Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, în vârstă de 90 de ani, a murit, duminică noapte, la reşedinţa mitropolitană.

”Cu regret şi durere în suflet, anunţăm decesul IPS Nicolae, în această seară, în jurul orei 23.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus Lucian Florea, potrivit site-ului Mediafax.

Trupul neînsufleţit al acestuia urmează să fie depus la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde credincioşii îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Numele lui IPS Nicolae Corneanu a aparut, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri, în anul 2008 solicitându-se chiar caterisirea mitropolitului.

Astfel, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, în unele cercuri, în special ale revoluţionarilor, se vorbea tot mai pronunţat că din ordinul său ar fi fost închise porţile Catedralei Mitropolitane în decembrie ’89, iar din această cauză zeci de tineri au murit împuşcaţi pe scările acesteia. Aceste speculaţii au fost, însă, respinse în mai multe rânduri de IPS Nicolae.

În anul 2007, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că mitropolitul Banatului a colaborat cu fosta Securitate. Conform CNSAS, acesta ar fi început colaborarea cu fosta Securitate încă din anul 1950 şi ar fi oferit informaţii sub numele de cod ”Popa Vasile”, “Popescu Ion/Ioan” şi “Munteanu Ioan”.

IPS Nicolae nu a negat colaborarea cu fosta Securitate, el trimiţând CNSAS o scrisoare cu explicaţii.

Un an mai târziu, în 2008, în cadrul ceremoniei de sfinţire a Bisericii greco-catolice ”Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unitătii”, IPS Nicolae a plecat din mijlocul credincioşilor şi a urcat la altar, cerând permisiunea de a se împărtăşi. Astfel, Excelenţa sa monseniorul Francisco-Javier Lozano, nunţiul apostolic în România, conform tradiţiei, i-a dat lui IPS Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului, mitropolitul împărtăşindu-se singur.

Această situaţie a determinat protestul Patriarhiei Ruse, prin vocea mitropolitul Kirill, solicitând Bisericii Ortodoxe Române ”să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment”. De asemenea, mari duhovnici şi călugări de la Muntele Athos au protestat, solicitând caterisirea lui IPS Nicolae Corneanu.

Patriarhul Daniel a evitat iniţial un răspuns, refuzând să ia o decizie în întâlnirea Sinodului permanent din 6 iunie 2008 de la Mănăstirea Neamţ. În plenul următoarei şedinţe a Sinodului, IPS Nicolae şi-a recunoscut vina şi ”şi-a cerut iertare şi a fost iertat”, dupa cum se arăta în comunicatul emis de Sinod.

În mai 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să-i retragă mitropolitului Banatului dreptul de semnătură şi de decizie în problemele administrative după ce acesta nu mai participase de multă vreme la slujbele de la Catedrala Mitropolitană, din cauza bătrâneţii şi a problemelor de sănătate.

Ca urmare a acestei decizii, zeci de credincioşi au protestat mai multe zile în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Credincioşii, dar şi primarul municipiului Timişoara au trimis scrisori deschise Patriarhiei Române, pentru a se reveni asupra deciziei, însă în zadar. Atribuţiile mitropolitului au fost încredinţate Arhiepiscopului Timişoarei, PS Paisie Lugojanul.

Președintele Emil Constantinescu, un gând pios la trecerea la cele veșnice a strălucitului ierarh creștin-ortodox

Am aflat cu profundă tristețe că Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, ne-a părăsit, trecând la cele veșnice. Duhul lui, harul lui duhovnicesc atât de ales ne-a adus multora mângâiere și îmbărbătare în anii îndelungați în care s-a impus cu blândă autoritate mult dincolo de hotarele pe care le păstorea.

Încrezător în cuvântul Domnului, care a spus Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan, 8, 31-32), Nicolae Corneanu și-a recunoscut public încă din primul ceas colaborarea cu Securitatea, s-a căit și a cerut iertarea semenilor săi și a Domnului. Astfel, el s-a eliberat de povara duplicității și a instituit un exemplu pe care, dacă l-ar fi urmat mai mulți, poate am fi fost mai pregătiți pentru libertate și pentru democrație.

Exemplul lui a deschis căi de înnoire, atât ca membru ilustru al Alianței Civice, cât și ca păstor al credincioșilor din Banat și din toată țara care a adus o contribuție deosebit de importantă la reconcilierea cu Biserica greco-catolică, ori ca întâiul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care l-a invitat oficial la Timișoara pe MS Regele Mihai și familia regală.

Azi, când ne despărțim de el cu adâncă durere și nesfârșită speranță, se cuvine să medităm cu pietate și iubire creștină la faptele și la cuvintele lui, astel încât exemplul lor să ne întărească. Odihnească-se în pace!

Emil Constantinescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.