Moartea lui Cornel Burtică n-a fost nici măcar o ştire

Din noianul de ştiri care ne inundă zilnic, una a trecut aproape neobservată de presă. Este cea care anunţa, la 11 iunie, decesul în urma unui stop cardiac al lui Cornel Burtică (82 de ani), fost secretar cu propaganda al CC al PCR şi fost ministru al Comerţului Exterior al României în perioada aprilie 1969- decembrie 1971, mai cunoscut ca fiind unul dintre foarte foarte puţinii colaboratori apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu care au intrat în dizgraţia Elenei Ceauşescu, el fiind mazilit fără niciun fel de milă. Când a fost dat jos din postul de secretar al CC al PCR, Cornel Burtică a refuzat să-şi facă autocritica şi să ceară îndurare TOVARĂŞEI, drept care a fost trimis ca simplu inginer la Ploieşti, „exilare” pe care şi-a asumat-o cu demnitate. Ulterior, el a devenit director al Uzinelor 1 Mai din Ploieşti.

Cât a fost ministru al Comerţului Exterior a obţinut succese importante, care au şi stat la baza promovării sale pe linie de partid, dar într-un alt sector, cel al propagandei, în care Cornel Burtică a dovedit flexibilitate datorată şi experienţei sale diplomatice de la Paris şi Roma, el promovând o altă viziune asupra rolului presei şi artei, având, astfel, adesea dezacorduri cu Dumitru Popescu – Dumnezeu. Acesta din urmă, un ins malefic, care provenea din rândul ziariştilor, se credea atotştiutor şi mare cunoscător în domeniul artei şi culturii şi îi privea de sus pe mai toţi colegii din conducerea partidului, exceptându-i, fireşte, pe soţii Ceauşescu. Precedându-l pe Burtică în domeniul propagandei, Dumitru Popescu a iniţiat cultul personalităţii lui Ceauşescu, iar cuvântarea sa la Conferinţa Naţională a PCR în care l-a comparat pe acesta cu Oliver Cromwell şi cu alte personalităţi marcante internaţionale este o piatră de hotar în această direcţie. A fost o cale pe care Cornel Burtică a urmat-o şi chiar cimentat-o, atât de bunăvoie, cât şi împins din spate de maşinăria de partid, fapt ce a avut grave implicaţii asupra întregii vieţi spirituale, politice şi sociale româneşti. A recunoscut acest lucru chiar el, atât în diverse discuţii particulare după mazilire, când „nu-şi ţinea gura”, cum se zice, dar şi după 1989.

Nu este mai puţin adevărat că Burtică s-a angajat personal în reabilitarea şi asigurarea prezenţei în diverse reviste, simpozioane sau conferinţe a unor personalităţi dintre cele două războaie mondiale pe care perioada stalinistă şi proletcultistă impusă de ori girată de Tismăneanu, Oişteanu, Patapievici, Pauker şi alţii le azvârlise în puşcării şi le pusese botniţă. Una dintre aceste personalităţi a fost acad. Constantin C. Giurescu. De asemenea, cât a fost secretar al CC, Burtică s-a confruntat cu tot felul de probleme create de Securitate, una dintre acestea fiind cea de la revista LUMEA din 1975-1976, montată de generalul Pacepa, care a folosit pretextul idilei dintre ziaristul Mihai Matei şi Zoia Ceauşescu pentru a lovi în Ion Cârje, redactorul şef al publicaţiei, cel care-i luase „faţa” într-o deplasare în America Latină a lui Nicolae Ceauşescu. După 1989, Cornel Burtică nu a intrat în politică, revendicând ca atâţia alţii în gura mare şi peste tot disidenţa faţă de Ceauşescu. El a devenit om de afaceri, având foarte rare apariţii în presă ori la televiziuni.

În 2001, la Editura Curtea Veche, a apărut volumul „Culpe care nu se uită: convorbiri cu Cornel Burtică” realizate de ziarista Rodica Chelaru.

Fostul om politic a fost incinerat cu mare discreţie pe 14 iunie 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.