Mircea Băsescu, adus la Tribunalul Constanța

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost adus, miercuri dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, unde se judecă solicitarea sa privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Mircea Băsescu a fost adus cu o dubă din arestul Poliţiei Capitalei la Tribunalul Constanţa în jurul orei 9.15.

Fratele lui Băsescu, aflat în arest preventiv pentru trafic de influenţă, cere judecătorilor de la Tribunalul Constanţa să-l plaseze în arest la vilă.

„Am depus cererea de înlocuire a măsurii arestului cu arestul la domiciliu. Se va judeca săptămâna aceasta, mâine sau poimâine, la Tribunalul Constanţa. E prima cerere de acest fel pe care o facem, instanţa a refuzat până acum eliberarea sub control judiciar”, a declarat miercuri avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă.

În opinia avocatului, această cerere ar avea şanse de reuşită pe motiv este o măsură mai restrictivă decât cea a eliberării sub control judiciar. Apărătorii fratelui președintelui au cerut recent control judiciar pentru clientul lor. Judecătorii au respins însă ca nefondată solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar în cazul lui Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat că, prin intermediul lui Marian Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea.

O cerere similară, de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu a fost depusă și de Marian Căpăţână la Tribunalul Constanța. Și cererea sa se judecă tot vineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.