ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Home » Interviu » Mirel Palada (CCSB): “PD-L ar trebui să se roage să fie viscol”

Mirel Palada (CCSB): “PD-L ar trebui să se roage să fie viscol”

26 Noi 2008 Pavel Lucescu | 7 comentarii | 3598 vizualizari
Rating:
4 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Subiecte:
PSD, Bucurestiul, CCSB, PNL, INSOMAR
Vremea şi capacitatea de mobilizare la vot vor decide câştigătorul alegerilor. În opinia lui Mirel Palada, directorul institutului de sondaje CCSB, PSD are prima şansă pentru că electoratul său e mai motivat să meargă la vot. În campanie a contat foarte mult numărul de primari pe care îi are fiecare partid. Deşi politicienii foarte cunoscuţi obţin mult peste partid, la nivel naţional votul va fi unul politic, apreciază directorul CCSB.
 
Mirel Palada
Avem deja o mulţime de sondaje, INSOMAR, CCSB, IMAS, realizate în această campanie. Până acum nu se prea potriveau unele cu altele. Unele dădeau PD-L pe primul loc, altele PSD. Acum văd că şi INSOMAR, şi CCSB, la cele mai recente sondaje, dau PSD pe primul loc, fiind pentru prima dată când par să obţină cam acelaşi rezultat. Cum se pot explica neconcordanţele de până acum?
 
În primul rând cred că se pune prea mult accent pe ierarhie, cine-i pe primul loc, cine-i pe doi… Dacă stai şi te gândeşti un pic, cifrele nu-s atât de depărtate de la un institut la altul. Însă există această patimă a punerii la îndoială a validităţii sondajelor pentru simplul fapt că unii dau pe unul în faţă, alţii pe celălalt. Părerea mea e că principala manieră de diferenţiere în sondaje rezultă din felul în care se calculează procentele. Din câte ştiu eu, INSOMAR-ul raportează procentele din totalul populaţiei. Noi, aşa cum ne este obiceiul, raportăm din cei care estimăm că vor veni la vot. De ce? Pentru că noi vrem să simulăm cât mai bine situaţia de la vot. Aici apar diferenţe, pentru că ai de-a face cu electorate mai mult sau mai puţin dedicate în a merge la vot.
 
Bun, acum avem şi INSOMAR-ul, care dă PSD cu trei procente mai mult decât PD-L. De ce lor le-a ieşit aşa doar acum, pentru prima dată, iar vouă v-a dat PSD pe primul loc şi în sondajele mai vechi?
 
Sunt două lucruri aici. Sigur, acuma nu are rost să-mi dau eu cu părerea pe metodologia lor, dar estimarea mea e următoarea: fie s-a cristalizat din ce în ce mai bine intenţia de participare la vot, fie acum au făcut calculul, ca şi noi, doar din cei care spun că merg la vot.
 
Eu, ca simplu cititor de sondaje, cu ce marjă de siguranţă pot să iau rezultatele acestora pentru a-mi da seama cum va fi duminică la vot? Mai ales că mai avem doar câteva zile până la alegeri şi nu cred că se mai poate schimba mare lucru. Altfel spus, dacă văd PSD pe primul loc, câtă bază pot pune pe această estimare?
 
Întotdeauna ştiinţa noastră va fi probabilistică. Nu putem să măsurăm cu exactitate. Dar matematica te asigură că ai o eroare inerentă care este dată de mărimea eşantionului pe baza unei formule destul de simple, 1 supra radical din N, N fiind volumul eşantionului. De exemplu, la un eşantion de 1.000 de oameni ai o eroare de circa 3%, la 10.000 de oameni ai 1%, ş.a.m.d.
 
În sondajul vostru cel mai recent, între PSD şi PD-L e o diferenţă de patru procente, iar marja de eroare e de 3%.
 
Da, asta înseamnă că e posibil chiar să fie în faţa PD-L. Dacă ar fi fost o diferenţă, să zicem, de 2 la sută, puteam să zicem că sunt la egalitate. Dar ce contează în acest moment cel mai mult nu sunt atât cifrele, cât evoluţiile.
 
Şi ce se poate spune din sondajele voastre dacă vă uitaţi la evoluţia partidelor?
 
PSD, faţă de începutul anului, şi mai ales faţă de locale, a avut o creştere de pe la 28-30% spre 35-36%, PD-L a stat destul de mult într-o zonă de 35-36% din care a început să se erodeze spre 32-33. Nouă ne-a ieşit 34 la ultimul sondaj, INSOMAR-ului i-a ieşit 32, deci e clar un trend descrescător. PNL a făcut o linie în formă de clopot, a urcat, s-a dus spre 20-21, iar acum, din sondajele noastre rezultă că se întoarce înapoi spre un 15%. PRM şi PNG, în termeni plastici, s-au dus în cap şi şansele sunt destul de mici să intre în Parlament, deşi PRM, în ultimul timp, dă dovadă de o oarecare revigorare, dar e de la 2 la 4 la sută şi asta o pun pe seama faptului că PNG s-a dus totalmente în cap, mai ales că au venit acum şi acuzele la adresa Bisericii.
 
Dar dacă ar fi să fac un pariu acum, aş paria că PRM nu intră în Parlament. Ar mai fi varianta cu pragul alternativ, dar e şi mai puţin probabilă dintr-un singur motiv. Noi am făcut sondaj şi pe Bucureşti şi Becali, Vadim, care te aşteptai să rupă gura târgului, şi-o fură maiestuos. Becali e în margine cu cea de la PSD, Oana Mizil, e doar un pic peste ea, iar Vadim în colegiul lui stă şi mai rău, cu 20 şi ceva, pe locul doi sau trei. Deci dacă ei, locomotivele, nu reuşesc să câştige cu majoritate de voturi, de unde să mai scoţi încă 5 care să obţină peste 50 la sută în colegiile lor, pentru a intra cu partidul în Parlament. Iar problema şi mai mare e la senatori, unde e şi mai greu să obţii 3 colegii cu majoritate de voturi.
 
Aşadar, PSD s-ar putea stabiliza la un 35-36, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la vot, PD-L la 32-33…
 
Dar mai e ceva. Nu ştim cum va fi vremea. Datorită faptului că partidele, cele două, sunt destul de apropiate între ele, vremea va avea o importanţă mai mare decât de obicei. Dacă va fi vreme frumoasă, din electoratul ceva mai înstărit, cel de dreapta, cel care are un stil de viaţă ceva mai modern, care pleacă la sfârşit de săptămână va pleca, şi atunci PD-L va avea de suferit, pentru că legea electorală nu permite să votezi în altă parte, iar cei din rural, care sunt mai mulţi de la PSD, se vor duce conştiincios la vot. În schimb, dacă va fi o vreme urâtă, cum a fost la sfârşitul săptămânii trecute, cu viscol, cu iureş, va fi mai probabil ca aceia de la PD-L şi PNL să aibă o pornire mai redusă să plece în weekend din localitate şi deci creşte probabilitate de a merge la vot.
 
În schimb, în zonele rurale, mai ales în alea mai izolate, va fi mai greu să scoţi oamenii la vot. Deci va suferi PSD-ul. Pe de altă parte, dacă te uiţi la această întrebare pentru care multă lume ne-a criticat, cea cu estimarea câştigătorului, aici intervine conceptul de spirală a tăcerii. Atunci când două partide sunt foarte apropiate, poţi să-ţi dai seama cine e mai probabil să câştige văzând care este percepţia, nu cu cine votezi, ci legată de cine crezi că va câştiga. Pentru că asta îţi motivează, respectiv demotivează votanţii. Dacă tu votezi cu un partid care crezi că e mai puţin probabil să câştige, eşti mai abătut, nu eşti atât de vocal, nu transmiţi atât de puternic către ceilalţi intenţia ta de vot şi se intră în acea spirală a tăcerii. Din felul în care ies datele acum, spirala tăcerii afectează negativ PD-L şi încurajează PSD-ul. Acum patru ani era invers.
 
Din sondajul vostru rezultă că 48% cred că va câştiga PSD şi 36% cred că va câştiga PD-L.
 
Da, şi hai să comparăm cu voturile pe care le-ar primi fiecare. PSD ia 36 la sută, dar 48 cred că va câştiga. PD-L ia 34 şi estimează că va câştiga 36.
 
Nu funcţionează şi efectul invers, cel de mobilizare atunci când crezi că partidul cu care ţii riscă să piardă? Am văzut reacţii de acest gen după ce a apărut sondajul INSOMAR care dădea pentru prima dată PSD pe primul loc. Erau mesaje de genul: pericol, hai să ne mobilizăm, să mergem la vot să nu ne trezim iar cu PSD-ul la putere.
 
Nu ştiu care e ponderea celor care se motivează şi mai puternic şi a celor care, dimpotrivă, se resemnează, pentru că există şi această posibilitate.
 
A funcţionat această mobilizare în 2004, în turul doi la prezidenţiale, când mulţi s-au decis să meargă la vot în ultimul moment să-l voteze pe Băsescu, tocmai de frică să nu câştige Adrian Năstase.
 
Nu ştiu în ce măsură mai putem vorbi de acelaşi entuziasm, chiar revendicativ, din 2004. Lumea acum nu mai investeşte atât de multă emoţie în cele două partide. Atunci era mai simplu, aveai de-a face cu persoane. Îţi place de-o persoană, nu-ţi place, eşti entuziast la adresa lui Băsescu, nu-ţi convine Năstase. Acum avem de-a face cu nişte entităţi mai abstracte şi asta se vede şi în intenţia de participare la vot.
 
Aţi făcut în această perioadă şi sondaje pe mai multe colegii. Există diferenţe semnificative între colegii din punctul de vedere al comportamentului de vot?
 
Da.
 
Care ar fi cele mai importante?
 
Ideea e următoarea. Pe colegii punctuale contează foarte mult persoana, cu cât e mai cunoscută, cu cât are un profil mai bine definit politic cu atâta ia mai mult decât partidul şi uneori diferenţele sunt remarcabile. Deci notorietate, încredere, profil, atribute. De exemplu, Prigoană. Prigoană este foarte bine definit, Adrian Năstase la fel, Miron Mitrea, Theodor Meleşcanu, Vasile Blaga, Cristian Diaconescu, Crin Antonescu, Bogdan Olteanu, ăştia sunt mult peste partid. Liderii de nivelul unu şi doi, ca să spunem aşa. Şi mai ales datorită faptului că a existat acea mică înţelegere când s-au desenat colegiile, de genul aici candidez eu, îmi pui nişte necunoscuţi de la tine. Însă ce este remarcabil este că pe măsură ce creşte zona în care faci măsurarea şi ai mai multe astfel de colegii, pe un judeţ întreg, spre exemplu, sau pe tot Bucureştiul, imaginea compozită e foarte apropiată de votul politic.
 
Acolo unde nu există un candidat foarte cunoscut, cum se votează?
 
Vot politic, se votează cu partidul. Nu-l ştiu nici pe ăla, nici pe ăla, votez cu candidatul partidului cu care ţin. Dar în primul rând, acolo scade participarea la vot pentru că scade motivaţia. Pentru cine să mă duc, pentru Ion Popescu? Lasă-mă în pace.
 
Dacă nu-s cunoscuţi, care e următorul criteriu care contează?
 
Aşa cum e legea electorală, e avantajat cel care e într-un colegiu mare, dacă iese pe primul loc, în schimb, într-un colegiu mai mic sunt avantajaţi cei de pe locul doi sau trei. Şi aşa se ajunge ca liberalii, în multe situaţii, să iasă pe locul trei, dar să câştige mandatele.
 
Cam câte dintre colegii ar putea fi în această situaţie?
 
În procente, pe Bucureşti, pentru că noi am făcut simularea pe Bucureşti, ar fi cam 4 colegii din 28, deci ceva mai mult de 10%. Pe un judeţ, cam unu-două colegii. Deci tot pe-acolo, între 10 şi 15 la sută.
 
Cum îţi explici faptul că, aşa cum se observă pe teren, cam toate campanile în colegii arată la fel?
 
E foarte simplu. Care este până acum singura experienţă a românilor din punctul de vedere al votului uninominal? Răspunsul e simplu: votul la locale pentru primari. Şi-atunci, electoratul gândeşte în sistem de vot pentru primari. Asta observăm în mod repetat pe teren, în sondaje. Oamenii vor să vină parlamentarul să stea de vorbă cu ei, să le repare drumurile, chestii pe care, din câte ştim, parlamentarii nu le fac. Şi atunci mulţi candidaţi s-au pliat pe această aşteptare, s-au luat de mână cu primarii, să-i ajute primarii să le crească credibilitatea, să se asocieze cu ideea de primar şi iată de unde vine asemănarea izbitoare dintre campanii.
 
Cât a contat în această campanie numărul de primari pe care îi are un partid?
 
Evident că a contat mult.
 
Explică asta şi creşterea PSD de la alegerile locale încoace, faptul că are cei mai mulţi primari?
 
E posibil. E o ipoteză de lucru destul de pertinentă. Şi mai ales faptul că mulţi au ştiut că, deşi nu contează pentru ei în mod direct alegerile locale, vorbesc de candidaţii de-acum, s-au luptat să obţină cât mai mulţi primari, să intre în graţiile primarilor, să se facă utili pentru ca, la rândul lui, primarul să-şi întoarcă favoarea în toamnă şi să-i ajute. Iar unii dintre ei chiar au candidat la primărie, chiar dacă n-aveau şanse să câştige, doar ca să intre în mintea oamenilor în această logică, în această paradigmă de primari, pentru alegerile din toamnă. Au fost prevăzători şi au gândit pe termen mai lung.
 
Rezumând, avem aşa. PSD ar avea prima şansă dacă ignorăm factorul vreme.
 
PSD are prima şansă din punctul de vedere al motivaţiei, al estimării “cine este câştigător” nu din cauza vremii.
 
Da, asta dacă scoatem din calcul influenţa pe care ar putea-o avea starea vremii. Dacă ţinem cont şi de acest factor, ar fi aşa: vreme proastă înseamnă un plus la PD-L şi PNL, vreme frumoasă, invers, un plus la PSD.
 
Da, dar asta înseamnă doar un punct procentual, nu cred că mai mult.
 
Deci PD-L ar trebui să se roage pentru vreme proastă.
 
PD-L ar trebui să se roage chiar pentru viscol. Dar ce contează cel mai mult e mobilizarea. Cine scoate lumea din casă, cine-i mai priceput s-o facă, ăla câştigă alegerile. Ceea ce e un truism până la urmă, e descoperirea apei calde. Dar ştii cum e, până la urmă, cum zicea tipul din “Matrix”, să ştii calea şi să urmezi calea sunt două lucruri diferite. Să ştii asta şi să te şi pricepi s-o faci sunt, tot aşa, două lucruri diferite. Iar dintre cele trei, PSD o ştie cel mai bine, mai ales că la ţară unde stă mai bine e şi mai uşor de făcut. Deci va fi o întrecere cine va reuşi să-şi aducă mai multă lume la vot, cu maşinile, cu căruţele…
 
Cât au contat pomenile electorale, sacoşele, tot felul de produse pe care le-au dat candidaţii în campanie?
 
Bineînţeles că influenţează.
 
Da, dar având în vedere faptul că toate partidele au făcut-o...
 
Depinde de magnitudine. Toţi au făcut-o, dar dacă unul dă, să zicem, 10 pungi, altul 30 şi altul 100 de pungi, efectele sunt mai mult sau mai puţin proporţionale.
 
Dar ştim că mulţi dintre cei care primesc iau şi de la unii, şi de la ceilalţi şi votează tot cu cine ştiu ei.
 
Ştii ce se-ntâmplă? E o chestie de anulare. Tu intri în teritoriu cu un număr de activişti care să îmbuneze lumea cu chestiuni de genul ăsta. Intră şi partidul celălalt ca să facă acelaşi lucru. În unele cazuri se suprapun şi să zicem că se anulează. Dar acuma întrecerea este pe câţi îi ating doar eu, adică primeşte o pungă doar de la mine.
 
Câtă eficienţă crezi că a avut afişajului electoral?
 
Este unul din elementele de tip necesar, dar nu suficient. Dacă n-o faci, o păţeşti pentru că nu ştie lumea de tine, dacă o faci nu înseamnă că o să câştigi. E ca la poker, cu deschiderea la masă. Pui chestia asta doar ca să continui jocul. Şi de-abia de-aici încolo contezi. Dacă n-o faci, pa!
 
Ai observat vreun partid care să se fi desprins de celelalte pe acest gen de campanie? Ca mesaj, ca imagine, ca slogan… Senzaţia mea este că nu.
 
La nivel naţional PD-L a fost… Cu sloganul “Ei cu ei, noi cu voi”
 
Impresia mea e că PSD a greşit atunci când l-a atacat cu acele afişe în care a încercat să-l întoarcă în favoarea lor, pentru că nu au făcut decât să-l promoveze şi mai mult.
 
Exact, şi eu cred acelaşi lucru şi am avut discuţia asta cu persoane din marketingul politic. Pur şi simplu le-au rostogolit mesajul mai departe. Dar aici în Bucureşti, din punctul de vedere al concordanţei dintre mesaje pe diverse colegii, PSD stă mai bine decât PD-L. Asta nu înseamnă că PSD o să câştige în Bucureşti. Dar pe ţară, PD-L mi se pare un pic mai structurat, mai coerent din punctul de vedere al mesajului. Acest “Ei cu ei, noi cu voi” şi mai sunt încă vreo două pe care au reuşit să le transmită destul de coerent în toate colţurile ţării.
 
PNL mi s-a părut cel mai puţin coerent, candidaţii par să fi avut mult mai multă libertate, şi nu pot să spun în momentul ăsta care este, de fapt, sloganul PNL.
 
Da, însă ce-au reuşit ei să facă şi e o chestie destul de bună, care se vede şi în sondaje pe Bucureşti, e că au reuşit această personalizare. Exemplu cu Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Cristian Ţopescu. Deci, din punctul de vedere al eficienţei, au mers pe personalizare, au pus o figură cât se poate de amabilă, Ţopescu e una din puţinele persoane necontestate în România, şi au marşat pe acest capital de popularitate. La Ţopescu era un lucru care se vedea în sondaje din ianuarie 2008. El a fost unul din potenţialii candidaţi ai PNL la Primăria Capitalei. Că n-au dus-o până la capăt, asta este altceva. De atunci se ştia că Ţopescu stă foarte bine.
 
Ne putem aştepta la surprize de genul politicieni notorii care să piardă?
 
Da, de exemplu în Bucureşti avem asemenea nume, dar nu pot să le dau acum numele.
 
În final, ce-a contat cel mai mult în această campanie?
 
Atitudinea de tip primar. Acei candidaţi care s-au mulat pe discursul de tip “primar”. În Bucureşti ceva mai puţin, dar în restul ţării asta a contat cel mai mult.
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

7 comentarii

 
1
totolino 26-Noi-2008 18:06
buna treaba
vremea de duminica ne poate influenta viata pe urmatorii 4 ani. cine ar fi crezut?! nici uraganul katrina nu cred ca a avut efectul asta.
romania, frumoasa tara...
2
AVP comment: 26-Noi-2008 19:30
S-ar phootea ca turambar s-o dea-n bar\'
Tipu nu e tont cu spor, ba chiar pare dezghetat binisor, insa pierde din vedere un lucrusor: ca si la votarea pt referendumu suspandator, in timp ce adversarii portocaliilor si-au disipat mesaju principal (care-o fi fost ista, caci nimic nu e clar, in afara de mesaju - prea de tot avar, insa - al PNL, cum ca ei sunt pentru contra risipirii banului bugetar, cand de facto impart pomeni pt pollimea din primarime, sperand ca nu-n zadar, vezi bine...) in puzderii de mesaje anonime, aruncate in bazine si bazinete electorale prin tot felu de neica-nime, estimp PD-L si-a transmis mesaju (care o fi fost si ista, caci nici aci n-a fost prea clar...) aproape printr-un singur centru de difuziune national, mascat subt un faimos avatar, ghici car\'...? :idea: Acest amanunt esential - care vad ca i-a scapat turuitorului turambar - ar fi putut fi hotarator in desprinderea PDL-ului ca castigator clar, daca - si numai daca - Aliantza care deja e..., he-he, nu si-ar fi luat /pe langa datu demagogic din clantza/ toante masurile de sigurantza... Nu vantu, felix, ploaia, antenele, vremea sau vremurile vor decide cine anume va fi castigator in spe, ci cam tot acela/aceia care-au decis si castigatoru\' din 04, he-he... Sa nu-mi spuneti ca nu stiti cine-a fost, e si va mai fi, ca chiar o sa ma rad de voi, mey, copchii... (\"He-he\", nu \"hă-hă-hă\", aloo...)
3
outsider 26-Noi-2008 21:28
Prietenie
Domnule, mare prietenie este intre Palada si Lucescu! E a doua oara cand au rezervat un spatiu asa de mare. E cumva articol publicitar? Si in egala masura impotriva INSOMAR? Pentru ca din interviu reiese ca CCSB stie cel mai bine cum se fac sondajele...Si asta nu de ieri de azi...
4
YODA_ BLOG 26-Noi-2008 23:42
de ce atatea scenarii
lasati-ne cu ninsoarea , cu ploaia, nu ne mai dati scenarii de cum va vota lumea si pe ce vreme. poate ca va iesi UDMR pe primul loc. de ce va dati voi cu parerea?
5
antiMonique 27-Noi-2008 02:07
era si timpul!
acum apar cei doi nenorociti - Mirel al Voiculescului in combinatie cu Pavel al Fenechiului - in ajunul alegerilor!

Nu e prietenie, e manipulare. Iar boul de Lucescu e baiat de Antene.



6
nnl 27-Noi-2008 09:36
mare prietenie
ne poate spune prietenul dvs cum reusea PC-ul sa obtina in sondajele lor (de ex, august 2007, dar poate fi luat aleator) 4% (la egalitate cu UDMR)?? Evident ca nu punem la indoiala profesionalismul celor de la CCSB (par a fi detinatorii metodologiei perfecte invinsa doar de rezultatele de la alegeri, vezi exit poll pentru demiterea presedintelui, facut cu colegii de la CURS)... care vin pe la cotidianul sa se dea cu parerea despre sondajele celor de la insomar cu verdicte de genul "din cate stiu eu..." (foarte fundamentate, sunt sigur). Nu era mai fair sa vorbiti cu "nefericitii" insomar care au facut sondajul comentat in articol? Ma mira cum sunteti dvs fermecat de caracterul pseudostiintific al blogului turambarian (nu ca mirel palada nu ar fi capabil de stiinta, sa nu ma intelegeti gresit) si acordati credit oricaror argumente (unele cel putin ciudate si neverificate de practica , gen "În schimb, în zonele rurale, mai ales în alea mai izolate, va fi mai greu să scoţi oamenii la vot" - de parca trebuie sa se duca sa voteze la Bucuresti).
7
tot_un_username 27-Noi-2008 09:52
despre motivare
ce nu inteleg eu .. de ce spune Mirel Palada, cel care le stie pe toate, ca electoralul PSD este mai motivat sa mearga la vot??? Probabil a incurcat termenii si vroia sa spuna ca electoratul PSD in general se mobilizeaza mai bine si merge la vot, motivarea nu are nicio legatura cu mobilizarea... Si de ce se mobilizeaza??... pentru ca sunt o anumita categorie de varsta si studii care oricum voteaza mai tot timpul.
Sau mai stii... poate stie el cu ce au fost motivati ...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
INTERVIU

Satele pustiite, depopulate

20 Noi 2009 | 0 comentarii
Ioan Hosu este doctor în sociologie, lector la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi predă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Este autor al lucrării „Imigranţii rurali din Cluj-Napoca“, publicat în WEB, publicaţia Colegiului Profesional de Sociologie „Max Weber“.

Candidatul PNL, Crin Antonescu: „Jocurile nu sunt făcute, Traian Băsescu poate fi învins!“

Va aduce în fruntea ţării un om “din afara găştilor actuale”, un independent, pe Klaus Johannis, va readuce “gesturile simple şi normale” în viaţa de zi cu zi şi va spune unde s-au dus banii de la FMI.

Bine că a rămas în Siria!

Fost colonel al Serviciului de Informaţii Externe, dat afară din sistem sub acuzaţii nici până azi confirmate, Ionel Dragomir dezvăluie şi analizează, pentru Cotidianul, mai multe aspecte necunoscute ale implicării preşedintelui Băsescu în răpirea celor trei jurnalişti români şi, ulterior, în eliberarea lui Omar Hayssam şi în fuga acestuia din România.

Hilda Peter: „Acum încep să primesc complimente şi pentru rolurile din teatru“

Pentru a face un interviu cu Hilda Peter, interpreta rolului Katalin Varga din pelicula cu acelaşi nume, actriţă nominalizată la Premiul pentru Cel mai promiţător debut la „British Independent Film Awards“, m-am deplasat până la gară. Nu ca să iau trenul spre Cluj, unde lucrează şi locuieşte actriţa, ci ca să bem împreună o cafea cu vreo câteva ore înainte de plecarea ei spre casă. Discuţia noastră a fost atât de intensă încât relaţia ziarist-intervievat s-a diluat foarte repede şi am sfârşit prin a o conduce la tren de parcă eram prietene de când lumea.

Maestrul Florin Ghiulbenghian: „Chirovici a pus Masoneria la remorca lui Băsescu!“

Florin Ghiulbenghian este Maestru Venerabil al Lojii Sfinx, al cărei membru este şi Marele Maestru al MLNR, Eugen Ovidiu Chirovici. Fost simpatizant şi membru al PDL, Florin Ghiulbenghian se desparte de orice implicare politică partizană a conducerii MLNR şi doreşte ca membrii acesteia să respecte statutul şi cutumele masonice.
 
ARTICOLE SIMILARE
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de