Moise Guran: SRI-ul se descurcă bine şi fără legea Big Brother

Demisia lui George Maior a stârnit multe controverse. Moise Guran analizează și el, într-o postare pe biziday.ro, plecarea acestuia din fruntea Serviciului Român de Informații. Jurnalistul consideră că președintele Iohannis l-a determinat pe Maior să părăsească SRI.

“Nu ştim exact dacă demisia lui George Maior a avut, sau nu, vreo legătură cu bătălia pe care acesta a deschis-o, mult prea virulent, împotriva Curţii Constituţionale. Aprobarea unei legi care să permită serviciilor secrete spionarea cetăţenilor, fără mandatul unui judecător, este acum la treia încercare, la fel de nereuşită. Numai Klaus Johannis putea să îl determine pe Maior să demisioneze”, scrie Guran pe blogul personal.

Demisia șefului SRI vine în contextul în care George Maior a criticat dur, într-un interviu acordat în exclusivitate B1 TV, decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțional proiectul legii securității cibernetice.

“Judecând profilul omului, dar şi discreţia cu care şi-a exercitat funcţia în cei opt ani în care a condus SRI, îmi vine să cred că presiunea sa pe Curtea Constituţională, din ultimele zile, a fost făcută ca urmare a unei alte presiuni pe care el însuşi avut-o din partea altcuiva. Iar în contextul tensionat extern, cred că Maior a avut o presiune externă, iar nu una internă. De aia spun că se transformase într-un borg… nu era tipul de comportament cu care ne-a obişnuit în cei opt ani în care a condus SRI.”, consideră jurnalistul.

Probabil, Maior îşi va justifica demisia prin faptul că nu îşi poate asuma responsabilitatea de apărare a ţării fără Legea Big Brother.

”SRI-ul se descurcă bine şi fără legea respectivă. (…) L-au lăsat pe Maior să își frângă gâtul singur în fața opiniei publice iar apoi i-au cerut, elegant, demisia”, mai scrie Moise.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.