Monica Iacob Ridzi, transferată în Capitală

Monica Iacob Ridzi a fost transferată, luni, de la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava.

Pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, iar probleme medicale de care suferă nu pot fi tratate la Gherla, Ridzi a depus o soliciare de internare.

Condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Monica Iacob Ridzi suferă de mai multe afecţiuni grave.

Soțul acesteia, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat anterior că starea de sănătate a soţiei sale s-a agravat de când se află în penitenciar şi că bolile de care suferă au nevoie de alte tipuri de tratament ce nu pot fi acordate la Gherla, potrivit libertatea.ro.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, pe 16 februarie, de ICCJ, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă tot de 5 ani.

De altfel, cu o zi înainte de decizia finală în dosarul său de corupţie, Monica Iacob Ridzi a postat pe blog un text în care a vorbit despre familie, implicarea sa în politică, dar şi despre problemele de sănătate pe care le are.”Din păcate aceşti ultimi şase ani din viaţă şi-au pus amprenta definitiv asupra vieţii şi familiei mele. Sunt şase ani în care bolile pe care le aveam s-au agravat şi au apărut şi altele noi. Sunt şase ani în care am alergat între spitale, avocaţi, experţi, instanţă şi iar spitale…”, arăta Monica Iacob Ridzi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.