“Miracolul german”: De la Ion Gh. Maurer la Klaus Johannis

Citesc amuzat elogiile aduse formulei spirituale şi morale “germanice” a primarului Sibiului. Nu mă pronunţ asupra eficienţei sale mult-prizate, probabil că aşa stau lucrurile. Dar de la a fi un bun manager urban la a conduce un guvern în plină recesiune economică şi cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, în condiţiile unei ofensive a majorităţii parlamentare panicată de riscul alegerilor anticipate, deci ale unei polarizări stridente şi nu tocmai de bun augur, este cale lungă. Nu mai vorbesc de dificila chestiune a negocierilor cu FMI-ul. Mobilizarea in corpore a forţelor băsescofobe sub flamura domnului Johannis ar trebui să-i dea de gândit celui în cauză. Lui şi oamenilor de bună credinţă care cred că este vorba de o candidatură with no strings attached. Grivco nu este un cor de biserică.

Ca istoric şi sociolog al comunismului (est european în genere, românesc în particular) nu simt nevoia să cobor în timp până la Carol I. Mai mult, nu mă pot împiedica să nu constat strania analogie dintre tămâierea politizată a dlui Klaus Johannis şi osanalele înălţate cândva (în anii 60 şi 70) lui Ion Gheorghe Maurer (premierul lui Dej, apoi al lui Ceauşescu). Nomenklatura vedea în cinicul avocat ilegalist un fel de lider providenţial, se prosterna (duplicitar, fireşte) în faţă lui. Maurer nu a mişcat vreun deget ca să-şi apere prietenii închişi în anii stalinismului dezlănţuit. I-a plăcut să bea coniac Courvoisier şapte stele şi să vâneze pe domeniile confiscate de la clasa socială căreia îi aparţinuse şi el cândva.

Maurer obişnuia să spună: “Tatăl meu a fost neamţ, mama franţuzoaică, iar eu sunt român get beget”. Râdea cu hohote, în particular, de tracomania oficială. S-a zidit în jurul lui Maurer mitul diplomatului rafinat, al juristului eficient, al socialistului luminat. În realitate, a fost cinicul perfect. Oportunistul desăvârşit. Paul Niculescu-Mizil credea în ceva, Maurer doar în el însuşi. În martie 1965, de conivenţă cu Emil Bodnăraş, Maurer l-a propus pe Ceauşescu drept succesor al lui Dej. A crezut că îl va manevra, că va fi pionul său, în realitate s-a trezit el însuşi manevrat, ba chiar umilit. Citiţi cartea regretatului Pierre du Bois despre ascensiunea lui Ceauşescu apărută la Humanitas, o analiză impecabilă a succesiunii din 1965. În anii 50, Petre Pandrea, marele jurist, eseist şi moralist, cumnatul lui Pătrăşcanu, victimă el însuşi a terorii comuniste, l-a numit pe “Jenica Maurer” Leninul României.

Iată un pasaj revelator din Memoriile mandarinului valah (Editura Albatros, 2000):

“Pentru postul de Lenin valah a candidat Lucreţiu Pătrăşcanu. N-avea stofă nici de Lenin, nici de Stalin. A fost lichidat de Ana Pauker, devenită o… Stalina valahă, cu al său Beria, nenorocitul de Teohari. A fost lichidată şi Ana Pauker, şi Luca, şi Teohari, şi Chişinevschi. A fost lichidat fizic, în a doua repriză, şi Leninul valah, bietul Lucreţiu Pătrăşcanu, singurul candidat la leninat băştinaş. A fost spurcat cu lături şi fecale, făcut cu ou şi oţet în comunicatul în care se nunta execuţia. Cine-i Leninul valah? E un om cu voinţă clară, care ştie ce vrea şi ştie ce face, un om cu o voinţă neprasnică, un om jignit de mulţi, cu complexe de inferioritate şi cu supracomplexe de supra-superioritate (Uberwertigkeitstrumph). E vorba de Jenica Maurer, vechiul meu amic, Zechkumpane, avocat, amic de bară şi de zaiafeturi, de licee militare, de puşcării şi de mese îmbelşugate…” (p. 150).

Ar fi neîndoios util pentru dl Johannis să ţină seama că birocraţiile parazitar-profitocratice au abuzat şi în trecut de mitul “germanului magic”. Singurul lucru de care le-a păsat atunci, ca şi acum, este să-şi menţină puterea. În rest, legat de situaţia actuală, nu pot decât să subscriu la cuvintele recent publicate de Cristian Preda pe blogul său:

“Pe scurt: instituţia Parlamentului nu mai e liberă, pentru că ea a fost acaparată de către partide.
A venit timpul să redăm Parlamentului cetăţenilor! Aşa ceva nu se va putea face cu cârpeli şi improvizaţii sau cu partide care nu văd răul din propria ograda, ci doar din curtea vecinilor.
E nevoie, de fapt, de un nou regim.
Un regim bazat pe o revoluţie constituţională.
Un regim întemeiat pe libertăţile cetăţeneşti, iar nu pe anarhia şi pe delirul partidelor de acum.”

Sursa: tismaneanu.wordpress.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.