu, fără să repet ceea ce au spus deja alţii, unii poate chiar mai convingător? Atunci când am publicat volumul „Fraţii mai mari. Întâlniri cu iudaismul” (Hasefer, Bucureşti, 2009), resimţeam nevoia de a mărturisi ceea ce datorez, ca fiecare filosof şi chiar cetăţean european, grandioasei culturi a poporului evreu şi cum şi cât am ajuns să mi-o însuşesc. Scrierile lui Habermas, discuţiile cu principala personalitate a filosofiei mondiale actuale şi contactul cu scrierile evreieşti, de la Maimonide, trecând prin Mendelsohn, Graz, Rosenzweig, la Scholem, Idel, Avineri, Yovel, Wistrich şi mulţi alţii, mi-au deschis orizonturi de înţelegere. Acum, aflându-mă într-un semestru de predare la impresionanta The Hebrew University of Jerusalem şi trăind efectiv, aşadar fără graba turistului, în capitala poporului lui David şi Moise, resimt că am mai mult de spus. Nu este vorba de a comunica date istorice, pe care alţii le pot evidenţia mai calificat (pregătirea mea fiind în filozofie şi sociologie), ci de a vorbi despre Israelul de azi, care este socotit, pe drept, cel puţin un dublu „miracol”: al creării unui stat modern, într-un context geografic şi istoric eminamente advers, şi al creării uneia dintre cele mai competitive economii ale lumii de către o ţară care nu de mult a atins abia şapte milioane de cetăţeni.

Shimon Perez spunea, acum câţiva ani, că Israelul este „o naţiune care mereu începe (perpetual starts-up)” – începe un nou suiş în istoria sa străveche. Cunoscutul lider vorbea despre „secretul israelienilor (Israeli secret)”, care a poziţionat ţara lor în mod extraordinar în lumea în care trăim. George Friedman (vezi volumul său „The Next Decade” (Anchor, New York, 2012) arăta, pe bună dreptate, că Israelul are astăzi capacitatea de a se apara singur şi a trecut de forţele considerabile care au căutat să-l anihileze, cel mai recent transformând în eşec temutul terorism organizat de inamici. Plec de la aceste reflecţii pentru a circumscrie, în cât mai puţine cuvinte, „miracolul economic” al Israelului şi „secretul” său (după ce, în „Fraţii mai mari. Întâlniri cu iudaismul, am abordat „miracolul” construcţiei statului modern pe pământul biblic al evreilor).

Să luăm în seamă faptele, apelând, de această dată, mai ales la sinteza lui Dan Senor şi Saul Singer, „Start-up nation. The Story of Israel’s Economic Miracle” (Twelve, New York, Boston, 2011), care aduce în atenţie mulţi indicatori concludenţi. Israelul a fost atacat armat de şapte ori, din 1948 încoace, şi a fost supus terorismului, intifadei şi altor lovituri ca nici un alt stat din lume. „Nici un soldat străin nu a venit în ajutorul său” – notează Shimon Perez. Embargourile ridicate împotriva sa l-au costat peste 100 de miliarde de dolari. Cu toate că Damasc, Amman, Cairo, Beirut sunt aproape, ca distanţă, este anevoios pentru israelieni să călătorească în ţările vecine, care se interpretează pe sine, din nefericire, mai curând ca inamici. Israelul este „cel mai mic spaţiu national de pe glob, în situaţia în care cetăţenii săi nu pot trece fără pericole dincolo de frontierele terestre” (p. 19). Din teritoriul Israelului, 95% este pământ arid, iniţial impropriu agriculturii. Resursele subsolului sunt mai curând sărace. Israelul importă apa şi cernoziom. Doi din trei israelieni sunt nou veniţi, Israelul având una dintre cele mai eterogene, ca provenienţă, populaţii din lume: cetăţenii săi vin din peste şaptezeci de alte ţări.

Unde se plasează astăzi Israelul? Să continuăm evocarea de date, din aceeaşi foarte documentată sursă. „Israelul reprezintă cea mai mare concentrare de inovaţie şi antreprenoriat în lumea de astăzi” (p. XVI). Capitalul investiţional de risc (venture capital investment) per capita este în Israel de 2,5 ori mai mare decât în SUA, şi de 30 de ori mai ridicat decât in Europa. Israelul atrage un astfel de capital în mai mare măsură decit Marea Britanie şi decât Germania şi Franţa la un loc (p.14). Israelul are cele mai multe firme înregistrate NASDAQ, fiind depăşit numai de SUA. În optica întreprinzătorilor internaţionali, „după SUA, Israelul este cel mai bun”, ca loc de operare (p. 18). Firmele israeliene sunt astăzi ferm integrate în China, India, America Latină şi în alte părţi ale lumii (p. 75). În populaţia Israelului de acum, 47% sunt absolvenţi de studii universitare – unul dintre cele mai ridicate procente de pe glob. (p. 90). Israelul şi-a creat universităţi de nivel înalt chiar înainte de a fi proclamat statul. Primul „board of governors” la The Hebrew University, înfiinţată în 1918, i-a inclus pe Einstein, Freud, Buber. Technion-ul din Haifa a fost înfiinţat în 1925, Institutul Weizmann în 1934. Israelul are opt universităţi şi douăzeci şi şapte de colegii, patru dintre universităţi fiind între primele o sută cincizeci de universităţi din lume, iar şapte între primele o sută din regiunea Asia-Pacific (p. 255). Institutele de cercetare ştiinţifică ale Israelului sunt primele în lume sub aspectul valorificării comerciale a rezultatelor (p. 256). Yissum, compania de transfer tehnologic din cadrul The Hebrew University of Jerusalem, câştigă anual un miliard de dolari producând şi valorificând 5.500 de patente şi peste 1.600 de invenţii tehnologice. Israelul este cel mai mare producător de biotehnologii din lume, în afară de SUA şi Marea Britanie (p. 256). În 2008 Israelul a exportat tehnologii în valoare de peste 18 miliarde de dolari. Sub aspectul publicaţiilor ştiinţifice per capita (universitari şi cercetători), Israelul deţine locul întâi în lume (p. 266). În 2008, Institutul Weizmann şi The Hebrew University au fost socotite, de revista „Scientist”, „the best place to work in academia” din lume, în afară de SUA. În partea din faţă a universităţii din Ierusalim deja menţionată, figurează chipurile a nouă premianţi ai instituţiei Nobel, începând, fireşte, cu creatorul teoriei relativităţii. Trei mii de profesori universitari israelieni de prim nivel lucrează în diferite universităţi ale lumii. Israelul este unul dintre cei mai importanţi exportatori agricoli ai lumii, iar prezenţa sa în industrii precum aviaţia, informatica, irigaţiile, reciclarea apei, noile energii, medicamente şi nenumărate altele este de prim-plan în lumea de astăzi.

Cum se explică „miracolul” pe care indicatorii amintiţi îl sugerează, fie şi schematic? Care este „secretul” israelian? Să revenim la profunda explicaţie din cartea lui Dan Senor şi Saul Singer. Sunt multe ţări care s-au dezvoltat rapid în perioada postbelică – de pildă Coreea de Sud, Singapore, Taiwan. „Dar nici una nu a produs o cultură antreprenorială … care să fie comparabilă cu cea a Israelului” (p. 19). Împrejurarea nu ţine de ceea ce se spune în mod curent: „evreii sunt inteligenţi (smart)”, căci sunt pe lume şi alte popoare cu o asemenea însuşire, dar performanţele rămân diferite. „Miracolele economice” nu se explică în acest fel. Nici ideea unei „evreităţi” unite nu explică un asemenea miracol, căci israelienii sunt astăzi una dintre cele mai eterogene, ca provenienţă, populaţii. Este adevărat, desigur, că ţara funcţionează ca un organism orientat spre inovaţie. Sunt multe ţări cu talente individuale (Singapore, de pildă, are cei mai buni studenţi în matematică şi ştiinte), dar Israelul asigură cele mai performante „echipe (teams)” (p. 20). Nu este explicaţie nici invocarea impactului dinamizator al industriei militare şi de apărare, căci aceasta aduce doar 5% din produsul naţional brut (p. 20).

Care este, totuşi, explicaţia „miracolului economic al Israelului? „Cum se va vedea, este vorba de o istorie nu atât a talentului, cât a tenacităţii, a chestionării insaţiabile a autorităţii, a informalităţii hotărâte, combinate cu o atitudine unică faţă de nereuşită, muncă, misiune, risc şi creativitate ce traversează discplinele diferite (p. 21). Şi nu numai atât.” Israelul se specializează în antreprenoriat al creşterii ridicate (high growth) – care ajunge să transforme întregi industrii globale. Antreprenoriatul creşterii ridicate se distinge prin aceea că foloseşte talent specializat – de la ingineri şi oameni de ştiinţă la manageri în bussines şi marketing – pentru a comercializa ideea inovativă (p. 22-23).

Cunoscutul premiant Nobel în literatură Amos Oz (vezi Speech at the Israeli Presidential Conference, Jerusalem, mai 14, 2008) specifică iudaismul şi cultura Israelului drept „cultură a îndoielii şi a argumentului, un joc deschis-încheiat al interpretărilor, contrainterpretărilor, reinterpretărilor, interpretărilor opuse. De la începutul existenţei civilizaţiei evreieşti, aceasta a fost recunoscută prin argumentativitate”. Această specificare se confirmă din plin. Pretenţia continuei argumentativităţi – aşa cum spune o poantă sugestivă – face să fie mai uşor de condus un grup de cincizeci de americani decât un grup de cinci israelieni, căci israelienii te vor chestiona tot timpul – începând cu întrebarea «de ce eşti tu managerul grupului, şi nu eu»” (p. 48). Mai departe, informalitatea relaţiilor dintre oameni este unică, fiecare, inclusiv oficialii, fiind tutuiţi sub nume prescurtate sau porecle. Israelienii vorbesc de „chutzpah” – o abordare scutită de orice formalism, care se observă uşor pretutindeni – în relaţia dintre studenţi -profesori, funcţionari – şefi, soldaţi – generali şi în alte relaţii. Pe de altă parte, isaraelienii ştiu că poţi uneori să nu reuşeşti, dar practică mereu „a constructive failure” sau „intelligent failure” (p. 37). Riscul este asumat lucid, împreună cu nevoia inovaţiei, a creativităţii, cu ieşirea curajoasă din conformismul diviziunilor din cunoaştere şi din viaţă. Debirocratizarea inteligentă este rezultatul major. Elocventă este, de altfel, organizarea armatei israeliene: prin selecţie pe bază de competiţie, în armată vin cei mai buni tineri ai unei generaţii (spre deosebire, de pildă, de alte ţări, unde în armată vin cei care nu au loc altundeva, pe bază de înscriere), iar deciziile de luptă se iau la niveluri cât mai joase, într-o armată cu puţini deţinători de grade înalte, în care coloana vertebrală o formează rezerviştii (p. 59). În Israel, cultura civilă şi cultura militară şi-au dat mâna, în mod organic, iar analizele făcute de militari sunt extrem de profesionale şi necruţătoare.

Politic vorbind, Israelul s-a dezvoltat printr-o acţiune a guvernului (statului), care s-a transformat treptat într-o stimulare a sectorului privat antreprenorial, care a luat iniţiativa şi a dus la dezvoltarea de astăzi (p. 128). Curentul numit aici „bitzu-ism” – un fel de pragmatism luminat – a prins rădăcini profunde. Imigraţia a fost cea care a sporit continuu forţa economică a Israelului, într-o ţară care a trecut de la 806.000 de locuitori, în 1948, la 7,1 milioane astăzi (p. 155). Diaspora a fost folosită inteligent pentru catalizarea economiei (p. 171). Situaţiile dificile au obligat oamenii din Israel la inovaţie: de pildă, atunci când preşedintele francez de Gaulle a sistat livrarea de avioane, Israelul a trebuit să-şi creeze propria industrie aviatică (p. 220). Viaţa, apoi experienţa „combinaţiei experienţelor militare şi civile” i-au obligat pe israelieni să abordeze transdisciplinar realitaţile (p. 234).

Pe bună dreptate, autorii cărţii „Start-Up Nation” subliniază că Israelul s-a dezvoltat la rangul unui miracol economic plecând de la agricultură. Convingerea dominantă a fost aceea că „agricultura este mai revoluţionară decât industria”. Economia israeliană a început, într-adevăr, cu fermele agricole. Ceea ce Shimon Perez propune şi astăzi este încurajarea „fermierilor tehnologiilor de vârf ale timpului nostru” (p. 284-285). El are în vedere, în primul rând, inteligenţa artificială, biotehnologiile şi nanotehnologiile.

În sfârşit, israelienii călătoresc foarte mult. Este destul să vezi aeroportul David Ben Gurion şi-ţi dai repede seama de anvergura mobilităţilor israelienilor. Se spune că un hotelier din Asia, verificând un paşaport israelian, îl întreabă pe posesor: ”câţi sunteţi voi?”, iar după ce aceesta răspunde: ”şapte milioane”, hotelierul continuă: ”şi câţi s-au întors deja în Israel?”.

Nu lipsesc, desigur, ameninţările în faţa dezvoltării actuale uimitoare a economiei israeliene. Autorii cărţii „Start-Up Nation” le menţionează fără ezitare. De pildă, terorismul suicidar poate descuraja turismul, imigrarea evreilor din Rusia se apropie de sfârşit, dependenţa ţării de export este mare, participarea la economie este prea mică din partea evreilor ortodocşi şi a arabilor, iar înarmarea nucleară a Iranului poate inhiba investiţiile străine în regiune. Israelul se pregăteşte, însă, din timp, să înfrunte aceste ameninţări, iar minţile lui strălucite, atât de încercate în situaţii aproape fără ieşire, vor afla, cu siguranţă, soluţii. Aşa cum spunea Thomas Friedman (de la „The New York Times”), Israelul are probleme lumeşti, legate de contexte financiare sau politice, dar are marele avantaj că nu are problema culturii, ceea ce îi permite, în definitiv, să fie atât de antreprenorial şi creativ, încât ceea ce realizează pare, pe drept, de domeniul miracolului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.