A fost ministru al Învăţământului, a reprezentat România la Națiunile Unite, a fost ambasador în Statele Unite, este academician şi are 87 de ani. Stă într-o casă cu chirie şi nu are mașină. Aceasta este realitatea unui om valoros în România. Mircea Malița, despre suveranitatea pierdută, pentru cititorii Q Magazine.
Omul învaţă singur
Aveţi experienţa ministeriatului în Învăţământ. Cum vedeţi reforma Educaţiei în România de azi?
Învăţământul de astăzi este în criză aproape în toată lumea, nu doar în România, din cauza neadecvării la transformările sociale, economice sau de altă natură.
În toată perioada sa de tranziţie, România nu a folosit niciuna dintre şansele mari pe care le-a avut. Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes. Interesul naţional nu a fost niciodată programat sau anunţat ca obiectiv al acestei tranziţii.
Chestiunea, pentru mine, nu este atât de complicată, fiindcă am trăit-o în perioada când am fost ministru al Învăţământului (1970-1972 – n.r.), şi ulterior, când m-am ocupat de faimosul raport al Clubului de la Roma, tradus în opt limbi străine, care afirma că învăţarea nu are limite, ca un fel de răspuns la teza potrivit căreia creşterea are limite. M-am ocupat cu plăcere de problemele educaţiei şi cred că neuroştiinţele au făcut un pas important pentru soluţionarea acestei crize. Unul dintre răspunsurile care s-au dat ar fi că „omul învaţă”. Această frază scurtă înseamnă că nu profesorul îl învaţă pe elev, acesta poate doar să îl îndrume, însă procesul are loc doar în mintea pupilului. El este cel care învaţă, în mintea lui are loc procesul de inoculare şi înţelegere a informaţiei. Elevul trebuie profesionalizat, el învaţă prin experiment, nu prin lecţii. Pe cale de consecinţă, rolul clasei îl preia laboratorul. Aceasta este însă o reformă ideală a învăţământului, sprijinită pe experienţe personale şi pe concluzii ale studiilor din neuroştiinţe.
Așadar, așezați metoda didactică şi manualele pe plan secundar.
Educaţia nu este esenţială. Nici profesorii şi nici sistemul nu contează. Învăţarea este cea care contează. Profesorii nu sunt factor fundamental în procesul de învăţare. De acum înainte, ar trebui numiţi călăuze, moderatori, monitori.
Minimizaţi destul de mult rolul profesorilor. Ei sunt nu doar mentorii unor generații întregi reușite, ci şi ai unor oameni-simbol pentru România.
Enorm! Aproape îi desfiinţez. Aproape desfiinţez clasele, şcolile şi chiar sistemul. Copilul trebuie să învețe pentru el, pentru viitorul său. Se autoformează. Programul său de învăţare trebuie să fie personalizat în funcție de scopul său, care se poate schimba, desigur, în timp. Sursa învăţării rămâne la nivelul experienţelor personale şi al stagiilor de pregătire în laboratoare, spitale, fabrici, companii, oriunde se practică o profesie. Motorul învăţării se va baza pe experienţa personală şi pe stagiile de pregătire, iar punctul de inflexiune se va produce când se va trece la o învăţare individuală, cu un scop profesional bine precizat. Deocamdată, suntem departe de acest moment.
Traian Băsescu este produsul şcolii românești
„Școala românească produce tâmpiţi”, cum a spus preşedintele Traian Băsescu la un moment dat?
Poate. Dacă şi el este produsul şcolii româneşti, atunci da, de ce să nu admitem această autocalificare?! Revenind acum, afirmaţia nu este adevărată. România a avut, de-a lungul timpului, elite şi minţi excepţionale, l-a avut pe Spiru Haret, un mare om de şcoală. Se spune că un pedagog adevărat îşi dă măsura după modul în care sunt generaţiile următoare. Imediat după război, la noi se produce o sclipire a cercetării ştiinţifice şi intelectuale care vine de la Haret.
Citiţi articolul complet în Q Magazine
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.