Monica Macovei nu cunoaşte Constituţia sau manipulează?

Monica Macovei şi-a adus aminte de practicile procurorilor comunişti şi a început să dea ordine. Europarlamentara apelează la solicitări care depăşesc clar graniţele Constituţiei.

Monica Macovei somează Parlamentul

Europarlamentara Monica Macovei nu a uitat de perioada în care a activat în procuratura comunistă şi, conform unui mai vechi obicei, dă ordine. Parlamentului. Pornind de la o decizie CCR care a admis joi o obiecţie de neconstituţionalitate înaintată de 3 cetăţeni români care se consideră membri fondatori a inexistentului Partid Pirat Român, privind obligativitatea existenţei a 25.000 de membri pentru constituirea unui partid politic, Monica Macovei a remis un comunicat de presă în care spune:

Curtea Constituţională a decis neconstituţionalitatea listelor cu 25.000 de semnături condiţionate geografic necesare pentru un partid. Înfiinţarea partidelor politice cu minimum 3 membri este soluţia la decizia CCR. Solicit Parlamentului să adopte de urgenţă, în termenul legal de 45 de zile pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, legea care prevede înfiinţarea unui partid cu 3 membri”.

Macovei are lacune mari sau manipulează

Încă din timpul campaniei electorale prezidenţiale, Monica Macovei a lansat tema înfiinţării partidelor politice cu doar trei persoane. De ce nu a acţionat în acest sens în 2005 şi 2006, când a fost pe cai mai, ministru al Justiţiei, favorita lui Traian Băsescu, este o altă poveste. Atunci nu avea niciun interes şi ştia foarte bine că o inflaţie de partide ar dăuna partidelor mari, aşa cum era PD, ulterior PDL, gruparea politică din care făcea parte. Cum în 2014 ademisionat din PDL (nu şi din funcţia de europarlamentar, deşi a fost propulsată de partidul pe care l-a părăsit), Monica Macovei consideră acum că „numai aşa (prin înfiinţarea unui partid cu doar 3 membri – n.a.) se poate sparge monopolul partidelor mari şi osificate care ne conduc de 25 ani, numai aşa se liberalizează viaţa politică şi se garantează dreptul la asociere politică”.

Totuşi, demersul europarlamentarei este unul care fie îi pune sub semnul întrebării cunoştinţele juridice şi constituţionale, fie arată că suntem în faţa unei manipulări. În primul rând, Monica Macovei nu ţine cont de articolul 69, alin. 2 din Constituţie care spune clar că „orice mandat imperativ este nul”. Cu alte cuvinte, NIMENI nu are dreptul să solicite parlamentarilor să voteze într-un fel sau altul, într-un interval de timp sau altul. În al doilea rând, susţinând că Parlamentul trebuie să se încadreze în „termenul legal de 45 de zile” pentru punerea în acord a legii cu decizia CCR, Monica Macovei ori are lacune grave, ori manipulează. Respectivul termen de 45 de zile curge de la momentul publicării în Monitorul Oficial a motivării judecătorilor Curţii. Or, aşa ceva încă nu s-a întâmplat, pe 26 februarie fiind doar judecată excepţia de neconstituţionalitate şi vor mai trece zile bune până la publicarea motivării. Nu în ultimă instanţă, să nu ştie Monica Macovei că în Parlament se dezbate un întreg pachet legislativ privind legile electorale şi legile care guvernează partidele politice şi că părţi separate din acest pachet nu pot fi adoptate? Monica Macovei ar trebui să fie mulţumită că în comisia parlamentară electorală s-a adoptat inepţia constituirii partidelor politice cu doar 3 membri şi că până la 30 iunie această prevedere are mari şanse dă devină literă de lege.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Theo Marcovici 128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.