Moda lacrimilor de crocodil

Ce ne-a rămas politiceşte vorbind după căderea Guvernului Ponta a fost angajamentul partidelor că se vor reforma. Criza de atunci a impus. A speriat binişor liderii partidelor. Oprobriul pus pe ele de capul de locuitor – mereu naiv, cu speranţe şi mereu prostit – le-a obligat să promită marea cu sarea. Au ieşit în piaţa publică şi au strigat spre mulţimile enervate, dispreţuitoare din acele zile – Ni streliate! Au zis sub influenţa emoţiei că vor scoate din joben oameni noi, că vor înlătura corupţii şi că vor folosi prilejul alegerilor din 2016 pentru a-şi împrospăta cadrele, a aduce noi candidaţi cu alt profil, mai curaţi etc. În noiembrie am auzit de un milion de ori acest tip de declaraţii mincinoase. Lacrimile de crocodil au fost foarte la modă câteva săptămâni.

PSD şi PNl s-au făcut şi de baftă introducând la repezeală aşa-zise coduri de onoare, decaloguri penibile în maniera lui Ceauşescu, care şi el, brav, a impus Codul eticii şi echităţii socialiste. Un text plin de umor proletar şi bigot, de altfel. Lumea în anii ’80 s-a prăpădit de râs de pretenţiile celor doi Ceauşeşti de a fi paznicii moralei publice. Acum au venit la rând Gorghiu&Blaga, Dragnea&Zgonea să-şi moralizeze partidele. Adică, nene, nu mai furaţi atât! Mai băgaţi bugetele şi în autostrăzi, în drumuri, în spitale şi în şcoli. Mai daţi şi la partid! Mai lăsaţi bani şi la primărie, nu-i duceţi pe toţi acasă!

Azi vedem că a fost o cinică mascaradă, ceva aflat în ADN-ul vieţii politice româneşti. Vorbe goale. O cacealma datorată sperieturii din 30 octombrie şi protestelor care au urmat. Dar şi manevrei lui Iohannis, care nu se simte prea confortabil cu partidele şi a recurs nu la o soluţie politică, ci a adus nişte tipi adunaţi de pe stradă, i-a ambalat în grabă în „tehnocraţi” ca să se facă de râs la Palatul Victoria – ceea ce Cioloş&Co fac zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă.

Aşadar liderii au minţit poporul cu televizorul! cum se spune. S-au folosit în interiorul partidelor de momentul critic pentru a-şi înlătura rivalii, a regla conturile, pentru a marginaliza pe unii mai colţoşi, pentru a-şi promova amicii. Au adus în faţă indivizi la fel de incompetenţi şi corupţi ca aceia dinainte. Şi Ponta a denumit reforma PSD aducerea unora ca el, Şova, Ghiţă etc. Să nu confundăm lucrurile! Legea alegerilor locale a fost scena pe care s-a desfăşurat prima rundă. Era clar că dacă s-ar fi dorit o primenire, o schimbare, dacă s-ar fi dorit să fie aduşi alţi primari, consilieri etc., trebuia trecut la două tururi, fără doar şi poate. Liderii PSD au uitat complet atitudinea spăşită din noiembrie trecut şi s-au lansat într-o luptă la baionetă împotriva schimbării, folosindu-se de diverse pretexte. Motivul este unul singur – să îşi prezerve cât mai mulţi dintre foştii/actualii primari… Deci la PSD nici vorbă de schimbare! Promisiunile au rămas neonorate. La vremuri noi tot noi! e vechiul slogan de pe vremea lui Iliescu.

Şi liberalii!? Liberalii s-au băgat în lupta asta nu de dragul promisiunilor democratice făcute în noiembrie trecut, ci pentru că au constatat că numărul celor aleşi dintre liberali în iunie va fi mai mic decât al celor de la PSD. Nici la ei nu văd vreun vânt de schimbare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Tanase 126 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.