Miseroni, magicienii pietrelor dure

De la Familia Medici din Florenţa până la Împăratul Rudolf al II-lea din Praga, toate Curţile Europei au colecţionat extraordinarele obiecte tăiate în pietre colorate şi cristal de stâncă produse de Atelierele Miseroni. Această vestită familie de artizani în pietre şi orfevri, originară din Milano, a dat, de la mijlocul secolului al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVII-lea, mai multe generaţii de artişti, de diferite grade de virtuozitate, fiecare dezvoltându-şi propriul stil.

În unele domenii, oamenii Renaşterii puteau pe bună dreptate să se laude că au egalat, ba chiar au depăşit Antichitatea. Prelucrarea pietrelor dure este unul dintre aceste domenii. Gemele au fost prelucrate continuu încă din Antichitate, dar, începând din secolul al XVI-lea, măiestria şi virtuozitatea specialiştilor în domeniu a fost fără precedent. Nu este vorba despre tehnică, dat fiind că principiile prelucrării n-au evoluat deloc până în epoca modernă, ci de un raport nou, liber şi armonios cu materialul. Dacă ar trebui să ilustrăm acest moment al gustului şi al artei, ne-am opri, desigur, la o operă ieşită din atelierul familiei Miserioni.

Cupă cu dragon atribuită lui Gasparo Miseroni

Alţi mari artişti, ale căror nume au rămas uneori necunoscute, au lăsat opere emblematice, dar noutatea deplină a desenului şi a formelor imaginate de acest atelier familial, precum şi renumele lui european i-au asigurat un loc aparte în istoria artelor decorative.

Una dintre dificultăţi în abordarea operelor lor este tocmai acest concept dinastic, sugerând un fel de stil Miseroni care s-a transmis din generaţie în generaţie. Ultimul artist al acestei familii a murit în 1684. Este vorba deci despre o producţie de un secol şi jumătate, care a depins, în mod categoric, de aceste ateliere în care au colaborat multe persoane, dar care poartă, în pofida acestui fapt, marca personalităţilor distincte.

Cupă cu dragon, interior

Cercetări de arhivă şi studii întreprinse de Heinrich Klapsia, Rudolf Distelberger, Beket Bukovinski şi Daniel Alcouffe au permis ordonarea acestei nebuloase, restituind sau atribuind unele creaţii, în mod sigur, acestei dinastii.

Câţiva însă ne scapă din lipsă de surse de informaţie. Pentru unii dintre ei, cum ar fi Giovanni Ambrogio, rămâne impresia că au fost subestimaţi.

Miseroni, Vas în formă de barcă pe roate, 1610

Povestea începe la Milano la mijlocul secolului al XVI-lea. Spre deosebire de Roma sau de Florenţa, această metropolă nu avea o Curte strălucită, ceea ce a dus la ignorarea rolului ei central în producerea de obiecte de lux, arme, bijuterii, picturi pe cristal şi geme. Fondatorii dinastiei, Gasparo (1518-1573), şi fratele lui mai mic, Girolamo (1522- 1600), aparţin ei înşişi unei lungi tradiţii familiale: trei generaţii de orfevri şi specialişti în sculptarea pietrelor.

Ottavio Miseroni, Relicvare, 1620

În acest prim atelier, figura cea mai importantă şi cea mai originală pare a fi Gasparo. Nu trebuie să uităm însă caracterul lent şi dificil al acestei meserii, care cere mână de lucru multiplă a cărei contribuţie este dificil de apreciat. În generaţia următoare, copiii lui Girolamo contribuie la renumele atelierului. Cei nouă fii ai săi (din cei 14 copii pe care i-a avut) par toţi asociaţi în întreprinderea familială. Giulio pleacă să lucreze la Madrid, în timp ce Ottavio conduce sucursala din Praga, ce va avea un viitor strălucit. Fraţii lor, Alessandro şi Aurelio, se duc şi ei acolo. Giovanni Ambrogio, un frate vitreg (1551-1616), ia conducerea atelierului milanez atunci când tatăl său trebuie să plece la Escorial pentru a lucra la Tabernacolul din 1584. Ca şi la Aurelio, cariera lui se desfăşoară între Praga şi Milano, iar rolul lui, astăzi greu de apreciat, este probabil central la începuturile atelierului de la Currtea lui Rudolf al II-lea.

Primele comenzi prestigioase pentru Familia Medici din Florenţa

Camee cu negresă, de Girolamo Miseroni

Printre primii comanditari ai lui Gasparo şi Girolamo Miseroni figurează Familia Medici. Aceasta avea să-şi creeze propriul atelier de sculptare a pietrelor dure în 1572, atrăgând artizani milanezi, adică pe fraţii Gian Ambrogio şi Gian Stefano Caroni, cărora li s-a alăturat Giorgio Gaffuri. Dar până la acea dată Familia Medici şi-a procurat piesele în pietre dure şi gemele de la Milano.

Corespondenţa păstrată între Curtea din Florenţa şi agentul Familiei Medici la Milano, Fabrizio Ferrari, dovedeşte intensitatea acestor schimburi începând din 1560.

Cupă din calcedoniu din Colecţia Medici

Trebuie să subliniem că livrările constau în principal în vase din cristal de rocă, o producţie mai greu de identificat azi în raport cu vasele în pietre colorate. Facturile sunt dificil de interpretat pentru că Miseroni par să fi vândut şi lucruri pe care nu le făceau ei, cum ar fi bijuterii, camee, pietre false şi perle false. În ianuarie 1557, Gasparo, primeşte la Florenţa o plată pentru un Vas din heliotrop, o variantă de calcedon verde cu pete roşii, originară din nordul Indiei, mai ales din peninsula Kathiawar, lângă Ahmenabad.

Este un vas fără picior cu o creatură marină care se înfăşoară în jurul unei scoici ce formează corpul vasului. Cele două forme organice, scoica şi monstrul marin, se suprapun şi confundă. Această temă, asocierea unei scoici cu un animal fantastic, pare o creaţie a lui Gasparo şi apare în mai multe variante.

Dionysio Miseroni, Vas Mayenkrug

Unul dintre aspectele cele mai fascinante ale acestei corespondenţe între Florenţa şi Milano este menţionarea modelelor din ceară, trimise spre aprobare lui Cosimo I. Este una din rarele mărturii ale modului de a opera în această producţie. Este remarcabil că în momentul în care sculptorii generalizează practica schiţei în lut sau în ceară, dând libertate astfel inventării unor nevoi tehnice, Gasparo Miseroni face acelaşi lucru pentru pietrele dure. Aceste invenţii libere şi fantastice nu se pot concepe fără modelarea în ceară.

Poate fi identificat Vasul evocat în scrisoare cu o cupă al cărei picior este format dintr-o broască ţestoasă, o emblemă a lui Cosimo I. El este păstrat astăzi în Muzeul de Mineralogie din Florenţa.

Gasparo, magician al formelor

Fraţii Miseroni

Lucrările lui Gasparo par să evidenţieze mai puţin munca artizanului care supune duritatea materialului, cât mai curând un dialog cu piatra, aceste pietre misterios pestriţe, zebrate şi pătate, care sunt creaţii complexe ale naturii şi par să inspire, să dicteze chiar formele care să le pună în valoare. Forma neregulată a acestui vas, asimetric, pare să păstreze sau să imite neregularitatea rocii. Montura de orfevrerie care însoţeşte gema este astfel concepută, încât să răspundă acestor exigenţe şi să permită cea mai bună utilizare a pietrei, pentru a obţine un vas cât mai mare posibil.

Dionysio Miseroni, Vas din smarald

Este cazul cupei din lapis-lazuli cu dragon, mai mare decât blocul din care a fost tăiată. Lipsa materialului la buza vasului este acoperită cu aripi de aur emailat. Alte părţi, cum ar fi coada, sunt sculptate separat şi asamblate cu ajutorul monturii.

Gasparo pare să fi imaginat numeroase tipuri de vase, declinate apoi de atelierele familiei de la Milano şi Praga, mult timp după moartea lui. Este cazul cupelor în formă de scoică accentuat asimetrică, care pare deformată de mişcare ca un val, sau pare văzută prin apă. Un alt joc între formele geometrice şi organice constă în a transforma deschiderea vasului în formă de gură de monstru cu maxilarele depărtate. O cupă de acest tip, păstrată la Florenţa, poartă blazoanele lui Henric al II-lea şi al Caterinei de Medici. Este, probabil, anterioară morţii regelui în 1559. Acest gen de vas este reprodus apoi cu predilecţie de atelierul condus de Ottavio la Praga. Pentru a dovedi schimburile între Milano şi Praga, să amintim că o cupă similară, din cristal fumuriu (astăzi în colecţia Wallace din Londra), a fost adusă la Praga „de un văr” al lui Ottavio. Dincolo de forma lor plastică, aceste vase au un decor în relief plat, o panglică ritmată adesea de caneluri, cu forme seci, metalice.

Instalarea lui Miseroni la Praga în serviciul lui Rudolf al II-lea

Bol în formă de corabie de Ottavio Miseroni

Destinul Familiei a fost profund modificat de plecarea lui Ottavio la Praga în 1588. Rudolf al II-lea se stabilise acolo de cinci ani şi dorea să angajeze un specialist italian în pietre dure. Tânărul Ottavio a fost trimis la Praga pentru a deschide ceea ce trebuia să fie o sucursală a atelierului milanez. La început, acest atelier preia formele elaborate în Italia.

Rudolf al II-lea era interesat de bogăţia mineralogică a statelor sale şi căuta pietre interesante pentru a-şi crea o colecţie. El a comandat vase din aceste pietre „autohtone”, asociind în acest fel arta, ştiinţa şi natura, o preocupare constantă a politicii sale artistice şi intelectuale.

Gasparo Miseroni, Bol din calcedoniu translucid

Un alt criteriu de a stabili piesele pragheze este studiul monturii. Sosirea la Praga, în 1600, aorfevrului Jean Vermeyen a marcat apariţia monturilor din aur emailat. O cupă din agată, conservată la Viena, este un minunat exemplu. Piatra provenea de la Kozakov. Striurile ei deschise la culoare păreau să o facă improprie pentru şlefuire, dar tocmai această neregularitate l-a interesat pe artizan.

Ca şi în arta cameelor pe care Miseroni au practicat-o de asemenea, artistul a profitat de schimbările cromatice din interiorul pietrei, de structura ei stratificată. Partea „tigrată” a fost rezervată zonei abstracte, geometriei cupei, în timp că părţile deschise, haotice, care în mod obişnuit sunt evitate, au format figura unui triton monstruos. Asimetria subliniază şi mai mult stranietatea acestui asamblaj de două forme corespunzând unor logici diferite.

Ottavio Miseroni, Bol în formă de leu

Ottavio pare să se amuze practicând curent orfevreria, unele desene arătând acelaşi proiect cu două variante de o parte şi de alta a unui ax central. Îi place să unească şi să asambleze ceea ce ar trebui să rămână separat. Acest joc între formă şi culorile pietrei este înotdeauna foarte liber şi soluţiile la fel de diferite, pe cât de variate sunt striurile gemelor.

Virtuozitatea lui Ottavio

Cupă cu capac, de Ottavio Miseroni

Ottavio este cunoscut pentru acest stil suplu care îşi găseşte rădăcinile în operele unchiului său Gasparo. Artistul urmează formele naturale şi stranii ale pietrelor, părând să le nege acestora duritatea. El le dă forme organice şi nu minerale, cartilagii, materii spongioase şi asimetrice, în care formele apar şi se pierd, ca unul dintre cele mai fugare fenomene naturale, cum ar fi meduza sau norii pe care să se disperseze. Cupa Cassel, care seamănă cu o nevertebrată ce se ondulează în apă, este un exemplu. Montura, cu emailurile ei albe, verzi şi albastre, subliniază complexa policromie a agatei.

Gasparo Miseroni, Cupă din lapis-lazuli

Capodopera lui Ottavio este fără îndoială bazinul monumental realizat pentru Rudolf al II-lea în 1608, singura piesă care poartă numele lui în inventarul imperial. Forma piesei pare flou, mişcătoare, ca şi cum ar fi văzută printr-o apă care curge. Asimetria ei flască este mai mult neliniştitoare decât pitorească şi pare să palpite de o viaţă primitivă. Decorul în uşor relief poartă monograma imperială. Ottavio foloseşte aceste reliefuri joase cu predilecţie, ele captează lumina şi fac mai difuză percepţia suprafeţei pietrei.

Vas atribuit lui Ferdinand Eusebio Miseroni, detaliu

Ottavio explorează şi alte tehnici, cum ar fi cea „commesso”, a asamblajului pietrelor în relief, creând astfel camee sofisticate. Această producţie este poate datorată prezenţei la Praga, începând din 1592, afamiliei Castrucci, care practică marchetăria în pietre dure. Această utilizare marchează o ruptură profundă în folosirea pietrelor, folosite acum pentru caracterul lor mimetic.

Gasparo Miseroni

Ottavio a încercat şi plastica mică, semnând o statuetă a Sfintei Magdalena, păstrată la Viena. Un alt grup, nesemnat, reprezentându-i pe Venus şi Amor, mărturiseşte o mai mare uşurinţă şi eleganţă. Poate că îi aparţine lui Giovanni Ambrogio, care lucra între Milano şi Praga şi care este reputat pentru piesele sale figurative.

Predilecţia lui Dionysio pentru cristalele colorate

Tavă de Miseroni, din colecţia Muzeului Prado

Dionysio (1607-1661) preia succesiunea tatălui său Ottavio, dar, din cauza tinereţii lui, cea care conduce la început atelierul este mama sa. Prima producţie este o prelungire a celei a tatălui său, fie şi numai pentru a termina piesele deja începute. Prima sa operă documentată este un tur de forţă: un enorm vas din cuarţ fumuriu, comandat de Karl Eusebius von Lichtenstein. El păstrează forma giganticului cristal de 18 kilograme achiziţionat de prinţ în 1638. Contractul precizează că Dionysio trebuie să adopte forma unui Mayenkrug (vas pentru florile de primăvară) şi acesta să fie atât de mare cât permite piatra. Montura originală reprezenta şopârle. Dionysio lucrează cu predilecţie aceste cristale colorate a căror formă o păstrează şi în care taie grele motive simetrice, de multe ori flori.

Ottavio Miseroni şi Paulus van Vianen, vas de jasp, 1590-1600

Pentru Ferdinand al II-lea, el a transformat în vas un smarald dublu, de peste 2.800 de carate, care provenea din mina din Muzo, din Columbia. Acesta a fost termiant în 1642, după doi ani de lucru. În 1653, Ferdinand al III-lea i-a permis să-şi adauge un semn de nobleţe, „De Lison”, după numele satului de origine din nordul oraşului Milano. Operele lui Dionysio sunt spectaculoase, dar au pierdut poezia sofisticată a creaţiilor lui Gasparo şi Ottavio.

Ferdinand Eusebio şi declinul prelucrării pietrelor dure

Vas în formă de struţ

Ferdinand Eusebio (1639-1684), fiul lui Dionysio, îi succede şi îi prelungeşte stilul: vase masive din cristal de stâncă, din citrin, tăiate cu volute, acolade paralele… Monturile sunt mult mai puţin îngrijite, şi mai economice, recurgând mai curând la metal pictat decât la email. Operele devin mai decorative în detrimentul misterioasei alchimii a artei şi a naturii. Această evoluţie nu este proprie stilului familiei Miseroni, dar corespunde declinului lent al prelucrării pietrelor dure.

Situaţie asemănătoare şi pentru agatele somptuos montate de orfevrii parizieni, şi pentru producţiile sclipitoare de Augsburg care imitau vasele italieneşti sau pentru cristalele de stâncă gravate chiar de atelierele milaneze în secolul al XVII-lea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.