Dintre toate metehnele naturii umane, găsesc că laşitatea este cea mai dezgustătoare. Mai ales cea deghizată în vitejie. Fostul prim-ministru Georgios Papandreou a dat dovada laşităţii supreme, în calitate de protagonist al unei tragedii greceşti asupra căreia sunt aţintiţi ochii lumii întregi.

După ce şi-a adus ţara la cel mai dezastruos moment din istoria sa modernă, fiind preţ de doi ani fatidici artizanul unor contracte umilitoare cu instituţiile financiare internaţionale, la momentul culminant, el s-a lăsat cuprins de îndoială. Când să dea lovitura de graţie, degetul i-a tremurat pe trăgaci. A alarmat toate marile cancelarii, a înfierbântat toate capetele luminate într-ale economiei şi a drenat de lichidităţi băncile şi instituţiile financiare, apoi s-a întors acasă şi a propus, nici mai mult, nici mai puţin, să consulte poporul. Un gest care arată că nu este în stare să îşi asume prăpădul pe care l-a creat.

Nu, nu v-a exista nicio apoteoză pentru Papandreou, pentru că el nu este un erou, ci un laş. Dacă îi păsa cu adevărat de vocea poporului, ar fi ascultat de mult de numărul mare de oameni ieşiţi să protesteze, în stradă, luni de-a rândul, împotriva împrumuturilor de la FMI&Co. S-ar fi cutremurat la sângele tinerilor greci, care şi-au pierdut viaţa pe baricadele rezistenţei anti-privatizare.

Jürgen Habermas, unul dintre cei mai respectaţi teoreticieni ai dialogului democratic, şi-a exprimat recent regretul că Papandreou nu a reuşit să ducă la bun sfârşit planul referendumului. Habermas este un etern optimist, nu e prima dată când i s-a reproşat, care uneori nu mai vede pădurea de copaci. Papandreou ar fi putut fi un democrat adevărat dacă s-ar fi consultat cu semenii săi acum doi ani, înainte să pornească demersurile cu Merkozy şi Troika, astfel încât să facă auzită opţiunea legitimă a grecilor în acest dialog politic.

Însă acum, un astfel de demers e prea puţin şi prea târziu. Acest gest nu face decât să ia de pe umerii lui gârboviţi povara înaltei trădări. Un înlocuitor mai de încredere a fost găsit de îndată. Unul care a fost guvernator al Băncii Centrale Elene şi până nu demult vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene. Deci, un fin connoisseur al marilor finanţe, un apropiat al acestora. Despre Lucas Papademos se ştie că face parte din Comisia Trilaterală, aşa-numitul guvern din umbră al lumii, al cărei preşedinte european este nimeni altul decât Mario Monti, cel despre care se vehiculează că îl va înlocui pe Berlusconi. Fără îndoială, el va acţiona fără nicio ezitare în îndeplinirea marelui plan de "salvare" a Greciei, aşa cum a fost el stabilit de către marile puteri ale lumii.

Astăzi Grecia, naţiunea care a dat lumii conceptul de democraţie, este la mila marilor bănci şi corporaţii, departe de cel mai vag iz de democraţie. Devine din ce în ce mai clar că asta este soarta popoarelor dispuse să tolereze corupţia politică, doar ca să nu fie deranjate din picoteală.