ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Arte & Popcult » Muzica » Mircea Florian: “Merg ameţit pe mai multe cărări” (Video)

Mircea Florian: “Merg ameţit pe mai multe cărări” (Video)

21 Mai 2009 Andra Matzal | 0 comentarii | 2390 vizualizari
Rating:
21 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cum arătau perioada psihedelică românească şi primele experimente de muzică electronică, ce îi scotea din minţi pe cenzori şi care este pulsul noii sale colaborări cu DJ Vasile şi cu VJ Tom sunt doar câteva dintre poveştile pe care Mircea Florian ni le-a spus la cofetăria Casablanca din Piaţa Lahovary, într-un interviu în exlcusivitate pentru Cotidianul.
 
Cunoscut în România de către unii mai degrabă ca artist folk, însă de către alţii drept cel care în ’86 scotea sub numele Florian din Transilvania discul “Tainicul vârtej” (o melopoetică rock împănată cu muzici electronice experimentale, progressive, care a marcat pe mulţi intelectuali ai vremii), acesta are, începând din anii ’70, zeci de proiecte avangardiste în care pune la treabă mai toate media. De la benzi de magnetofon până la proiectoare, elemente de robotică sau sintetizatoare şi până la cobză, drâmbă sau elemente kinematografice/dramatice. Îşi compune încă de la început muzica şi versurile la persoana întâi, suprapunând în piesele sale high-tech şi ecouri arhaice, iar mai nou a reluat colaborarea cu Lucian Stan (DJ Vasile) şi cu Tom Brânduş (VJ Tom), rezultatul neavând vreo referinţă în spaţiul sonor autohton.

„Eu sunt, prin definiţie, un călător pe multe drumuri paralele.”

“Mă interesează foarte mult ca poezia, actul scenic, interpretarea, muzica, tot ce înseamnă vizualul şi sonorul într-un spectacol să se nască cumva din acelaşi impuls. Asta înseamnă că lucrurile se nasc aşa cum trebuie să se nască, adică din aceeaşi Simţire şi din aceeaşi Minte, din acelaşi Sentiment şi din acelaşi Gând. Iar asta s-a întâmplat de la început, doar că mijloacele erau mai puţine”, spune Mircea Florian, care de douăzeci de ani face naveta Düsseldorf-Bucureşti-Satu Mare. Prima oară a urcat pe scenă prin ’65-’66, “într-o margine a României, la Satu Mare , când am avut o trupă de chitare electrice care avea rădăcini în ce auzeam la vremea aceea: Jefferson Airplane sau Grateful Dead, Pink Floyd, dar şi Beatles sau Rolling Stones”. Aşa a început perioada folk pentru Mircea Florian, perioadă care, după cum mărturiseşte, nu s-a încheiat nici acum: “Eu sunt, prin definiţie, un călător pe multe drumuri paralele. Merg ameţit pe mai multe cărări.”

„Într-un living de vreo 14 metri, cred că eram adesea 18-20 de persoane, toţi unul şi unul.”



Iniţiator al trupei-concept Ceata melopoică, unde l-a avut, printre mulţi alţii, percuţionist pe Andrei Oişteanu, Mircea Florian îşi aminteşte că în acele vremuri atmosfera era deopotrivă patriarhală şi extrem de prolifică: “Erau doar câteva cluburi unde puteai să ieşi, puţinele locuri în care ne mai întâlneam erau destul de anoste şi pline de fel de fel de inşi care trăgeau cu urechea şi pe care îi evitam. Aşa se face că ne întâlneam des la mine acasă, unde, într-un living de vreo 14 metri, cred că eram adesea 18-20 de persoane, toţi unul şi unul”. A fost mereu un incomod pentru regimul comunist şi ştie, pe propria piele, că cel mai mult îi enerva pe cenzori atitudinea. “Ei vedeau că tu, oricum te-ai fi numit, Gabi Căciulă sau Andrei Oişteanu, dezavuezi de fapt înconjurătorul cenuşiu şi jalnic pe care ţi-l construiau acei oameni, politrucii. Nu trebuia să faci ceva anume; ei simţeau că ţi-ai găsit un debuşeu, un tunel de scăpare şi, atât timp cât nu te puteau prinde în menghină, erai îngrozitor de enervant pentru ei. Or, noi nu eram - nu ne lăsam! - deloc înlănţuiţi, ne găseam mereu mijloace să desfacem lanţurile şi să ne vedem cumva de treabă”, povesteşte Mircea Florian, care, într-un fel, este recunoscător acelei presiuni. “Fiecare sistem represiv produce în subsidiar un lucru bun: scoate din artist forţe şi subtilităţi nebănuite care altminteri n-ar ieşi, poate, la suprafaţă.” Tot aşa se face că, dată fiind puţinătatea resurselor, cei care voiau să facă muzică electronică erau nevoiţi să-şi inventeze propriile instrumente: “Erau, într-adevăr, câteva mici studiouri private - eu însumi aveam unul - cu performanţe la nivelul semiprofesional. Şi mai erau visătorii... De pildă, Dan Andrei Aldea care făcuse un sequencer şi încerca să-şi construiască un magnetofon multitracking - idei de un pionierat şi de o încrâncenare desăvârşită”.

„Noaptea, prin înţelegerea tacită şi colaborarea câtorva operatori care lucrau în tura de noapte, reuşeam să pun la treabă computerele”

Primele proiecte de muzică pe computer le-a început în anii ’70, când, absolvent cu o notă mare de cibernetică, a fost repartizat la unul dintre cele mai mari centre de calcul din România, la Direcţia Centrală de Statistică. “La vremea aceea, exportul de tehnică de calcul americană - considerată de importanţă strategică - către ţări cu regimuri politice nedemocratice era interzis; exista chiar un embargo general care privea toate ţările blocului est-european. Dată fiind poziţia României şi a lui Ceauşescu faţă de hegemonia ostentativă a Uniunii Sovietice de atunci, ţara noastră a căpătat o aură specială şi, pe baza ei, după vizita din 1970 a preşedintelui Statelor Unite, Richard Nixon, în România, s-a hotărât ridicarea parţială a embargoului pentru noi. Aşa se face că la începutul anilor ’70 existau în ţară câteva centre de calcul extrem de performante, unul dintre acestea era mai înainte numitul Centru de Calcul al DCS. În acest centru, dotat cu două ICL-uri main frame care reuşeau să rezolve recensămintele României, am lucrat o lungă perioadă; în timpul zilei, proiecte şi programe normale, iar noaptea, prin înţelegerea tacită şi colaborarea câtorva operatori care lucrau în tura de noapte, reuşeam să pun la treabă computerele pentru proiectele mele artistice, mai ales muzicale.” În aceste spaţii ce semănau cu cele din “Star Trek”, cu săli climatizate şi pază armată ca la orice obiectiv strategic, Mircea Florian a făcut mai bine de zece piese asistate de computer - “nici măcar nu ieşea muzică direct audibilă, erau de fapt notaţii, printout-uri ce fixau rezultatele formalizărilor stocastice şi algoritmice ale unui proces de creaţie simulat, pe care trebuia apoi să le transcriu pe portative dacă voiam să le cânte cineva viu şi să se audă, dat fiind că sinteza sunetului legată de computer abia începuse. Însă doar câteva dintre aceste lucrări au fost făcute publice”.

Unul dintre experimentele acestui interval de pionierat a fost construirea a ceea ce arputea fi descris ca un avatar sonor al său, printr-o serie de algoritmi trecuţi apoi prin „generatorul de întâmplare (random)”, funcţie acoperită de computer. „Mă autoanalizasem şi mă gândisem la ce anume mă determină să fac anumite opţiuni în timp ce compun muzică, la felul în care mă influenţau anumiţi stimuli extra-creativi – zgomote, întâmplări, ce citisem dimineaţă. Am listat aceste autoanalize şi, în funcţie de aceşti parametri, am întocmit un soi de formulă. Un şir de algortimi care erau trecuţi prin acest aparat care, în final, era un generator de întâmplare (random). Ieşeau lucruri foarte interesante care, spre surprinderea mea, îmi semănau. Era un proces extrem de interesant lucrul cu computerul, acest frate al meu, un soi de oglindă mecanică şi cu care, pe zi ce trece, deveneam mai fârtat. N-am părăsit nici această cărare şi am continuat însă mai târziu, în Germania, prin ’86-’87, când am rescris câţiva dintre aceşti agloritmi, doar că pe PC,” povesteşte Mircea Florian.

De altfel, continuând să meargă pe drumuri paralele, bătătorite deja după atâţia ani de explorări, autorul „Tainicului Vârtej” are multe proiecte în derulare sau în stadiu conceptual. Unul dintre ele este Teatronik , altfel spus crearea unui centru de cercetare a zonelor de interferenţă dintre realitatea virtuală, noile tehnologii şi artele spectacolului, în parteneriat cu UNATC, Universitatea de Arte, Politehnica din Bucureşti şi Politehnica din Craiova. Dacă în acest moment proiectul nu mai are nevoie decât de fonduri – chestiune, esenţială, de altfel -, cert este că, începând din această toamnă, Mircea Florian va preda în cadrul primului masterat de sound & light design din România, organizat la UNATC. Tot în stand-by se mai află şi câteva proiecte editoriale, printre care se numără un volum din zona autobiografiei, „căruia încerc să-i dau de capăt”, dar şi un volum de versuri.

„Nevoia de drog a existat şi, în această formă consumată, a dat impulsuri creativităţii”

În toată acea perioadă, la adăpost, pe cât posibil, de urechile şi ochii indiscreţi, şi totuşi în sincron, atât cât se putea, cu mişcarea hippie din Occident, în România s-au creat o întreagă şcoală de muzică şi, până la urmă, o filozofie; drogurile psihedelice, deşi au pătruns mai degrabă simbolic, şi-au lăsat cumva la rândul lor amprenta. “Au pătruns şi la noi, în primul rând pentru că veneau mulţi studenţi străini; ei erau singurii care puteau să aducă aşa ceva. Se întâmpla să dea şi prietenilor, colegilor... dar acest fenomen n-a avut deloc amploarea unei răspândiri în masă. Au fost doar câţiva artişti, câţiva intelectuali care ar fi putut ajunge la ele şi doar o mică parte au vrut să încerce”, spune Mircea Florian, apăsând pe “rewindul” memoriei. Afirmând din capul locului că “nevoia de drog a existat şi, în această formă consumată, a dat impulsuri creativităţii”, artistul recunoaşte că cel mai influent drog în spaţiul autohton a fost totuşi, de departe, alcoolul, care, poate, “a făcut la fel de multe victime în spaţiul est-european precum a făcut heroina în America”.

„Ceea ce se păstrează, transmiţându-se de la om la om, e mai valoros decât ceea ce se păstrează prin/pe diferite media”

Deşi nu a vrut să părăsească România, şirul prea lung şi dureros de expoziţii închise şi imprimări interzise l-a determinat ca în ’86 să nu se mai întoarcă de la New York, unde fusese invitat la o expoziţie. Deşi a lucrat o vreme în SUA, a preferat Europa, stabilindu-se în Germania, unde “am cântat foarte puţin, dar am expus foarte mult”. “Acolo am făcut foarte multe performance-uri, am început să lucrez cu focuri de artificii, cu lasere, cu mari eventuri, să fac proiecţii arhitecturale uriaşe pe clădiri - toate controlate de sisteme de calcul”, spune Mircea Florian, şi tot acolo şi-a continuat experimentele cu bandă magnetică începute în România, unul dintre cele mai cunoscute fiind o reinterpretare a Cinei cea de taină. “Banda este un material multimedia înainte de a se inventa ideea asta. La un moment dat am făcut o paletă ce semăna cu cea a pictorilor cu vreo 40 de nuanţe şi tonuri de bandă magnetică. Asta este cumva ideea, pentru că eu consider banda şi ca pe un material vizual foarte puternic.”

„Ceea ce se păstrează, transmiţându-se de la om la om, e mai valoros decât ceea ce se păstrează prin/pe diferite media”

După revoluţie a revenit în România nu doar ca artist - reluându-şi concertele şi colaborarea cu teatrul şi filmul, o constantă în numeroasele sale drumuri -, ci şi la volanul unor TIR-uri cu ajutoare: “Am adus foarte multe ajutoare, până când am considerat şi eu, şi cei cu care lucram în Germania că nu mai e atât de mare nevoie şi că, din păcate, s-a abuzat de foarte multe dintre ajutoarele pe care noi cu trudă le adunam”. Deşi, în mod paradoxal, publicul din România îl cunoaşte mai degrabă ca artist folk sau rock (ca o răzbunare a începuturilor), Mircea Florian a expus în multe oraşe europene şi în Statele Unite încă dinainte de ’89, continuându-şi proiectele până în momentul de faţă, însă prea puţine se ştiu despre latura experimentală a creaţiei sale - o latură fără referinţe comparative. Cu toate acestea, nu îi pare rău că cele mai multe dintre aceste proiecte nu sunt arhivate: “Nu mă deranjează prea tare pentru că eu cred foarte mult în folclor - e un pariu pe care poate am să-l câştig sau poate că asta este pierzania mea. Cred că oamenii care ştiu şi care au văzut ce face Mircea Florian vor ţine minte foarte bine şi că ceea ce se păstrează, transmiţându-se de la om la om, e mai valoros decât ceea ce se păstrează prin/pe diferite media. Comunităţile de oameni interesaţi de ceea ce fac, precum şi felul în care ele mă comunică pe mine mi se par infinit mai importante decât însuşi obiectul/subiectul care le stimulează comunicarea, fantezia şi mintea”.

Nu şi-a văzut până acum dosarul de la CNSAS, deşi a depus o cerere în urmă cu cinci ani, singurul răspuns pe care l-a primit susţinând că „nu există nici un fel de acte” pe numele său. „Mă surprinde răsunsul lor, atâta vreme cât apar în dosarele altor artişti ca fiind un personaj destul de important,” a punctat Mircea Florian.

FloriMan: Mircea Florian, Lucian Stan şi Tom Brânduş

De curând, Mircea Florian, Lucian Stan (DJ Vasile) şi Tom Brânduş (VJ Tom) au urcat împreună (proiectul FloriMan) pe scena clubului Control din Bucureşti, unde piese foarte noi (şi câteva piese mai vechi) ale lui Mircea Florian, într-o formulă nouă, susţinută şi vizual, şi performativ, după deja tradiţionala sa abordare multimedia, i-au luat prin surpindere atât pe ascultătorii cu vechime ai muzicii lui, cât şi pe cei mai tineri, pentru care DJ Vasile ar putea fi o referinţă mai la îndemână. Întâlnirea dintre cei doi muzicieni nu s-a produs de curând, ci în urmă cu patru-cinci ani, când Mircea Florian a colaborat cu Shukar Collective. Întrebat cum diferă artele lor poetice, artistul susţine că nu există nici o diferenţă, iar în ceea ce priveşte partea de visuals, aceasta a fost gândită în echipă. Cât despre un posibil album, singura certitudine deocamdată este că, într-adevăr, cei trei au de gând să facă acest pas, însă nu ştiu cum şi când se va întâmpla acest lucru. “Eu sunt mai temător şi nu vreau să mă arunc înainte. Deocamdată vreau să se ruleze bine proiectul, să funcţioneze; urmează câteva spectacole în Bucureşti şi, în funcţie şi de cum reacţionează omenirea, vom vedea...”

Concertul care s-a lăsat cu un bis aproape la fel de consistent ca şi actul în sine s-a încheiat cu piesa “Madama Butterfly”, care în timpul regimului comunist a fost interzisă, atâta vreme cât laitmotivul ei este “Faceţi curat!”. “Mesajul piesei este, din păcate, cât se poate de actual. În afară de partea cu «Faceţi curat!», care este veche, mai este o bucată, în care amintesc «v-aţi revoluţionat, v-aţi distrat, aţi furat, v-aţi îmbogăţit nemăsurat, aţi minţit şi aţi înşelat». Aceasta, înşelăciunea, este corolarul ultimilor 20 de ani”, afirmă Mircea Florian.

 

 

 
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
Video News Network
 
 
 
 
 
 
MUZICA

“Kraftwerkul francezilor”, Air, concertează pentru prima oară în România (video)

20 Noi 2009 Victor Popescu | 0 comentarii
Duoul parizian de muzică electro va cânta la Sala Polivalentă pe 11 februarie 2010.

Diana Krall: regal de jazz în ziua alegerilor (Video)

20 Noi 2009 | 0 comentarii
Diva canadiană a jazzului va cânta la un pian de peste o jumătate de tonă.

Jan Garbarek la Bucharest Masters of Jazz 2009: „Jazzul s-a încheiat în anii ’60“

17 Noi 2009 Victor Popescu | 0 comentarii
Celebrul saxofonist norvegian ne-a explicat de ce a înregistrat primul album live la zeci de ani de la debut, de ce pianul este mai expresiv decât chitara şi cum a învăţat să improvizeze cinci minute folosind doar două note.

Gemma di Vergy triumfă la Opera Naţională Bucureşti

16 Noi 2009 Magdalena Popa Buluc | 0 comentarii
Eveniment fără precedent: au trebuit aduse fotolii suplimentare pentru acomodarea tuturor iubitorilor cântului care au dorit să asiste, în Salonul Galben, arhiplin, al Operei Naţionale Bucureşti, la prima interpretare în România a capodoperei donizettiene Gemma di Vergy, operă în două acte, pe libretul inspirat de unul dintre romanele lui Alexandre Dumas-tatăl: „Charles VII chez ses grands vassaux“.

B.U.G. Mafia revine pe scena Sălii Polivalente după 10 ani

16 Noi 2009 | 0 comentarii
B.U.G. Mafia, prima trupă importantă de hip-hop formată în România, va susţine pe 16 decembrie primul concert din ultimii 10 ani pe scena Sălii Polivalente din Capitală, la care va oferi gratuit spectatorilor 4.000 de discuri cu cel mai recent album, informează organizatorii.
 
CELE MAI
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de