Motivul răzgîndirii lui Cărtărescu în privinţa Nobelului lui Bob Dylan: Banii!

Mircea Cărtărescu a reuşit să şocheze lumea literară prin reacţia lui faţă de decernarea Premiului Nobel din acest an lui Bob Dylan. În numai 24 de ore, el s-a răzgîndit de 3 ori, postînd pe Facebook tot atîtea opinii, total diferite, atrăgîndu-şi deja pe net porecla Mircea Răzgîndescu! Motivul acestor reacţii ciudate ni-l lămureşte chiar soţia lui, poeta Ioana Nicolaie: BANII!

Poate că pentru unii această afirmaţie pare surprinzătoare, însă veţi vedea că lucrurile stau exact aşa! Înainte de toate, însă, să trecem în revistă evenimentele aşa cum s-au derulat în primele 24 de ore de după anunţarea cîştigătorului Premiul Nobel: celebrul artist Bob Dylan, cu muzica şi versurile căruia au crescut cîteva generaţii. Precizăm că o „antologie” a declaraţiilor lui Mircea Cărtărescu a făcut ieri şi colegul Dumitru Constantin, care a subliniat acea propoziţie cu subînţeles: Ne-a facut-o comitetul Nobel de data asta!”. Iată succesiunea evenimentelor:

Agerpres, Joi, 13 Oct 2016, 14:05: „Celebrul cantautor folk american Bob Dylan, 75 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”, conform Academiei suedeze”.

MIRCEA CĂRTĂRESCU, Joi, 13 Oct 2016, imediat după anunţul Academiei suedeze, a postat pe Facebook un mesaj foarte dur împotriva acestei decizii. Mesajul a fost şters imediat, astfel încît nimeni nu l-a mai putut recupera pentru a afla exact conţinutul acestuia!

MIRCEA CĂRTĂRESCU, Joi, 13 Oct 2016, Facebook, mesaj şters: „Mi-am şters prima postare, făcută la mare surpriză. Poate-o s-o şterg şi pe-asta, că nu mi-am revenit din şoc şi încă vorbesc aiurea… Nu cred ca Dylan avea nevoie de premiul asta; pana la urma, totusi, de ce nu? Nimeni nu contesta ca e un geniu muzical si un mare poet (eu l-am si tradus, uite coperta!) Dar mi-e atat de mila de scriitorii adevarati, Adonis, Ngugi, DeLillo si alti 2-3 care aproape ca aveau premiul in buzunar! Cum naiba s-or simti acum? Si-mi pare atat de rau pentru marii scriitori care imbatranesc la coada, maestrii si favoritii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashberry, Vila-Matas- Ne-a facut-o comitetul Nobel de data asta!” (Hotnews, 13 octombrie 2016, 15:31).

Mircea Cărtărescu, Facebook, 14 octombrie la 09:58: Iată poziția mea definitivă, după ce peste noapte (un sfetnic bun) am cântărit toate argumentele pro și contra: este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură! Literatura nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influențelor și schimbărilor, o oglindă a lumii așa cum e ea în fiecare moment. Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultura pop, spre stradă, spre altceva și altfel nu poate fi decât fericită. În personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de tradiție populară și tradiție a modernității poetice, îmbinare de Woody Guthrie și Dylan Thomas, posibilă numai prin mijlocirea unui uriaș talent”.

Mircea Cărtărescu, Facebook, 14 octombrie la 16:21: „Și acum partea tristă: timp de vreun deceniu, dacă nu mai mult, giganții prozei americane nu mai pot aspira să dea mâna cu regele Suediei decât așa, dacă-l întâlnesc din întâmplare. Sunt cu adevărat dezolat pentru Thomas Pynchon, Cormac Mc Carthy, Joyce Carol Oates, Don DeLillo, Richard Ford, William H. Gass, Robert Coover, Philip Roth și mulți alții cărora eu (dac-aș fi comitetul Nobel) le-aș fi dat premiul fără să clipesc. Dar, pe de-o parte, situația asta n-are nimic de-a face cu premiul meritat al lui Dylan, iar pe de altă parte se poate trăi foarte bine și scrie genial și fără o strângere de mână de la sus-numitul rege. O spun Proust, Kafka, Pound, Virginia Woolf, Borges, Cortazar, Eco și la cine vă mai puteți gândi. Și gata. Nu mai zic nimic de Nobel până la anul pe vremea asta. De-acum, chiar că n-o să mai știm cine-l va lua…

Toată lumea a remarcat faptul că, în mai puţin de 24 de ore, Mircea Cărtărescu s-a răzgîndit mai repede chiar decît Traian Băsescu în 2007! Mai întîi a vituperat Academia suedeză pentru alegerea lui Bob Dylan, apoi a şters rapid postarea şi s-a întrebat singur: „de ce nu?”, după care a postat: „este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură”, iar în final a scris: Gata. Nu mai zic nimic de Nobel până la anul pe vremea asta”!

Ioana Nicolaie, soţia lui Cărtărescu, lămureşte toată tărăşenia

Nimeni, însă, nu s-a întrebat ce anume l-a făcut pe Mircea Cărtărescu să-şi schimbe atît de radical opiniile! Răspunsul ni l-a dat, totuşi, cineva, însă n-a fost luat în seamă de nimeni! Este vorba despre IOANA NICOLAIE, nimeni alta decît soţia lui Mircea Cărtărescu!

Ioana Nicolaie a postat pe Facebook în 13 octombrie 2016, la ora 14:04, următorul mesaj: „Poftim?! Nobel pentru Bob Dylan! E o kestie. Mircea o să se umple de bani! I-a tradus versurile cântecelor în românește”! Iată postarea Ioanei Nicolaie:

În mod surprinzător, nimeni, în afara celor de la site-ul Kanal D, nu a preluat mesajul Ioanei Nicolaie, deşi el explică întru totul răzgîndirea lui Mircea Cărtărescu! Cei de la Kanal D au insinuat în comentariul lor la această postare că Mircea Cărtărescu „a fost probabil atenţionat şi de editură” (Editura Humanitas, unde a apărut un volum cu versurile lui Bob Dylan, tradus chiar de Mircea Cărtărescu!) să şteargă postarea iniţială pentru că Premiul Nobel acordat artistului american este o mare oportunitate financiară pentru editura condusă de Gabriel Liiceanu!

Aşadar, motivele răzgîndirii lui Mircea Cărtărescu s-au lămurit:

1. Ioana Nicolaie, soţia lui Mircea Cărtărescu, a sesizat imediat că „Mircea o să se umple de bani” şi, evident, l-a tras la răspundere pentru prima reacţie.

2. Editura i-a impus lui Mircea Cărtărescu să şteargă postarea pentru că anula succesul de piaţă al unei posibile reeditări a poeziilor lui Bob Dylan!

Concluzia este simplă: BANII L-AU DETERMINAT PE MIRCEA CĂRTĂRESCU să-şi schimbe opiniile în mai puţin de 24 de ore faţă de acordarea premiului Nobel lui Bob Dylan! Trebuie înţeles, totuşi, şi Mircea Cărtărescu: poate că aştepta ca, măcar în acest an, Academia suedeză să-i acorde Premiul Nobel chiar lui, după ce, în ţară, de aproape 10 ani, se spune că este nominalizat, fiind de fiecare dată luat în calcul doar de o Casă de pariuri din Londra!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.