Ce vreau să spun
Modernizarea României - Operă bufă de Traian Băsescu

 

Cornel Nistorescu

Era odată un primar vesel, plin de poante şi tare în promisiuni. Cu haz, cu tupeu şi cu fermitatea cu care promitea proiecte spectaculoase a câştigat alegerile. N-a făcut mai nimic din tot ce a zis. Dar a continuat să spună poveşti frumoase. Despre justiţie, despre dreptate, despre dezvoltare. Şi a ajuns preşedinte al României. A scos din mânecă o majoritate de doi lei şi a făcut un guvern cu cei care l-au ajutat să câştige alegerile prezidenţiale. Şi a început să comande. Faceţi aia şi ailaltă! Nu merge, au zis unii, nu e legal, au răspuns alţii, nu e democratic, i-au şoptit colaboratorii şi i-au strigat criticii. Ei şi? Modernizăm România! Modernizăm ţara şi deşteptăm poporul deopotrivă. Pe cei care n-au fost de acord ca trăsnăile sale să fie socotite modernizări i-a zburat. Celor care l-au contrat le-a deschis dosare, celor care l-au crititcat le-a luat televiziunile şi ziarele. Pe cei care n-au acceptat noile reguli de împărţire (case, energie, terenuri, fabrici, instituţii, minereuri etc.) i-a acuzat de corupţie, de trădare de ţară şi a preluat direct controlul bunurilor şi al operaţiunilor. A ales pe sprânceană paparude şi începători şi i-a instalat în roluri serioase, devenite imediat comice. Toate ideile care îi colindau scoarţa cerebrală, toate aranjamentele menite să-i consolideze puterea au devenit proiecte de modernizare a României. În mai puţin de 6 ani, toate legile şi instituţiile au fost luate la mână. Chiar şi cele vechi de la Alexandru Ioan Cuza, inclusiv codul Vasile Boerescu.

În ianuarie 2012, procesul de modernizare a ţării prinsese contur. Nu mai era nici o instituţie funcţională şi întreagă. Aşa că guvernul a fost debarcat spre a lăsa loc liber unui alt grup de impostori care să desăvârşească modernizarea amintită şi să treacă la împlinirea intereselor naţionale şi la deşteptarea românilor (formă democratică a proiectului de om nou rămas de la Nicolae Ceauşescu). Ghinionul său a fost că toată această operaţiune de învârtit şi ameţit păpuşi a picat pe un val de proteste urmate de un viscol nebun şi de un frig cumplit. Tot ce modernizase el cu sârg în anii de nebună fantezie politică şi legislativă s-a întors cu roatele în sus. Au început să dispară camioanele, chiar şi trenurile prin nămeţi, s-au blocat porturi, gări, autostrăzi şi mii de maşini au fost îngropate în troiene. Au crescut numărul morţilor, a crescut şi lista localităţilor izolate, fără apă, fără curent electric, fără pâine şi fără căldură.

Ca să poată continua opera de modernizare a ţării, preşedintele a plecat să se odihnească în frumuseţea de zăpezi montane, la gura sobei, unde a meditat asupra marelui său proiect de modernizare a României. Şi unde s-a trezit încă o dată râzând.

I-a venit ideea să convoace partidele politice pentru consultări legate de problemele importante ale naţiunii române!

Accesări: 3635
Cornel Nistorescu
Publicat Luni, 13 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+84
96 Voturi

 

Alte articole scrise de Cornel Nistorescu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.