„Mobilele” lui Alexander Calder populează „Tate Modern” din Londra

La Muzeul Tate Modern din Londra este deschisă, până în 3 aprilie, cea mai importantă expoziţie consacrată vreodată lui Alexander Calder, precursorul sculpturii cinetice, intitulată Alexander Calder: Performing Sculpture. Cu peste 100 de opere majore, realizate de-a lungul câtorva decenii şi provenind din diferite muzee din lume, expoziţia intenţionează să retraseze parcursul artistului. Ea prezintă, de asemenea, proiectele de colaboare a sculptorului cu lumea filmului, a teatrului, a muzicii şi a dansului.

Alexander Calder (1898 – 1976) este unul dintre creatorii vizionari ai secolului al XX-lea şi un adevărat pionier în domeniul sculpturii, care a jucat un rol important în istoria modernismului. Destinată de la apariţia sa condiţiei statice, sculptura începe, datorită lui, să se mişte.

Dirijorul

Calder a urmat la început cursuri de inginerie, iniţiindu-se apoi în pictură la New York. În anii ’20 a călătorit la Paris, unde a început să-şi elaboreze sculpturile din obiecte găsite: sârme, haine, din care a construit un circ în miniatură. Circul Calder a atras rapid atenţia avangardei pariziene când, în 1929, a început să “deseneze în spaţiu”, şi a deschis o expoziţie la Galeria Billiet.

Sunt etalate la Tate Modern portretele figurative realizate de Calder, reprezentându-i, între alţii, pe Joan Miro sau Fernand Léger, ori artişti de cabaret, ca Josephine Baker, de multe ori cu aer ironic, precum în Aztec Josephine Baker, sau artişti de circ: Two Acrobats , The Brass Family, toate trei din acelaşi an.

În 1931 ainventat mobilul estetic, termen folosit pentru prima dată de Marcel Duchamp pentru a descrie obiectele motorizate ale artistului american.

Expoziţia de la Londra urmăreşte evoluţia creaţiei sale de la primii ani petrecuţi în boema pariziană dintre cele două războaie până la sfârşitul vieţii trăite între Connecticut şi Franţa.

Aztec Josephine Baker

Îşi află locul în expunere şi primele instalaţii ale sculptorului, de la Red Panel la Snake and the Cross, realizate în 1936, relevante pentru căutările sale în direcţia unor noi forme de creaţie.

Vizitând atelierul lui Mondrian, în anii ’30, Calder a fost impresionat de modalitatea de abordare artistică a acestuia, care semăna cu o instalaţie. A început atunci să creeze forme abstracte în trei dimensiuni, forme cinetice, şi să suspende forme viu colorate în faţa unor panouri sau într-o ramă agăţată de perete. Red Panel, White Panel şi Snake and the Cross din 1936 sunt exemple ale experimentărilor continue ale artistului privind relaţia dintre formă şi spaţiu şi potenţialitate mişcării de a inspira noi posibilităţi sculpturale.

Pot fi văzute la Tate Modern şi mobilele sale motorizate. Black Frame şi A Universe arată modul în care Calder îşi foloseşte în artă formaţia de inginer, dar şi fascinaţia lui pentru cosmos.

Against Yellow

Din 1932, Mobilele sale începuseră să se mişte animate de aer. Când, în 1937, Albert Einstein a vizitat Pavilionul Spaniol al Expoziţiei Universale de la Paris, el a rămas să privească mişcarea unei sculpturi a lui Alexander Calder timp de 45 de minute, cât dura ciclul complet al acestui performance artistic.

În Snow Flurry din 1948, Calder îşi demonstrează măiestria în construirea unor mobile de mari dimensiuni, al căror echilibru le conferă o calitate extraordinară.

În opera celebrului sculptor îşi dau întâlnire mişcarea, performance-ul şi teatralitatea. Calder reinventează posibilităţile sculpturii în paralel cu dezvoltările avangardiste din teatru şi dans. El a încorporat elemente de coregrafie şi sunet în lucrările sale, pentru a schimba principiile sculpturii tradiţionale, creând Mobile care intră în rezonanţă, ca în Red Gongs din 1950, Streetcar din 1951 şi Triple Gong din 1951.

Red Gongs

În piesa Dancers and Sphere din 1938, mişcarea este similară cu cea jocului copiilor, în timp ce Red Gongs este un Mobil care introduce sunetul unui gong, artistul arătând în ce măsură este capabil de a ridica performance-ul la un alt nivel.

În întreaga sa carieră, Calder a rămas fidel muzicii şi teatrului, colaborând cu coregrafi importanţi, ca Martha Graham, de exemplu. În 1968 a creat Work in Progress, un performance pentru Opera din Roma, în care sculpturile deveneau ele însele actori.

Blue Panel

În expoziţie se află o lucrare, intitulată Dirijorul, un Mobil roşu ale cărui braţe mobile erau făcute iniţial pentru a dirija patru percuţionişti. Un proiect conceput în 1963, în colaborare cu muzicianul american avangardist, Earle Brown. Când a fost folosit pentru prima dată, în 1967, muzicienii au cântat la indicaţiile sculpturii.

Expoziţia se încheie cu mobilul de mari dimensiuni Black Widow din 1948, înalt de 4 metri, dăruit de Calder Institutului de Arhitectură din Brazilia, unde s-a aflat până acum. Sculptura esteprezentată pentru prima dată publicului din afara Braziliei, demonstrând în ce măsură arta sa cinetică a cunoscut gloria mondială după cel de al Doilea Război Mondial şi a început să servească drept metaforă vizuală pentru o nouă aşezare socială.

Triple Gong

Expoziţia este curatoriată de Achim Borchardt-Hume, care afirmă în catalog că Alexander Calder este “responsabil de regândirea sculpturii”, referindu-se desigur la inventarea Mobilelor, făcând astfel sculptura “să se mişte pentru noi”. Şi, adaugă el, arta cinetică este, de fapt, “o pictură abstractă care nu s-a hotărât niciodată asupra formei sale. Să păstrezi o formă în mişcare în acest fel înseamnă s-o asociezi cu dansul, cu baletul, cu jocul copiilor”.

Achim Borchardt-Hume este secondat de Ann Coxon şi de Oikonomopoulos Vassilis.

Expoziţia este organizată în colaborare cu Fundaţia Calder.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.