Mircea Ionescu Quintus, despre Klaus Iohannis: Singurul meu regret este că l-am pierdut de la partid

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, joi seară, într-o intervenție la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, cu privire la interviul acordat de Klaus Iohannis postului Realitatea TV, că nu a fost uimit de prestația șefului statului, precizând că așa l-a cunoscut și l-a apreciat „ca pe un om stăpân pe programele lui, pe intențiile lui, pe buna lui apreciere pe care o dat-o cetățenilor acestei țări”. Mircea Ionescu Quintus a afirmat că singurul său regret, în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis, este că a plecat din PNL, însă a subliniat, pe de altă parte, că este ‘neamțul hotărât’, de care România avea nevoie, scrie REALITATEA.NET.
„Pentru mine nu e o surpriză (…) așa l-am cunoscut, așa îl apreciez, ca pe un om stăpân pe programele lui, pe intențiile lui, pe buna lui apreciere pe care o dat-o cetățenilor acestei țări, indiferent dacă l-au votat sau nu. I-aș zice un neamț hotărât de care aveam nevoie, așa cum România a avut nevoie de Carol I. Klaus Iohannis nu ne-a demostrat altceva decât personalitatea de care aveam nevoie și care nu se schimbă, în momentul când are putere (…) El se schimba din ce în ce mai bine, spre norocul și spre binele acestor oameni și acestei țări pe care o conduce. Singurul meu regret este că l-am pierdut de la partid și mă gândeam ce greu e să alegi: să dai țara pe mâna unui om bun sau să-l păstrezi în partidul tău, și, ca român, întotdeuana m-am gândit că așa e bine, să stabilim interesul general”, a declarat președintele de onoare al PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.