„Mon Cabaret Noir”, un gen, o epocă şi cinci excelenţi artişti

Născut la sfârşitul secolului al XIX-lea în Franţa, adoptat în 1900 în Germania de către Ernst von Wolzogen, care l-a numit Buntes Theater (teatru colorat), Cabaretul a fost locul în care au înflorit curente artistice cum ar fi dadaismul sau suprarealismul. A fost, de asemenea, locul tuturor libertăţilor în care s-au afirmat artişti talentaţi şi foarte speciali, mulţi dintre ei cunoscând doar o glorie efemeră.

Din această lume, pe care am putea-o considera locul de naştere a ceea ce astăzi am numi chitesenţa libertăţii, şi-a extras coregraful Răzvan Mazilu personajul şi povestea unui excelent spectacol de teatru-dans Mon Cabaret Noir, care a încheiat aseară ediţia din acest an a Festivalului Comediei Româneşti.

Sugestiva scenă a liberei sexualităţi

Reputatul dansator şi regizor semnează scenariul, regia, coregrafia şi costumele acestui show care celebrează o actriţă de cabaret germană, ce a “inflamat” Berlinul anilor 1920, şi nu numai, Anita Berber. Refacerea atmosferei epocii, prin costume şi prin muzică, prin evoluţia fără cusur a actriţelor Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică şi Ana Bianca Popescu, care dansează, joacă şi cântă live alături de Răzvan Mazilu, transportă în timp privitorul într-o Germanie interbelică în care, între mizerie, puritanism şi pasiunea pentru viaţă, apărea curentul flapper. Şi tot atunci apărea pe scena de cabaret berlineză Anita Berber, o tânără de 16 ani, care şi-a însoţit talentul de o viaţă neconvenţională şi libertină.

De-a lungul spectacolului, parcursul atipic al acestei artiste avangardiste şi fără pudoare, care a făcut din viaţa ei o poveste tumultuoasă şi singulară, se construieşte sub ochii specatorului din cele cinci faţete ale personalităţii ei, întrupate de actriţe şi de Răzvan Mazilu.

Alina Petrică

Frumuseţea diabolică şi şocantă a eroinei se încheagă din stilurile aparent diverse de interpretare, din machiajul între clovn şi personaj tragic, din dansul cu accentuată tentă erotică, din scurtele intervenţii vorbite. Şi, odată cu ea, se încheagă “gloria şi mizeria” unei epoci care, peste timp, a dobândit parfum de legendă. Legenda primei artiste care a dansat nud, într-o epocă în care numai câteva mari nume ale baletului, ca Nijinski sau Isadora Duncan, îndrăzneau să apară pe scenă cu picioarele goale. Legenda unei femei cu un corp sculptural, care şi-a asumat public dragostea irepresibilă pentru viciu, de la alcool la droguri, de la bisexualitate la dezmăţ.

Dans de cabaret al celor patru actriţe

Sunt amintite pe scenă reţeta drogului pe care şi-l pregătea, “din petale de trandafiri alb, macerate într-un amestec de eter şi cloroform”, pasiunea pentru cocaină, materializată de Andrei Mazilu într-un imens borcan plin cu seringi, patima alcoolului, foamea de sexualitate, dar şi de dragoste, extravaganţa vestimentară… Toate motivele care au făcut din ea ceea ce am numi astăzi un star de cabaret, căruia regizorul Richard Oswald i-a oferit roluri în filme mute cu titluri evocatoare: Lucreţia Borgia, Prostituţia, Lucifer, Coşmaruri, Halucinaţii, şi pe care Otto Dix a portretizat-o în The Dancer Anita Berber, cu silueta ei filiformă într-o rochie roşie, siluetă şi rochie care devin unul dintre momentele importante ale spectacolului Mon Cabaret Noir.

Ilona Brezoianu

Sunt evocate căsătoriile ei, mai ales cea cu partenerul de scenă, poetul şi dansatorul, Sebastian Droste, terminată prin fuga acestuia cu bijuteriile Anitei…

Şi, desigur, totul se termină cu moartea Anitei, la numai 29 de ani.

Spectacolul Mon Cabaret Noir este însă mult mai mult decât reiterarea vieţii Anitei Berber. În pofida laturii morbide a personajului său, Răzvan Mazilu reuşeşte să releve felul în care eroina a făcut din viaţa ei o operă de artă, care avea să influenţeze actriţe celebre ca Marlene Dietrich şi Greta Garbo.

Vorbită şi cântată în patru limbi, engleză, germană, franceză şi română, ritmată de dansul impecabil al artiştilor, în care stilul cabaret îmbracă nu o dată latura burlescă, cu o atenţie continuă pentru costume şi pentru machiaj, până la conturarea buzelor şi negrul ce brăzdează figurile actriţelor, producţia lui Răzvan Mazilu devine tabloul captivant şi dramatic al unei epoci şi al unui stil de viaţă.

Răzvan Mazilu şi Anca Florescu

Dansatorul întruchipează şi el una dintre faţetele personajului, schimbând registrele, de la cel declarat senzual, cu elemente sugerând perversiunea, la tandreţe, reală sau nu, şi până la violenţă.

În decorul inspirat, în care elementele principale sunt paravanul, masa de toaletă şi cada de baie, loc al unor scene pe care să le numim eufemistic scene de alcov, cele patru personaje feminine compun, pe scenă şi în sală, portretul personajului, când unitar, în momentele de dans uniform, când fragmentar, apărând sau ieşind pe rând din decor. Alina Petrică devine clovnul care binedispune spectatorii şi, în acelaşi timp, îşi persiflează propria persoană, dansul ei când burlesc, când fals-naiv, ca şi vocea oscilând între cea de copil şi ca de divă, remarcându-se prin versatilitate. Ana Bianca Popescu cucereşte prin amestecul de frivolitate al apriţiei ei pentru a ajunge în dans şi cântec la registrul dramatic. Ilona Brezoianu este latura întunecată a personajului, cea declarat rebelă, care l-a încântat pe Otto Dix. Anca Florescu este cumva locul de întâlnire al tuturor contrariilor, jucătorul şi spectatorul uni vieţi bântuite de o singură dorinţă: “Eu vreau doar să iubesc şi să fiu iubită”.

Un punct forte al spectacolului este şi muzica, excelent intepretată live de cele patru actriţe. Spectatorul reascultă piese ale unor cântăreţi care au marcat epoca lor, caEdith Piaf, Jaques Brel, Marlene Dietrich, pe texte de Dan Mihu, Salvador Dali, Edith Piaf, Joe Jenicek, dar şi motive de cabaret “negru”.

Ana Bianca Popescu

“Mi s-a părut un pretext perfect pentru un show de cabaret care încearcă să surprindă măcar o adiere din parfumul Anitei şi al epocii în care a trăit. De fapt, e şi burlesc, şi noir. Şi comic, şi dark. Pentru că viaţa acestei femei a fost plină de umbre, cum a fost şi cazul lui Amy Winehouse, amestecând strălucirea scenei, succesul şi celebritatea cu părţile întunecate ale personalităţii ei, cu toate contorsiunile spiritului ei nonconformist, cu depresiile şi eşecul. Anita s-a jucat periculos cu sexualitatea şi moartea. În spectacol avem multe faţete ale feminităţii: femeia fatală, femeia copil, femeia clovn, femeia părăsită, femeia disperată, femeia puternică… E un elogiu adus puterii pe care o are fragilitatea unei femei”, mărturisea Răzvan Mazilu într-un interviu.

Scena finală a spectacolului

Iar jocul cu moartea ocupă şi el un moment important al spectacolului, în care cele patru Anita de pe scenă aruncă o sarcastică provocare sfârşitului inerent.

Mon Cabaret Noir este un spectacol total, un fel de teatru în teatru, care relevă, din nou, talentul autorului său de a captiva indiferent de subiectul pe care şi-l alege şi care aduce în scenă patru artiste complete, care se exprimă fără greş prin dans, vorbă şi muzică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.