Mircea Zdrenghea, omul care vorbește cu fapte

Vizitatorul care intră în Orăștie, dinspre Deva, va fi surprins de un peisaj rural, cu case vechi și biserică, inspirat parcă din picturile lui Nicolae Grigorescu. Iar dacă-și lasă imaginația să zburde, poate zări, cu ochii minții, livezi în pârg, grădini pline, ogoare arate ce-ți aduc aminte de acele câteva colțuri de lume veche, transilvăneană, care abia mai supraviețuiesc. Aștepți, parcă, să vină sătenii acasă și nimic nu-ți pare mai gustos acum decât o bucată de pită cu ceapă și slană, în vreme ce din lăuntru-ți auzi meseriașii satului muncind.

Din casa acoperită cu șindrilă, îl vezi pe „maistoru’ “ tâmplar zăvorând o ușă, pe sub streașina bisericii de piatră aștepți să auzi glasuri jucăușe de prunci. Însă feeria trece și rămâne dominantă natura, împietrirea satului de ­altădată.

Rareori se întâmplă să nu am cuvinte de răspuns, rareori nu am nimic de adăugat, așadar, sunt un gură mare la propriu. Ei bine, la revederea caselor ce compun „Muzeul Satului Tradițional Patrimonium Orăștie-Turdaș“ (sau Muzeul Satului, cum îl voi numi în acest material) al maestrului Mircea Zdrenghea, am rămas din nou mut.

Mircea Zdrenghea făcând şindrilă

„De ce nu?“

Mergeam cu microbuzul spre Deva, în primăvara sau vara anului 2009, și am văzut, sub „Sica Dacică“ a sculptorului Nicolae Adam, un început de lucrare. După forma circulară părea zidirea unei biserici. M-a intrigat în acel moment: „Încă un locaș de cult fără utilitate!“, mi‑am zis. Dar, după ce am aflat despre ce era vorba și că investitorul este Mircea Zdrenghea, prin Asociația „Patrimonium“, nu numai că m-am calmat, dar am aștepat cu interes să văd cum înaintează lucrul.

Întrebându-l de ce un muzeu al satului, a zis: „Îmi este tare drag satul, chiar dacă nu m-am născut la sat. La fel, și un Muzeu al Satului. Prin urmare, de ce nu? Îmi doresc a fi un spațiu în care să se regăsească vechiul sat transilvănean, cu case-locuință, biserică, ateliere tradiționale și o moară. Avem un patrimoniu tradițional a cărui sorginte se pierde în negura vremii. De ce să se risipească-n uitare?“.

Casele se desfac în bucăţi, piesele sunt marcate, apo sunt reasamblate în muzeu

„Negocierea e o muncă“

„Cum vă alegeți casele, l-am întrebat. E complicat, este simplu?“

„Nu chiar atât de simplu. Pentru a găsi o casă potrivită, străbat sute de kilometri cu mașina și alte zeci pe jos. Apoi, mă gândesc cum pot să o duc de acolo, iar nici asta nu-i ușor. Odată am cumpărat o casă, am desfăcut-o (să fie mai ușor de transportat), am marcat fiecare piesă bucată cu bucată (pentru a ști cum o asamblăm la muzeu) și apoi am fost nevoiți să o coborâm cu carul până la șosea.

Negocierea prețului este iar o muncă. Dar cel mai mult contează povestea casei, a celor ce au locuit în ea, a locului de unde provine. Odată refăcută pe locul stabilit, când casa-i ridicată, îmi amintesc cu drag de istoria și de locul acelei case.“

Finanțator – bugetul familiei

„De unde bani? Că nu-i de ici, de colea să cumperi, să demontezi, să cari, ca apoi să refaci la loc nu una, ci mai multe case. Apoi o biserică și o moară…“ „Cea mai mare parte, din fonduri proprii. Pictez, iar banii din ce vând îi investesc în muzeu. Mai mult, Consiliul Județean este membru al Asociației din 2013. Mai finanțează Consiliul Local Orăștie, din 2014, iar Consiliul Local Turdaș contribuie în natură. Finanțatorul care cheltuiește aici o bună parte din ceea ce câștigă personal este bugetul familiei.“

Piese lipsă: cuptorul și un han

„Ce mai este de adus în Muzeul Satului?“ „Pe vremuri, întâlneai cuptorul de cărămidă în fiecare gospodărie. Cuptorul de cărămidă din curtea casei era folosit nu doar pentru coacerea pâinii, ci și pentru prepararea de prăjituri, colaci, cozonaci, carne, pentru conservarea anumitor alimente, dar și pentru uscarea fructelor. Meseriile tradiționale, cum ar fi fierăritul, morăritul, olăritul, aveau fiecare locul lor. Ar mai fi un han, pentru călătorul ce dorește să oprească la noi, o punte care să lege Muzeul de șosea și multe altele.“

Interiorul bisericii, în timpul reconstituirii

Liniștea de dincolo de fire

Am fost din nou deunăzi în satul lui Mircea. O liniște plăcută, de dincolo de fire, m-a învăluit. Dacă aș fi încercat să vorbesc, aș fi profanat tăcerea bunicii din poartă, ce stă și gândește la pruncii ei de departe ori la Iisus și la nemurirea sufletului. Dulce tăcere ce nu te apasă, ci te Iasă liber să visezi. La cerul înstelat, la carul cu boi, la mirosul de fân. La icoana din spatele candelei ce te duce, în gând, la închinare. Și parcă auzi cum trosnesc oase bătrâne ce se-ndreaptă, auzi din pânză toarsă de mâni tremurânde șopote parcă venind ca un oftat. Imaginea unui sătean îmi răsări în minte, apoi, vederea unor case. Îmi venea s-adun un mănunchi mândru de flori, să le pun pe o prispă, într-o oală de lut. Mircea Zdrenghea este la fel cum îl cunoaștem toți acei care trecem pragul atelierului domniei sale. Adică omul care vrea să arate prin fapte ce a făcut, lăsând retorilor cuvintele multe și pompoase. Fapta fiind cea mai bună vorbă a domniei sale!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dan Orghici 115 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.