Mișa: Băncile din ţara noastră plătesc impozit la stat doar dacă doresc

Ministrul Finanţelor Publice Ionuţ Mişa spune că aproape trei sferturi dintre băncile care activează în ţara noastră nu şi-au plătit impozitul pe profit, în ultimii ani.

„La 31 decembrie 2016, din 46 de bănci, 31 erau pe pierdere. Această pierdere totaliza 9,8 miliarde lei. Sunt 15 bănci care au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani, aici fiind incluse şi cele care au plătit un singur an. Totalul impozitului plătit de aceste bănci în cei cinci ani este de 1,7 miliarde lei. Dezechilibrul este deja evident. Este vorba de tot felul de operaţiuni aşa numite de optimizare fiscală”.

Mişa a menţionat că secretul fiscal nu îi permite să spună numele băncilor care au plătit sau nu impozit la stat, subliniind, însă, că autorităţile au extins controalele începute iniţial în sectorul bancar:

„Am iniţiat noi controale la bănci şi vom extinde aceste controale, pentru că sunt bani mulţi de adus la buget. Am finalizat controalele la două bănci, dintre care una este mare, mare de tot în sistem. Avem o instituţie bancară care de zece ani este pe pierdere. Ne întrebăm de ce ea mai activează în România?”

„Băncile din ţara noastră nu plătesc impozit la stat decât dacă doresc, ele având un sistem de raportare a profitului foarte complicat”, arăta zarul Bursa, citând surse oficiale, demne de încredere. Articolul din BURSA a făcut valuri în piaţa bancară, unii dintre şefii băncilor comerciale arătându-se profund deranjaţi de informaţiile publicate.

Potrivit informaţiilor deţinute de ziarul BURSA, în perioada 2011-2015, impozitul total plătit la stat de băncile din ţara noastră se ridică la 1,3 miliarde lei, adică circa 288 de milioane de euro.

Liberalul Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, cere lista băncilor care nu plătesc impozit la stat.

„Mâine dimineaţă (n.r. astăzi) voi merge la Senat şi îi voi solicita, printr-o scrisoare, ministrului Finanţelor, să publice lista ruşinii băncilor şi a societăţilor nefinanciare care nu plătesc impozit la stat, aşa cum a prezentat lista persoanelor fizice datoare la buget. Să ştim şi noi, de exemplu, anul trecut, când au raportat un profit de 1 miliard de euro, cât au plătit băncile impozit? Şi de ce nu plătesc impozit? Cum eludează ele legea? Există o breşă în legislaţie? Atunci să o rezolvăm! Am depus acel proiect de lege care să soluţioneze problema exportării profiturilor, dar cei din Finanţe, care lucrează pe text, nu înaintează, deşi le-am cerut să urgenteze finalizarea lui”.

În urmă cu cinci luni, arată Bursa, existau instituţii financiare care nu au plătit impozit pe profit timp de zece ani, raportând pierdere în toată această perioadă. Băncile se folosesc de prevederile legislative speciale şi dedicate sectorului bancar ca să nu plătească impozitul pe profit, subliniază sursele citate, explicând că este vorba despre deductibilitatea nelimitată a cheltuielilor cu vânzarea de credite neperformante (NPL).

Vânzările portofoliilor de NPL ale populaţiei s-au accelerat începând cu anul 2015, iar preţul mediu de vânzare al acestor credite a fost, în perioada 2008-2016, de 10% din valoarea nominală a portofoliilor, cu variaţii semnificative de la an la an (între 2% şi 16%), a subliniat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, în cadrul unei prezentări făcute la finalul lunii martie.

Acesta a precizat că preţul de vânzare a creditelor neperformante care aparţineau persoanelor fizice a oscilat, în perioada 2009-2012, între 2% şi 7%, iar în 2013-2016 – între 7% şi 16%.

Preţul cu care au fost înstrăinate NPL-urile firmelor a avut o medie de 8,5% din valoarea nominală a portofoliilor, în perioada 2014-2016, cu variaţii semnificative de la an la an (între 3% şi 9%).

Cu alte cuvinte – aşa cum era cunoscut, chiar dacă unii bancheri şi unii recuperatori nu recunosc acest lucru -, băncile au vândut credite neperformante cu discounturi de până la 98%.

În acest context, Florin Georgescu a apreciat că „nivelul scăzut de preţ la care au fost vândute aceste portofolii justifică analiza ANAF din perspectiva legalităţii eventualelor optimizări fiscale efectuate în cadrul acestor operaţiuni”.

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), a dat asigurări, în 2015, că împrumuturile performante nu pot fi vândute, în condiţiile în care clienţii s-au plâns în mod continuu că li s-au vândut creditele, la câteva zile după contractarea acestora.

Conform datelor Băncii Centrale, 91,4% din totalul activelor bancare sunt active cu capital privat, ponderea celor cu capital străin fiind de 90,9% din total.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.